| = eu sunt ingerul care se bate cu perne... | Sorinel Popa [05.Apr.04 01:59] |
| Meditativ si introvertit ca intotdeauna.:0 | |
| = Le Sperance | Vasile Munteanu [05.Apr.04 05:49] |
| Poezia ta, Virgile, îmi amintește de naturalismul păgân din perioada Renașterii italiene căruia i-ai grefat, cu măiestrie, viziunea modernă asupra „jocului”, acest lucru permițându-ți portretizarea „îngerilor” ca și copii care „se bat cu perne”. Biserica, astfel descrisă, la nivel instituțional, devine echivalentul unui orfelinat sau al unui internat pentru băeieți. Evident, fiecare vers în parte merită analizat, însă pe mine, la ceasul 4 din noapte, o întrebare mă frământă anume: de ce se bat cu perne? Și încercând să îmi răspund singur, deocamdată, din perspectiva „naturalismului”, le văd ca pe artefacte, prin urmare necorespunzând criteriului frumuseții, neputând să fie frumos decât ceea ce este natural. Frumosul, așadar, nu poate să fie perceput decât „în viață”, senzorial, văzul (goeleta intrând în port) și olfactivul (fleurs de lis) fiind „instrumentele de măsură și control”. Spune M. Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”: „Nu îi înțeleg pe cei care vorbesc despre trecut și despre viitor și nu văd clipa de față, care singura e realitate. Restul este iluzie care s-a dus sau iluzie pe care ți-o faci.” În „dimineața aceasta de Florii”, să ne bucurăm, marea e calmă, putem păși pe un tărâm real (dacă suntem marinari), ne putem îmbarca și porni spre tărâmuri exotice, dar reale (dacă suntem în port). Dar ea, goeleta (îmi vine să îi spun Le Sperance...) există, iat-o, adochează și aroma trupului ei o simțim în nări. „A moțăi” (pe perne?) în speranța audienței la un „sfânt de servicu” este, așa cum aminteam, doar o... iluzie. În speranța că nu am denaturat „cursul goeletei”, cu respect, | |
| = Goeleta „Le Sperance” | Vasile Munteanu [05.Apr.04 05:33] |
| Poezia ta, Virgile, îmi amintește de naturalismul păgân din perioada Renașterii italiene trecut prin filtrul interpretării moderne asupra „jocului”, acest lucru permițându-ți să portretizezi „îngerii” ca și copii „bătându-se cu perne”. E o manieră interesantă de a critica - sper să nu îți pun în cap multă lume - Biserica, ea devenind, astfel, ca instituție, echivalentul unui orfelinat sau al unui internat pentru băieți. Elementul cheie al interpretării, așa cum văd eu poezia la 4,38 din noapte, este tocmai această „bătaie cu perne”. De ce perne? Ele sunt artefacte și, conform naturalismului, frumosul nu poate să fie admirat decât în natură, senzorial, văzul (goeleta intrând în port) și olfactivul (fleurs de lis) fiind „instrumentele de măsură și control”. Spunea M. Preda în „Cel mai iubit...”: „Nu îi înțeleg pe cei care vorbesc mereu despre trecut sau despre viitor și nu văd clipa de față, care singura este realitate. Restul este iluzie care s-a dus sau iluzie pe care ți-o faci.” Viața este aceasta, ca o zi însorită, în care, pe o mare liniștită, ea, goeleta, intră în port pregătindu-se de andocare. Poți coborî pe un tărâm real (dacă ești marinar) sau te poți îmbarca spre tărâmuri exotice, dar la fel de reale (dacă ești în port). Că acel tărâm exotic există o dovedește însuși parfumul „supraordonat” olfactiv mirosului specific de mare. „A moțăi” în speranța audienței la un „sfânt de serviciu” este, așa cum aminteam, „iluzie care s-a dus sau iluzie pe care ți-o faci”. Rege (Arthur) este numai cel care se îmbarcă. Nu conteză către unde, nu contează către ce. „Ratat nu este cine nu reușește, ratat este cel care nu încearcă.” În speranța că nu am pus goleta „cap-compas”: debusolare... Cu respect, în „noaptea de Florii”, | |
| = Vasile, imaginează-ți... | Virgil Titarenco [05.Apr.04 06:03] |
| Vasile, imaginează-ți că citesc comentariul tău după ce pînă acum zece minute am vizionat filmul "Timeline". Îmi place să cred că l-ai văzut. Cred că nu există, poate în momentul acesta, context mai fain în care să vorbesc despre trecut, prezent și viitor. Despre aventură, curaj și dragoste. Despre Renaștere și fascinația, dacă nu chiar obsesia ei. Alăturarea cuvintelor lui Preda este superbă. Nu știu de ce, dar simt așa o euforie în noaptea asta de florii. Poate că e din cauza lunii, care și la noi și la voi este atît de plină și îmi bate în tîmple. | |
| = florii de lis | Dara Blu [06.Apr.04 09:21] |
| frumos poem...religios prin paganismul lui, surprinzator de sincer si nepacatos prin seninatatea cugetului intrind in biserica, "mirosind a flori de lis" ori de "lit"... | |
| = Lys.... | Cosmin Ciotloș [06.Apr.04 09:36] |
| Imi suspend judecata de valoare asupra poemului (mai am 5 minute si trebuie sa fiu la scoala, asa ca nu pot da un verdict grabit). Mi-a sarit insa in ochi ultimul vers: imi amintesc (si cred ca imi amintesc bine) ca, in limba franceza, crin = lys. E o eroare veniala, dar merita indreptata. Voi reveni... | |
| = pentru Cosmin | Dara Blu [06.Apr.04 09:50] |
| este "lis", conform dictionarului francez-roman roman-francez, autor Gherghina Hanes | |
| = Fleur de lis | Virgil Titarenco [07.Apr.04 01:53] |
| Cosmine, ai grijă cu ochiul acela că vede cam strîmb și eu zic să nu îți ții prea mult suspendate judecățile de valoare. Nu de alta dar să nu amețească acolo sus. Pînă una alta hai să îți zic eu cum stă cu "fleur de lis". Forma "fleur de lys" este o formă care circulă chiar dacă este considerată un anglicism greșit. Dar timpul a împămîntenit-o mai ales în Quebec, se pare. În orice caz, forma corectă este "fleur de lis" și derivă din Old French "flor de lis". Și ai grijă de ochi să nu îți mai sară și alte chestii prin el. Cu simpatie. | |