| + comentez personal | a nimanui [20.Feb.03 00:58] |
| Desi dumneta te cam joci cu cuvantul in scrierea asta si in alta, mie imi place, ca un descantec auzit de copil la sanul mamei alb, cald si cu lapte.... fara ca tu sa fii mama sau sa va imaginati aiureli, dar asta e sentimentul, cantecelul retinut in franturi dincolo de amintire nu atat coerent, dar muzical nu atat logic, cat dureros prin trimiterile ce le face, la religios, trimiteri ce le pretuiec (retineti ca vorbesc din subiectivitatea mea; nu cred ca am avut candva alta pretentie, daca am avut, uitati-o degraba, greseam) sunt atrasa de mit, iar dumneata scoti castane din foc cu crengi din mit. "Un pleonasm insa nu atat de inalt Ca radacina pe care perfid O dubleaza ca sens. " "Eu n-am trecut asa Pe langa ea Fara sa ma uit adanc si lung Dupa urmele ei Pe inima mea"...superb. raspund cu vorbe, sunt nevolnica pe mine ma doare numai cand imi imaginez glasul cum zici tu adiere ma strecoara racoarea in fuste in parul murdar de praf si ma mir, cazuta in noroiul Tau ma mir ca inca ma asculti toate is Vrerea Ta si capul in cadere, si sabia cazand grea peste capul neplecat, taind toate amintirile ce ma leaga, in franghii invizibile dar dese de tot ce nu am fost dar mi-au sadit ei flori in pamant tanar. hai Doamne, fa-ma sa simt ca esti acolo unde vrei tu, omniprezentule hai doare-ma, iubeste-ma umileste-ma sunt toate cu abur sfant cand le pogori pe mintea mea de om pe trupul imbaiat de noapte .... hai ... lasa-ma sa plang ..hai nu am sa te las nicicand nu am sa racnesc deziluziile am sa fac cuminte rugaciunile cand vad moartea prietena sau grabita, drumul ei sunt toate legaminte cu care ma plec ma inlatui si tot ma liberez, sa pot sa visez acum ca am platit politele. | |