Comentariile membrilor:

=  cantecul ploii	Mae Stanescu [13.Jun.03 19:14]
gargarite, buline si carouri englezesti... romantica, romantica... voi reveni mereu aici, la tine.
=  urletul mortii*	Michel Martin [14.Jun.03 00:15]
Dialogul e cel care exceleaza in textul asta si finalul care e de-a dreptul superb. "...intr-o dimineata in care Chopin si-a urlat primul cantec de lebada muta. Unii au spus ca s-a auzit urletul mortii." Si totusi, "Sonata lunii" e a lui Beethoven. Ce cauta intr-un text despre Chopin? Sau e doar o alta sonata a lunii?
+ cantec de lebada	Adriana Bochis [14.Jun.03 02:02]
Am ramas si eu muta, precum lebada, in urma citirii acestui text plin de sensibilitate. Atmosfera magica la inceput, final in forta, dialogul- cat se poate de expresiv. Uite o stea, pana cand fac rost de Luna pentru sonata... P.S. Te rog, corecteaza greselile de typo (mainil, d ecate, insper etc)
=  Mae, Michel, Adriana	Mihaela Plesa [14.Jun.03 05:14]
Draga Mae, trebuie sa iti fi placut ceva mai mult decat carourile englezesti si bulinele, daca faci o promisiune atat de frumoasa. Michel ma simt cumva asa. Flatata. Si ce cauta Sonata lunii acolo? Cauta ea... Adriana, iar m-ai prins cu greselile de tastare, eu si pianistul iti multumim adanc.
=  Pentru pianist	Big Mircea Calin [14.Jun.03 06:20]
La inceputul dialogului am pierdut firul nu mai stiam cine e el si care e ea,apoi l-am regasit mai frumos si mai sensibil decat inainte.
=  Mircea- Calin	Mihaela Plesa [14.Jun.03 06:48]
Mircea- Calin cum? Era chiar asa de greu de observat? Ea era doar o copila, putin femeie, iar el era un pianist.
=  mae	Mae Stanescu [15.Jun.03 21:36]
draga Mihaela, cum sa-mi placa doar atat, de fapt nici nu am spus ca mi-a placut, am vrut doar sa remarc doar ornamentele, stilul fantezist in care e scris textul care da...imi place!
=  Never say never	Daniel Stuparu [25.Feb.04 14:14]
Ziceam că mă retrag discret și definitiv, în ideea că n-am să-ți mai tulbur universul interior prin tot soiul de intervenții mai mult sau mai puțin oportune. Din păcate sau fericire, nu mă pot abține. Așa că revin cu câteva observații legate de textul de mai sus, chiar dacă eu unul prefer Nocturnelor lui Chopin Capriciile lui Paganini. Numero uno: talent ai cu carul, ți-am mai spus, nu asta e problema. Dar înainte de a trece la critică, aș vrea să amintesc câteva detalii semnificative ce atrag atenția cititorului / subsemnatului, și care - dacă aș fi în locul tău, ceea ce nu e cazul - ar putea fi / trebui dezvoltate: "biblioteca infricosatoare", "mainile lui capata un alt sens sub ochiul atent al micului spectator, iar ochii lui zambesc straniu", "asteptand acolo cuminte sfarsitul lumii, inceputul muzicii". Toate acestea pot deveni tot atâtea chei ale unei porți către un alt univers - poate că n-ar fi rău să zăbovești mai îndelung în asupra lor, această privință. Părerea mea e că, la cât de bine te exprimi, nu ai avea de cât de câștigat adăugând un plus de profunzime, textele tale ar câștiga astfel în greutate. Atunci voi putea spune și eu că ne aflăm în fața unui text dens, greu digerabil, așa și pe dincolo. Până atunci, mai vedem. (Nu fac decât să exprim un punct de vedere personal, în defintiv faci cum crezi, se înțelege. Pentru că nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă - dar eu... sic cogito. Deci.) Mă gândeam anterior - revin și zic - că n-are sens să-ți tulbur liniștea dând mereu buzna în sufletul tău prin comentarii precum cel de față, constat însă că dacă nu încercăm să învățăm câte ceva unii de la ceilalți, nu putem ajunge prea departe. (Eu unul, bunăoară, am destule de învățat de la tine la nivel de stil. Îmi place foarte mult cum scrii, iar textele mele, după cum se poate constata, sunt poate prea reci, abstracte, rigide, lipsite de plasticitate. Pe linia aceasta te privesc cu ochiul novicelui care mai are încă multe de învățat.) Acum, revenind la chestiunea în discuție, în aceeași ordine de idei, poate că nu ți-ar strica nici ție să mai arunci din când în când câte o privire și în ograda / textele altuia (dacă tot afirmi că ești înnebunită după mistere), pentru acel plus de profunzime de la care nu pleci în proza ta - și cred că nici nu e