Comentariile membrilor:

= pe cand povestile I si IV ?:)
Stefana Daos
[28.May.03 01:57]
hmmm, oare cine sa poarte “permanent, adanc trasa peste urechi , o caciula decolorata”, atat de decolorata, incat a devenit translucida, dar bine ca nu e cusuta cu ata alba, ci cu firul acela rosu cu care se asorteaza binisor.
Mai e nevoie a spune ceea ce e evident? ca scrisul celebrului si cu adevarat indragitului personaj :)e acela al unui condei format, deloc ezitant si fara urma de diletantism? eh, uite ca am comis si truismul asta, si, superfluu, nesuperfluu, am spus-o.
Ceea ce mi se pare indeosebi remarcabil si incantator, e felul in care intruziunile autoreferentiale se descotorosesc, ca prin nu stiu ce farmec, de tirania impresiei de textualism fumat si aratare de bicepsi literari. Autorul reuseste (ceea ce nu-i lesne deloc) sa alunge mirosul de praf( in ochi) imprastiat de un arsenal stilistic (de)generator de efecte prea cautate, pe cai mult prea batute, izbutind sa protejeze cu o surdina misterioasa, urechea cea sensibila a lectorului, estompand duduitul artileriei narative usoare (ori grele ?), chiar atunci cand o foloseste (d)in plin .Asa incat, senzatia de prospetime nu e sugrumata de tehnica si abuz de anume strategii auctoriale parsive, iar parodierea si ironizarea trucurilor prozei postmoderne (devenite si ele, la randul lor, experiente post-post moderne, consumate, intrate de multisor in categoria deja-vu/lu’ismelor)( ce sa facem, cam totul s-a incercat!), asadar substratul parodic si (auto)ironia de care vorbeam, functioneaza intr-un registru cu totul neagresiv, ba chiar vibrand (cu tandrete?) de o anume caldura a comunicarii. Da, intreg textul- de altfel in buna masura si versurile lui Bogdan Ladaru- sunt strabatute de un umor duios care exclude sarcasmul, dar si orice iz de sentimentalism edulcorant, dar si ieftina bascalie, atragand cititorul intr-o zona de complicitate savuroasa.
Nu cred ca exagerez spunand ca aceasta proza detine in pasta ei un nimerit dozaj al mixturilor : o leaca de absurd, pusee bine strunite, de autoreferentialitate( inocent mimand inocenta:), evocari abia ghicit nostalgice, oralitatea dialogului pitoresc, degustari culturalicesti (aluzia la impresionisti), portrete la minut, niscai tuse de grotesc, atmosfera de provincie, de targ bacovian ;) lume cu dugheni, rate, navetisti , sacose, un mic gag lingvistic, delicios,precum :”partiala schimbare de sofer”, ceva adieri dinspre Harms, Bulgakov, Gogol (ah, rusii!) (Sankt Petersburg :). Si pe langa toate astea, suspansul: oare cand, oare intr-adevar isi va continua povestirea personajul nostru? ori va incepe (pentru a cata oara) o alta? ca sa o lase apoi in drum , taman vineri la ora 14, 05, ea ramanand de izbeliste, haat, tocmai pana luni cand isi vor relua in primire - nea Vasile cel vechi/nou , slujba , iar povestitorul istorisirea pe care , cine stie daca nu o va lasa din nou balta, in care balta se va aseza criticul de ocazie si va merge pana la capat de linie, ete-asa, de-al naibii !:)

Gata si compunerica mea, dom’ profesor:)
= seful de opera
liviu dascalu
[15.Sep.03 18:11]
Proza scurta excelent scrisa, hranita de lirismul lui M. Ivanescu, cu un plus de umor si duiosie ruseasca (Gogol, mi se pare). As citi-o din nou, dar ma tem ca ochelarii mei s-au prafuit deja, si n-o sa mai simt placerea dintai. Am sa mai astept o vreme...

