Comentariile membrilor:

= 6 personaje in cautarea unui coAutor
Stefana Daos
[17.Sep.03 21:03]
acum nu am puterea sa comentez si sa evidentiez "imagini", dar e scrisa in forta.

impresia e puternica.
= incercare de comentariu
liviu dascalu
[17.Sep.03 22:11]
Stefana are darul de a scoate la suprafata adevarate comori din "infernul" acestui site.
Acest text este atat de intens incat ma tem ca-mi lipsesc mijloacele de formula o judecata valabila in privinta lui.

"zeul fara sa stie e doar un simplu actor"

"pompieri cu inimi aprinse dupa julieta vesnic aprinsa/de-o luna intreaga rupand bilete la intrarea in rai"

"chiar personajul care a imprumutat pentru o seara/ numele tatalui meu un figurant tanar care stropeste/ sudoare pe dusumeaua din care iarba niciodata/ nu va creste adevarata"

Avem mai multe trimiteri spre o Falsificare gigantica, o mare in-scena-re:
1. Zeul e un simplu actor,fara sa stie. E ceva mai dramatic decat afirmatia spectaculoasa "zeul este mort", care ii manifesta absenta. In primul caz, nici lipsa nu mai e simtita.
2. Dragostea e devalorizata prin repetitie, julieta e "vesnic aprinsa"; "aprinsa" e doar varianta exclusiv profana e erosului, simpla inflamare a simturilor.
3. Cel care da numele, "tatal", si o data cu el accesul la ordinea simbolica, este o simpla masca, un actor figurant.
Remarc in primul rand concretitudinea, densitatea imaginara a acestui discurs. "julieta" e mai mult decat o aluzie culturala; rolul de casierita la poarta raiului e de un grotesc purificat prin tensiunea continuta. Efluviile de sudoare emise de figurantul-tata sunt un element, aproape, in sens bachelardian: apa impura, cu atat mai impura cu cat mizeria e umana. Apa moarta, iarba artificiala.
Poezia se termina prin invocatia credibila a copilariei, nu la modul idealist, al fotografiilor in care se zambeste frumos: "ma hraneam doar cu sange fierbinte si vise/ ce n-aveau sa se implineasca vreodata". In negativ, in acest poem e intiparita o nostalgie dupa inocenta, care e altceva decat puritate, de o intensitate pe care le intalnesc rar.
= halucinoza
MIU CRISTIANA
[18.Sep.03 03:35]
E o poezie grea, pe care o citesti de mai multe ori si ti se dezvaluie pe alocuri, ca o femeie indaratnica.
Imaginile sunt halucinante, adeseori uimesc si ranesc neuronii.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= 6 personaje in cautarea unui coAutor	Stefana Daos [17.Sep.03 21:03]
acum nu am puterea sa comentez si sa evidentiez "imagini", dar e scrisa in forta. impresia e puternica.

= incercare de comentariu	liviu dascalu [17.Sep.03 22:11]
Stefana are darul de a scoate la suprafata adevarate comori din "infernul" acestui site. Acest text este atat de intens incat ma tem ca-mi lipsesc mijloacele de formula o judecata valabila in privinta lui. "zeul fara sa stie e doar un simplu actor" "pompieri cu inimi aprinse dupa julieta vesnic aprinsa/de-o luna intreaga rupand bilete la intrarea in rai" "chiar personajul care a imprumutat pentru o seara/ numele tatalui meu un figurant tanar care stropeste/ sudoare pe dusumeaua din care iarba niciodata/ nu va creste adevarata" Avem mai multe trimiteri spre o Falsificare gigantica, o mare in-scena-re: 1. Zeul e un simplu actor,fara sa stie. E ceva mai dramatic decat afirmatia spectaculoasa "zeul este mort", care ii manifesta absenta. In primul caz, nici lipsa nu mai e simtita. 2. Dragostea e devalorizata prin repetitie, julieta e "vesnic aprinsa"; "aprinsa" e doar varianta exclusiv profana e erosului, simpla inflamare a simturilor. 3. Cel care da numele, "tatal", si o data cu el accesul la ordinea simbolica, este o simpla masca, un actor figurant. Remarc in primul rand concretitudinea, densitatea imaginara a acestui discurs. "julieta" e mai mult decat o aluzie culturala; rolul de casierita la poarta raiului e de un grotesc purificat prin tensiunea continuta. Efluviile de sudoare emise de figurantul-tata sunt un element, aproape, in sens bachelardian: apa impura, cu atat mai impura cu cat mizeria e umana. Apa moarta, iarba artificiala. Poezia se termina prin invocatia credibila a copilariei, nu la modul idealist, al fotografiilor in care se zambeste frumos: "ma hraneam doar cu sange fierbinte si vise/ ce n-aveau sa se implineasca vreodata". In negativ, in acest poem e intiparita o nostalgie dupa inocenta, care e altceva decat puritate, de o intensitate pe care le intalnesc rar.

= halucinoza	MIU CRISTIANA [18.Sep.03 03:35]
E o poezie grea, pe care o citesti de mai multe ori si ti se dezvaluie pe alocuri, ca o femeie indaratnica. Imaginile sunt halucinante, adeseori uimesc si ranesc neuronii.