cazul - pe care însă, măcar tangențial, ar trebui - zic eu - să-l sugerezi. Altfel, universul tău romanesc rămâne unul frumos, agreabil și cam atât. Adică: reușești să creezi o atmsoferă care prinde cititorul, după care nu mai zici aproape nimic. Tensiunea creată culminează paroxistic într-un mare... fâs(ss). (Lure him, but give him smth. once he's swallowed the bait, for Christ's sake! Or else...) După Hegel, opera de artă nu e altceva decât manifestarea Ideii la nivel sensibil, altvel spus Adevărul și Frumosul nu sunt până la urmă decât cele două fețe ale aceleiași monezi. În acest sens ziceam eu că nu contează prea mult de unde începi, dar până la urmă tot va trebuie să încerci să integrezi și polul opus. De aceea insist cu observațiile mele (im)pertinente. Deci, encore une fois: la nivel de stil eu zic că mergi bine, mai e nevoie însă și de un pic de transpirație (pe lângă inspirație vreau să zic). Cu dialogurile... la fel, deocamdată stai... mai puțin bine. O descriere de peisaj sau a unuia din personaje poate fi filtrată epidermic, în artă consider că e chiar de dorit. Problema e că, acolo unde te aștepți, ca lector, să se nască un interesant schimb de idei, o discuție care să dea cât de cât de gândit, ceva relevant în context, mata vii cu replicile astea leșinate, de-i vine cititorului să-și ia... ochii de la text. (N-aș vrea să te simți jignită, dar anumite chestiuni trebuie spuse apăsat, altfel... batem pasul pe loc, n'est pas?) În ce privește finalul, mă tem că aici o iei din nou pe arătură. Nu știu ce vârstă ai, dar după cât de apoteotic - vorba vine - concluzionezi textele, aș zice că - sufleteșete vorbind - ești încă o neprihănită fecioară. Va trebui însă, până la urmă, să îți faci curaj și să deschizi ușa acelei încăperi tainice despre care se vorbește în basme (și care îți bântuie, presupun, visele), pentru a pune anumite lucruri la punct: pentru a sta față în față cu tine însuți, cu Cel de sus, cu celălalt etc. Deocamdată hoinărești cu farmec și frivolitate în jurul templului, se pare că ai găsit și intrarea dar continui să te faci ca plouă. Deci fruntea sus, pieptu'-nainte și... restul îl știi. Acestea fiind zise, îmi iau rămas bun până la următoarea intervenție (a mea sau a ta). Un text nou în ce mă privește - dacă tot susții că ești curioasă - ceva mai încolo. Până atunci fă mata bine și citește celelate texte puse de mine pe site (Eliade, Borges). N-ar strica, în sensul acelui plus de profunzime de care vorbeam mai sus. Mă rog, dacă vrei să ții cont de părerea unui tovarăș de drum într-ale scrisului. Pentru că altfel, vorba lui Lăpușneanu: "Dacă voi nu mă vreți... eu nici atât". De tine depinde. Cele bune.
=  lure(x)	Mihaela Plesa [25.Feb.04 21:27]
Daniel, Sunt puncte asupra carora cadem de acord. Asta e bine. Comunicam, nu? Invatam. Cine crede ca scapa de invatat devenind profesor greseste, dar ce sa fac, mai gresesc si eu, doar de cateva ori pe zi. Si ca sa iti arat cat de gustoasa a fost cafeaua pe care am baut-o aici impreuna o sa rescriu acest text si nu oricum, ci deschizand cele trei usi semnalate de tine. Am o predilectie acuta spre ferestre, dar cateodata nu e de ajuns sa deschizi o fereastra, sunt lucruri care nu reusesc sa se strecoare pe acolo. Sunt convinsa ca te-ar amuza teribil daca ti-as spune ca asa sunt eu( autoarea), nu prea imi place sa transpir si imi bag nasul prin multe unghere, fara sa reusesc cateodata sa vad mai departe de unghiul diedru. Mia -rins bine si partea din urma a mesajului. Nu stiam ce efecte au aceste texte asupra cititorilor de un anume soi, sa-i zicem soiul D.( poate m-am grabit aici cu incadrarea, dar intuitia a tasnit inainte). Am citit cate ceva din cele sugerate de tine aici. In ultima vreme ma cam luasem cu plantatiile de bumbac sudiste( care sunt de-a dreptul coplesitoare cand infloresc) si cu anumite carti premiate cu Pulitzer( invidia...) si am neglijat un alt fel de literatura in aceasta perioada. PS: cateodata te prefaci ca ploua si incepe sa ploua, ai observat? Cele bune, mai citim, mai vorbim.
=  cateodata te prefaci ca ploua si incepe sa ploua	Daniel Stuparu [28.Feb.04 11:54]
Nu te mai ascunde după deget - do what you've got to do.