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= pe cand povestile I si IV ?:)	Stefana Daos [28.May.03 01:57]
hmmm, oare cine sa poarte “permanent, adanc trasa peste urechi , o caciula decolorata”, atat de decolorata, incat a devenit translucida, dar bine ca nu e cusuta cu ata alba, ci cu firul acela rosu cu care se asorteaza binisor. Mai e nevoie a spune ceea ce e evident? ca scrisul celebrului si cu adevarat indragitului personaj :)e acela al unui condei format, deloc ezitant si fara urma de diletantism? eh, uite ca am comis si truismul asta, si, superfluu, nesuperfluu, am spus-o. Ceea ce mi se pare indeosebi remarcabil si incantator, e felul in care intruziunile autoreferentiale se descotorosesc, ca prin nu stiu ce farmec, de tirania impresiei de textualism fumat si aratare de bicepsi literari. Autorul reuseste (ceea ce nu-i lesne deloc) sa alunge mirosul de praf( in ochi) imprastiat de un arsenal stilistic (de)generator de efecte prea cautate, pe cai mult prea batute, izbutind sa protejeze cu o surdina misterioasa, urechea cea sensibila a lectorului, estompand duduitul artileriei narative usoare (ori grele ?), chiar atunci cand o foloseste (d)in plin .Asa incat, senzatia de prospetime nu e sugrumata de tehnica si abuz de anume strategii auctoriale parsive, iar parodierea si ironizarea trucurilor prozei postmoderne (devenite si ele, la randul lor, experiente post-post moderne, consumate, intrate de multisor in categoria deja-vu/lu’ismelor)( ce sa facem, cam totul s-a incercat!), asadar substratul parodic si (auto)ironia de care vorbeam, functioneaza intr-un registru cu totul neagresiv, ba chiar vibrand (cu tandrete?) de o anume caldura a comunicarii. Da, intreg textul- de altfel in buna masura si versurile lui Bogdan Ladaru- sunt strabatute de un umor duios care exclude sarcasmul, dar si orice iz de sentimentalism edulcorant, dar si ieftina bascalie, atragand cititorul intr-o zona de complicitate savuroasa. Nu cred ca exagerez spunand ca aceasta proza detine in pasta ei un nimerit dozaj al mixturilor : o leaca de absurd, pusee bine strunite, de autoreferentialitate( inocent mimand inocenta:), evocari abia ghicit nostalgice, oralitatea dialogului pitoresc, degustari culturalicesti (aluzia la impresionisti), portrete la minut, niscai tuse de grotesc, atmosfera de provincie, de targ bacovian ;) lume cu dugheni, rate, navetisti , sacose, un mic gag lingvistic, delicios,precum :”partiala schimbare de sofer”, ceva adieri dinspre Harms, Bulgakov, Gogol (ah, rusii!) (Sankt Petersburg :). Si pe langa toate astea, suspansul: oare cand, oare intr-adevar isi va continua povestirea personajul nostru? ori va incepe (pentru a cata oara) o alta? ca sa o lase apoi in drum , taman vineri la ora 14, 05, ea ramanand de izbeliste, haat, tocmai pana luni cand isi vor relua in primire - nea Vasile cel vechi/nou , slujba , iar povestitorul istorisirea pe care , cine stie daca nu o va lasa din nou balta, in care balta se va aseza criticul de ocazie si va merge pana la capat de linie, ete-asa, de-al naibii !:) Gata si compunerica mea, dom’ profesor:)

= seful de opera	liviu dascalu [15.Sep.03 18:11]
Proza scurta excelent scrisa, hranita de lirismul lui M. Ivanescu, cu un plus de umor si duiosie ruseasca (Gogol, mi se pare). As citi-o din nou, dar ma tem ca ochelarii mei s-au prafuit deja, si n-o sa mai simt placerea dintai. Am sa mai astept o vreme...