| = Sensibilitate | Ovidiu Bufnila [18.Sep.03 16:44] |
| Multa sensibilitate! Maria, te invit sa te inscrii impreuna cu prietenii tai sa vorbim despre scris in lista de discutii: http://groups.yahoo.com/group/inelul_scriitorilor/ Inscriere la: [email protected] | |
| = culori si simtiri | Baltag Felicia [22.Sep.03 15:59] |
| "Dacă reușești să privești în interiorul tau, de multe ori nu te recunoști, vezi mulți străini..." ai rostit un mare adevar, Decembrie. Si vreau sa-ti marturisesc ca de multe ori mi se intampla sa "traiesc" acest sentiment. Nu sunt prima si nici ultima. Cine spune ca se cunoaste pe sine insusi, minte. Tuturor ni s-a intamplat, macar o data, sa ne surprindem pe noi insine (fie c-a fost vorba de ceva bun sau rau). Fiecare culoare are farmecul ei, rostul ei, iar dupa cum ai si spus in noi isi are casa "acel curcubeul de culori înfășurat în cenușiu și negru", care ne face sa trecem prin atatea simtiri. Desigur, "Suferința pare a fi o parte integrantă a vieții pe pământ" si e "imbracata" in cenusiu, dar oare am afla ce-i fericirea, fara ea? "Ce culoare o fi având dragostea?", nici eu nu stiu. Dar acea culoare are o putere extraordinara: "A ramas doar puțin cenușiu , sufletul meu te-a înconjurat de dragoste." Lacrimile ce ard pot deveni lacrimi ce saruta "Fiecare lacrima s-a transformat într-o floare roșie, a bucuriei, iar ochii în tristețea lor au plăsmuit flori albe de crin." Speranta e Dumnezeu, e firul de care ne prindem cu disperare de atate ori. E albul ce ne lumineaza fata, nu albul uman ca cel al sufletelor. Cuvintele suntem noi si cred ca-si schimba culoarea dupa stare. Ar fi prea frumos sa ramana intotdeauna albastre. Mugurul e inceputul vietii noastre. | |
| = cu inma pe palme | Maria Prochipiuc [01.Oct.03 15:22] |
| Ovidiu, multumesc pentru sensibilitatea ta! Floris, cel care nu are curajul să se privească în interior, înseamna ca are o frică , o frică care depășește cunoașterea de sine sau frica de a nu întâlni prea mulți straini si de-a se afla în postura de gazdă! De multe ori cred că, culorile vieții au fost furate de curcubeu pentru a se îmbrăca în atâta frumusețe. Revenind la dragoste , cred ca poate avea orice culoare - are culoarea amăgirii, a zâmbetului gâdilat, a credintei, a nadejdei…a regasirii , a fluturilor zburând din floare-n floare și a celor care scriiau : cu drag si dor… Dupa cum spui si tu , mi se pare ca Divinul mereu a fost considerat ultima Speranța. Mereu vom gasi o trecere spre ceva! Mereu vom spune: ce încurcate sunt cărările vieții! Toate aceste gânduri sunt ale mele și mă bucur când se regăsesc și alții în ele. Știam că cineva îmi va simți tristețea și bucuria. Și –așa ca și acum , ori de câte ori simt că nu mai știu cine și ce sunt, îmi împrospătez nuanțele culorilor pentru a-mi găsi identitatea!! Cineva spunea : ,, cu inima în palme și adevărul în ochi…’’ | |