| = miros de tei | Florina - Daniela Bordieanu [26.May.03 17:16] |
| limita noastra. muritori. iluzia spatiului. un cosciug. singurate in doi : zacem etern intr-o fotografie. imobilizati in plan. peste toate astea..senzatii limita..zorii de sub pleoape si frigul din spate. si mirosul innebunitor de tei. | |
| = fotografii | Monica Dascal [03.Jun.03 12:49] |
| imi parea mai degraba corpul ca o limitare a sufletului, asta ar putea fi cosciugul lui umblator. ce zace de fapt? ideea de viata? sau iluzia ei? | |
| = Dumnezeu | Nick Beres [11.Aug.03 22:29] |
| Iarăși obsesia încremenirii în timp. Prizonier în propriul trup. O, cât de bine te înțeleg! Dar nu văd nici un efort de a construi timpul în jurul tău, nici un colț scos. Lași timpul așa cum e, deconstruit și fără curgere. Iarăși stai ca un bolovan. Deși, știi ce zicea Giovanni Papini: "Aici zace omul care n-a putut să ajungă Dumnezeu". | |
| = cosciug | Alexandru Popp [23.Aug.03 02:15] |
| Nu e vorba de prizonierat in propriul trup. Spatiul este un cosciug. Dar cosciugul este patul in care se doarme cel mai bine. Si asa am recreat senzatia care mi-a ramas citind Vara lui Cosbuc: Natura, in mormantul meu e totul cald ca e lumina. Parca asa zicea. Senzatie pe care o poti simti in momente de fericire suprema. Pentru cei de pe site care cred ca nu e bine sa explici voi zambi. :) | |