| = vârful cleștelui a atins filmul | radu petrini [20.Mar.07 10:59] |
| amelie imi place cand developezi asa frumos stii imi lipseste camera neagra becul rosu parca cineva a spulberat o vraja azi developam pe photoshop si putem developa de mii de ori pana iese bine man ray nu prea putea sa faca asta strica prea mult film imi place vizuala ta iar ideea... hmmm ce as putea sa mai spun fara sa deviu patetic? | |
| = tania, tania, tania, ti-as da 3 stele | carmen mihaela visalon [20.Mar.07 11:26] |
| Ce bine imi pare ca te-ai intors acasa- la versul care te bantuie si care prinde carne, invesmantat in atmosfera inconfundabila a mucegaiurilor care acopera himerele aparute in zori in ochiul de geam. Ciupercile colorate sunt otravitoare, sa muscam deci din dulceata tabieturior noastre, blue-mucegai. | |
| = e c h o e s | tania cozianu [20.Mar.07 20:56] |
| m'am mirat oarecum să văd că în cele din urmă s'a încumetat cineva să treacă pe'aici. pentru că pur și simplu e un text auster și egoist. și nu fiindcă așa a fost regizat. m'am trezit că nu (mai) știu/ pot să scriu. ca și cum nu mi'ar mai ajunge cuvintele. probabil că am să fac doar fotografii. o vreme. sau.. așadar, radu petrini, cine spuneai că e patetic aici? :) eu n'am văzut niciun personaj patetic prin preajmă. cred că ai fi putut să'mi spui nevoalat una-alta, fără să te gândești c'aș fi pus imediat calificativul pathetique carmen, dar eram acasă. e drept că am scris și probabil că voi scrie din ce în ce mai puțin. dar asta înseamnă că voi avea timp mai mult să ascult, să privesc.. și lasă stelele alea galbene și nu te mai întrista că nu le mai ai. mi'ajunge steluța asta care sclipește în ochiul tău drept acum. :) | |
| + cangurii nu mor, doar sar dintr-o groapă comună în alta. | dan mihuț [21.Mar.07 14:05] |
| flux involuntar al memoriei, ok, dar padelele sunt controlate, strock pe imagini, ceea ce-mi dă impresia de simulare a gradului de involuntar. și mă duc către hazardul stărilor. păstrez ideea exprimată pe un alt text, cea de obiectiv care reacționează la pulsații (obiectiv, de altfel, menționat în text), la spectacolul abstractizat al străzii, la impregnarea metarealității pe un spațiu personal-colectiv, chiar la limita dintre. fragmentul cu tabachera vine să convingă recrudescența interioară de nevalidarea constantă a realului. inserțiile din final aduc o obscurizare, referințe pierdute în creuzetul obiectivului. suntem puri, altfel oglinda nu ar profana inventând un alt spațiu gol de semnificații, mutilator. un text întreg, un organism viu. | |
| = da | Ela Victoria Luca [21.Mar.07 14:37] |
| remarcabilă această exilare în tine însuți, în spațiile dinlăuntru, dar mai ales palparea zonelor de vid, dincolo de zonele de gol. obiectele poetice nu sunt doar repere ci și susținătoare ale pânzei ideatice, ca și ale celulelor de memorie și ale firelor de afect. phantasia, iluzoriul, constructul fantasmatic, imagoic, iconul, "observatorul" - toate sunt bine focalizate aici. și interșanjabilitatea planurilor este fină, așa încât nimic nu blochează accesul pe toate palierele. cred că doar ultimul vers putea fi eliminat, dar în ziua când ai postat tu acest vizual-poem, eu am avut aceeași expresie. și, fiindcă eram prea aproape de poezia ta, chiar cu totul în ea, am preferat să las tăcerea. poezie recomndabilă înainte de ieșirea din sine și regăsirea eurilor potențiale. Ela | |
| = close-up | tania cozianu [21.Mar.07 21:37] |
| ela, dan, am lipsit toată după-amiaza și... ce surpriză neașteptat de frumoasă mi-ați făcut aici.. mi-amintesc că spuneam nu demult că textele acestea ale mele au așa, un noroc al lor.. au șansa de-a beneficia de cititori minunați și deopotrivă de oameni cu un simț aparte de analiză și introspecție. am aici de la voi două mostre de apropiere și pliere pe fibra textului absolut remarcabile. cu atât mai mult cu cât sunt încă dezamăgită la ideea că felul acesta al meu de-a scrie la rece, pe corp deschis ca pe masa de operație, nu e în măsură să apropie eventualul cititor.. am să mă gândesc la ce mi-ai scris, dan. de fapt, la multe am de reflectat serios.. (mă temeam că vei spune că de la fragmentul cu tabachera în jos devin previzibilă, cad în descriptiv, că e punctul în care pierd suflul și mă rătăcesc de coloană). e un risc asumat. pentru că pur și simplu, dincolo de obiectivul pe care mi-l doresc a fi bine calibrat, nu pot să împiedic să nu intervină acolo, în fanta dintre retină și lentilă, obsesive reminiscențe. îmi e de mult folos felul în care forjezi și faci endoscopie în trupul scrierii. ela. știu. îmi vorbești despre exilare, vid, de out of memory zone.. și deja am încetat demult să mă mai mir cum simți totul atât de insuportabil de aproape, cum penetrezi dincolo de stratul întim textul. zoom maxim. power shot. acolo incizia se face pe viu și nu mai doare. hm, mda.. ultimul vers e în legătură cu o deficiență a mecanismului meu de developare.. mă voi gândi la el. încă. n-am să mai spun cum aveam nevoie de prezența voastră aici.. mulțumesc pentru asta. | |