| = Un poem liric si totusi usor epic | Vlad Ioan Mirescu [14.Feb.04 17:03] |
| Frumos scris, scriitura ta curge nu stiu cum sa iti descriu, este un lucru de un sublim imperturbabil pe care doar ciorile multe cand se aseaza sa ciuguleasca il perturba. Poezia aceasta te indeamna sa iti legi de gat o placuta pe care sa scrie NU DERANJATI, atat este de profunda. Am ramas impresionat de: "si-o VALE ce e seaca, a secat fara sa stii", iar acel VALE scris asa cred ca vine de la Valentina prescurtat, ceea ce sugereaza un fel de ruptura, sper ca nu gresesc. "ce te-a facut mai tare, mai puternic acum eu sunt doar amica ta, o piatra-n drum " - tensiunea introdusa de cuvantul amica si de "doar" adica ceva care nu mai poate fi. si nu in ultimul rand: "sinuciderea..prea moale" care este un fel de ancorare in realitate, trimitere absconsa la OPC, Vargolici si Piedone. Marele merit al acestui poem este ca are valente subliminale, un soi de cabala moderna, care, pe langa gravitatea unor fapte din realitatea imediata strecoara si o fina nota de umor. Un poem placut ochiului. Bogdan Geana | |
| = adaugire | ion amariutei [13.Aug.03 22:49] |
| intru totul de acord cu comentariul d-lui Geana, as sublinia si potentialul ezoteric pe care il putem deslusi in pseudonimul autorului: MANNI (many, man, man-ii, mâini, mâni, etc). cred ca identificarea cu englezescul *mannequin* ar fi o greseala | |
| = Ezoterismul numelui | Vlad Ioan Mirescu [14.Feb.04 17:03] |
| Corect, dl.Amariutei a anticipat deja comentariul meu urmator. Oricum, multumesc mult pentru sugestii asa e, insa permite-ti-mi una care v-a scapat, sunt sigur: primul MANNIQUEEN este scris cu alb si cel de-al doilea este cu verde, si pe cel de-al doilea daca te duci cu mousele se deschid portile ferecate ale castelului. Totul e sa stiti pe care sa va duceti cu mousele. Tocmai aici rezida ezoterismul, in flerul de a anticipa ceva care e mai multe si de a te lasa pacalit de ceva care e mai putin. Si mai ziceati de ezoterism... Bogdan Geana | |
| = Atenție! Aspecte neglijate, domnilor... | Andreea Drăguleasa [14.Aug.03 02:43] |
| Participând la trăirea puternică a poemului, pe care, trebuie să recunosc, îl "simt acum in interior", nu pot să nu ader la părerile dumneavoastre - umile în comparație cu valoarea inestimabilă a poeziei. Totuși, au rămas câteva aspecte neobservate și ar fi păcat să le trecem cu vederea în continuare. Este, așadar, de datoria mea să subliniez punctele-cheie, nucleele acestei fiziologii a iubirii. În primul rând, laitmotivul "zbor". Dacă îl citim invers, "robz", am putea penetra însăși esența acestei expuneri doar aparent scremute (pentru că, după cum încercam să evidențiez, acest text are o latură nebănuită nouă, muritorilor de poezie_de_rând); astfel, robz ar putea reprezenta pluralul romglezesc de la rob, întrucât, stimați cititori nevinovați de a fi ajuns pe această pagină, ați putut deja intui originea pseudonimului Manniqueen - manechinuită. Trecând la level 2 al capodoperei, prin succesiunea "n-a fost sa fie / si-a fost dat sa suferi, o dezamagire" atingem de fapt puntea dintre preludiul de "nisipuri albe,miscatoare" la, ați ghicit, faza de platou a trăirii, susținută eficient de "ce te-a facut mai tare, mai puternic acum". Simțiți filosofia ascunsă (bine) în DOS-ul acestor versuri? Nu vă impacientați, relatarea erotico-nervoasă continuă în același ritm devastator pentru privire: "si-as vrea sa zbor, sa zbor pana la tine / prin cerul negru contopindu-se cu mine" - contopire imposibilă, aceeași cu incompatibilitatea din "Luceafărul". "e-o inima ce zbiara..e-o inima facuta scrum..." reprezintă punctul culminant, orgasmul lirico-epic. Eliberarea se realizează printr-o "prea moale" chestie "ce despică cerul" (!) "zboara..cat mai poti sa zbori..." DA! Mă închin în fața acestei revelații evident mistice. | |
| = tot asa...vb.cantecului... | DUTU SILVIA [28.Aug.03 03:06] |
| doamne...am citit poezia si comentariile voastre mai demult...da'am revenit cu-aceeasi placere si cu gura stabilita pe dupa urechi... multumesc! | |