| = invechit | luli gheorghe [01.Oct.03 13:35] |
| poezia asta imi aminteste de felul in care scriam in clasa a 5 a. fara rautate, a scrie in versuri nu inseamna doar a potrivi cuvinte ca sa iasa metrul si rima, a cauta cu disperare sa iesi la capat din corvoada care se numeste a scrie. sa le iau la rand: se strang in cercuri e eminescianism, "sa vada viata cum se joaca" e copilaresc, "lumini ce si-au schimbat cantarea" e un fel de solutie rapida si neavenita, iar ultimele patru versuri sunt de-a dreptul catastrofice. "misterul", "zarva" fac parte din categoria de cuvinte atat de uzate in poezie, incat si-au pierdut tot farmecul. "pietrele pe loc danseaza" ma duce cu gandul la folclor, zona de la care provin atat de multe si ratate creatii incat ti se face greata. iar zarva si cu cerul e cosbuc, e toparceanu, e tot ce vrei mai clasic si mai blocat in timp. esti un om, cred, tanar, cel putin traiesti in acelasi secol cu noi, de ce nu evadezi din stransoarea asta a regulilor si a invechitului. si-apoi, ideea ta de lumina, in felul cum e transpusa in aceasta poezie, nu-mi da senzatia nici macar de scanteie cat de mica. "lumina, lumina albastra de luna tacute priviri in gand mi se-aduna si vad cum se pierde iubirea in fum e liber pamantul caci viata mi-e scrum." ceva de genul asta scriam eu in clasa a V a... | |
| = raspuns | Nita Silviu [15.Oct.03 02:55] |
| Inainte de toate, mersi ca ai gasit timp sa scrii un comentariu. Ai nimerit partea cu clasa a V - a, chiar asa am vrut sa si sune (mai am o poezie scrisa in felul asta; am pus-o de curand pe site--"In cautarea nebuniei..."). Si acum o explicatie: am vrut sa arat ca in spatele unor rime fortate si a unor "cuvinte arse" pot ascunde idei subtile in forme originale care scapa la prima citire (caci sunt sigur ca nu a citit nimeni poezia asta de 2 ori). Trebuie sa recunosc ca mi-a dat o oarecare satisfactie comentariul tau, mai ales cand ai zis:::"lumini ce si-au schimbat cantarea" e un fel de solutie rapida si neavenita--- faptul ca tu ai considerat aceasta metafora la care chiar m-am chinuit ceva timp o simpla solutie ca sa iasa rima sau ritmul ma convinge de faptul ca ideile mele au fost destul de bine ascunse, astfel incat tu nu le-ai depistat. Presupun ca acum iti vine sa ma intrebi de ce mai scriu o poezie daca ma chinui atat de mult sa ascund ideea? (sau si mai rau, daca ideea este doar in capul meu si pentru toti care citesc poezia e de-a dreptul absurda) Raspunsul este simplu:: Pentru ca imi place foarte mult momentul creatiei, pentru mine aceasta ascundere este un adevarat joc :) Oricum, am si alte poezii in care ideea este relativ evidenta si incerc sa fiu original in modul in care o expun. Dar pentru mine adevarata placere este cand reusesc sa ascund o idee total noua sub niste cuvinte prafuite (ca in cazul de fata)-- e ca si cum ai gasi o comoara in saculetul de strangere al prafului de la aspirator. Daca nu sunt destul de convingator in explicatii mai trimite un comentariu. P.S. Te-am lasat sa descoperi singur ideea ascunsa (nu am zis nimic despre ea in raspunsul asta) | |