| = one of the most depressing phenomena of our time - surrealism | radu petrini [11.Mar.07 00:21] |
| imi place felix zau ca imi place | |
| = romanul ce mi-a indeplinit dorintele | Anni- Lorei Mainka [11.Mar.07 12:26] |
| da, cineva - destinul acela editorial - culege commuri, le numeroteaza si probabil ca ne santajeaza cu ele...evident ca nu pot reface analiza ITI MULTUMESC (de data asta pe scurt, ca sa fie clar) ptr ca te-ai asezat asupra acestei recenzii.....sper ca face parte din literatura obligatorie a criticii romanesti .... felul tau mi-a multumit asteptarile: 1.a fost ca un festin in amintirea celei care nici macar nu s-a aruncat de pe poduri , a pasit fara sa se auda inauntrul lumii, ca sa nu ne mai deranjeze cu asemenea carti (depusese manuscrisul, si era aprig criticata, ciudat nu?) 2. ai prezentat-o si pe autoare, si cartea cu rafturi umane, in asa un mod ca si cititorul agonic, fara cunostinte de scriere novelistica moderna te va intelege (asta talent) 3. nu ai exagerat in laude ptr aceasta carte care a fost pragul spre alta lume literara, dar inca nu prea se aude limpede prin redactii a se citi ca literatura de cei care vor sa mai scrie romane adevarata, cu radacini ptr cei vii | |
| = replica personala | Daniela Șontică [11.Mar.07 15:02] |
| Felix, imi permit sa redau mai jos cateva ganduri ale mele scrise dupa citirea citirea acestui roman care mi-a placut mult. Sigur, fara pretentia de a fi scris critica literara ca tine. Asadar: Când moare mătușa care ți-a fost mai mult decât o mamă scrisul tău se poate numi “Raftul cu ultimele suflări” și poate căpăta valențele unui poem, jurnal de boală, de povestire până la epuizarea sfâșietoare. Totul este suferință povestibilă care picură într-un pahar de mult plin. Chiar și moartea poate fi pretextul vieții. Sensibilitatea ei exacerbată a Aglayei Veteranyi, asemenea un veritabil ac de electrocardiogramă, înregistrează cele mai fine ondulații sesizabile în sfera durerii, întâmplări demne de consemnat. Totul prin lentila bolnăvicioasă purtată de un om al cărui destin i-a reunit pe toți ai familiei într-o veșnică peregrinare prin toată lumea. Viață de artiști la circ. Moartea este de aceea de neacceptat. Este o călătorie fără întoarcere. De aici transcrierea tuturor rănilor, bubelor, duhorilor ce o preced. Ca o răzbunare. Rândurile Aglajei miros toate a moarte, fie că este vorba despre copilărie, adolescență sau vizite la spitalul unde agonizează mătușa. Toate personajele trag să moară în felul lor. Iar autoarea nu face decât să lase o carte-testament. Desigur, la ora scrierii nu mai ea știa, presimțea, dar după apariția romanului, când știi că autoarea s-a sinucis, cuvinte precum acestea îți lovesc pieziș răsuflarea: “Mă sinucideam zilnic, mă spânzuram de instalația termică sau mă aruncam de la balcon, zăceam terciuită pe șinele de cale ferată, mă sufocam într-o pungă de plastic sau mă trăgeam de limbă până ieșea totul din mine. Muream de întuneric, de vară, de tristețe sau de piele prea lungă”. Este aceasta o sensibilitate ca un rol jucat în așa fel încât să se muleze ca mănușa pe gustul pentru literatura acceptată astăzi? Dar ce sunt “ultimele suflări” ale Aglajei Veteranyi, de fapt? Sunt o altă fațetă a naturalismului sau doar transcrierea înfrigurată a sentimentului neputinței în fața absurdului întâmplărilor vieții? Câte ceva din fiecare și mai mult decât atât. Este jurnalul durerii de orice fel. Lectura ar fi atât de sumbră dacă n-ar fi câte o poantă din loc în loc, cum ar fi aceasta: “Când vedeam câini vagabonzi, în mine se trezea un instinct de fugă. |ncercările mele secrete de a ieși i-au costat pe câinii noștri câteva coaste și un ochi”. Un fel de comicul absurdului tragic. Este scrisul singurul punct de sprijin? Cam firav dacă duce la sinucidere. Până la urmă și scriitorul este tot un fel de artist de circ. Aglaja Veteranyi a fost un echilibrist care a ratat săritura fără plasă. | |
| = realitatea dincolo de suflu | Ioana Petcu [11.Mar.07 17:44] |
| un stil remarcabil, Aglaja Veteranyi, e detul de bine "branduita" in Romania: am vazut cel putin doua montari "de ce fierbe copilul in mamaliga", ambele cit se poate de bune (pe scenele de la bucuresti si iasi). romanul acesta nu l-am lecturat si din ce-am citit aici ma mir de unde atitea coincidente cu evenimente traite de mine in ultimul timp. circarul va vorbi intotdeauna despre moarte, despre un sentiment nesfirsit al tragicului impregnat in comic - intriganta problema. | |
| = suplimente | felix nicolau [15.Mar.07 21:57] |
| completarile voastre rotunjesc perfect imaginea copertei. gracias | |
| = Rezonanță pozitivă | Anton Potche [18.Mar.07 20:06] |
| Servus Felix! Am amintit deja într-un alt comentariu că opera literară a Aglajaei Veteranyi a avut o rezonanță pozitivă în foiletoanele germane. Despre romanul, recenzat aici de tine, Hans-Peter Kunisch a afirmat la 22 octombrie 2002 în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München că acest roman de „ură de familie“ te determină „să-ți faci câteodată gânduri despre cuvintele“ scrise. Recenzentul deplânge pierderea „unui din cele mai puternice și capricioase talente” din literatura germană. Sibylle Birrer a scris la 31 octombrie aceluiași an în NEUE ZÜRCHER ZEITUNG din Elveția, cu ocazia apariției acestui roman post mortem, despre un „cozonac de moarte“, afirmând totuși că „cine scrie cu o astfel de intensitate despre moarte stă în mijlocul vieții”. Pia Reinacher din FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG (3 decembrie 2002) a avut și ea anumite greutăți să separe moartea autoarei (3 februarie 2002) de lectura acestei cărți, arătându-se împresionată de acest amestec extrem de exploziv, constituit dintr-o oarecare expresivitate a limbii și muțenie, naivitate și cunoaștere. Doi ani după moartea autoarei a apărut la editura Deutsche Verlags-Anstalt din München și un volum de povestiri, scrise în perioada 1990-2001. Rămâne de sperat că Nora Iuga va traduce și acest volum de proză. Ingolstadt, 18.03.2006 | |
| = lui ANton | felix nicolau [19.Mar.07 17:07] |
| ca intotdeauna, comentariile tale sunt pricepute si bine adancite. deci mai avem ceva de aglaja! uite ca pe asta nu o banuiam.merci | |
| = speram in prefete si postfete realiste | Anni- Lorei Mainka [19.Mar.07 23:57] |
| apropiate de duhul celei care a scris rafturile | |
| = "inainte de a muri | Heghedus Camelia [27.Mar.07 09:27] |
| matusa facea calatorii de proba" scrie Aglaja, in al treilea vis, "se facea ca era cu mine". "rochia de moarte fusese initial rochia de nunta". nu stiu daca forta acestui roman este data de constientizarea ultimelor suflari, dar am simtit cum fiecare fraza, concentrata la maxim, iti taie rasuflarea. iti sunt recunoscatoare pentru indemnul la aceasta lectura | |