| = Ela, | Maria Gheorghe [01.Mar.07 03:24] |
| E...la nesfarsit ne luptam cu morile de vant, dar asta-i cantecul...cateodata de lebada, altadata de sirena,...cel fericit de privighetoare,...dar de cantatul cocosului la ora aceea atat de fermecatoare a diminetilor!?...mai vine adesea si tacerea ce macina pe dinlauntru si vise si abise....bine e ca are ce macina...pe stomacul gol ar fi mai rau... cu drag, maria | |
| = de joi | Ioan-Mircea Popovici [01.Mar.07 06:01] |
| "ceva se pregătește mereu înlăuntru". aici dau peste acel de neprecizat si reflexiv Uneori. Asist si eu la discutia voastra. "nu suntem pe de-a-ntregul oameni nu suntem pe de-a-ntregul nimic". Acum sunt pe fuga si va zic de jumatatile noastre inegale intre minte si inima. Vezi doar ca-n acest nimic, omul este Chip al Sacrului. Restul le-ai rostogolit tu de pe treptele catedralei pana la copilul din flori pe care-l vei marturisi... | |
| = îndrăznesc să spun... | ioan peia [01.Mar.07 07:54] |
| ...că aceasta-i cea mai adevărată poemă a ta. ea nu este compusă, ci spusă. | |
| = te aud, știu: | N. Nicolae [01.Mar.07 09:45] |
| nu sunt pe de-antregul om nu sunt pe de-antregul nimic om a fost și Dumnezeu și a fost întreg. a avut trup și n- a avut patimi. alegerea omului este să fie în trup și să doarmă în el. Se mai găsește... un poet care strigă dar cine-l aude, Ela? | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [01.Mar.07 11:06] |
| Maria, e vântul, e apa, ele dau morii rotirea, până când propriul cântec de măcinare devine asurzitor. Ioan-Mircea, rostogolim copii de lumină atunci când nu avem copii de trup și de aceea Chipul se reflectă mai clar în fiecare din noi, dincolo de orice măcinare. Ioan, mulțam, adevărul poetic, spusa cea care rămâne, mă frământă de o vreme încoace destul de intens. E bine că a început să se perceapă. Nicolae, de nici poeții nu se aud pe ei înșiși, de nici poeții nu se aud unul pe celălalt, de își dorm și ei trupul și spiritul, atunci mori de trupuri rămân. Mulțumesc tutror Ela | |
| = puls | tania cozianu [01.Mar.07 15:45] |
taci uneori îndelung, dar tăcerea ta nu e resemnată.(...) e asurzitoare. sufocantă. o, da. nu știm să fim pe de-a-ntregul nici pietre, nici oameni, nici melci. în versurile acestea ți se simte pulsul de la încheietura mâinii. și respirația, ela. e un poem care se zbate. și care-și continuă zbaterea deși l-ai eliberat acum. am vrut așa.. să știi că am trecut pe aici. și-am simțit zbuciumul dinlăuntru. dilatarea. contractarea. și era într-o joi. și era primăvară.. | |
| = deprimant | Odãgescu Bogdan [01.Mar.07 17:19] |
| Inceputul e putin optzecist :) Textul asta parca are o unitate extraordinara. Se leaga tot. Dar se leaga deprimant... e primavara! :) Hai sa citim sonete de Shakespeare si Voiculescu :) | |
| = Tania, Bogdan, mulțumesc | Ela Victoria Luca [02.Mar.07 22:25] |
| Scuze pentru târziul răspunsului. Tania, e viața-moartea pulsând, e viul din tot și uneori o sincopă. E poemul care se cufundă în om și îl aduce spre Sine sau e doar felul meu de a cuvânta dinăuntrul lumii. Mulțumesc, e o surpriză faină venirea ta aici. Bogdan, când scriu doresc - atât cât îmi e posibil - să las poezie dincolo de anotimpul, ziua sau anul în care a fost scrisă. Mi-e indiferent dacă e 1 martie, anul '80 sau anul 2017 sau 1756. Esențial pt mine este să fie poesis și să trăiască, orice nume ar purta clipa x. Dar, ce-i drept, o împrimăvărare dariusiană nu strică în poezie. Mulțumesc. Ela | |
| = salvarea | Lidia-Maria Sontica [02.Mar.07 23:30] |
| închiderea în sine, tăcerea îndelungă, conștientizarea pasivă, la nivelul privirii (singurul simț care nu implică un contact efectiv) a degradarii ființei materiale, ingredientul sine qua non al Întregului trimite cu gândul la asumarea conștientă, dar PASIVÃ până la resemnare a deficitelor naturii umane, damnată prin limitele impuse de corporalitate... aș spune că tocmai acesta e farmecul naturii umane, și anume cel de a fi scutit de rigiditate, de a nu fi pe de-a-ntregul nimic, de a fi potențialitate prin excelență prin instanța salvatoare, spiritul... nu contest aplicabilitatea mitului sisific, însă cred că ceea ce se pregătește mereu înăuntru vine ca o mare salvare... | |
| = Lidia | Ela Victoria Luca [05.Mar.07 23:19] |
| Sara bună și bun găsit pe pagina site-ului și desigur pe pagina mea. Da, ai perceput zbaterea continuă a spiritului în materie, a materiei spiritualizate, a unei salvări dintr-un sisific destin. Mulțumesc tare mult, ești un cititor de preț. Ela | |
| = foarte foarte bun text | Mihai Chirilă [06.Mar.07 23:43] |
| "îmi privesc trupul se desface încet încet ... până se face loc pământului între oasele mele prelungi ..... nu suntem pe de-a-ntregul oameni ..... ne lepădăm de noi prea repede ..... nu ne trezim din trup ... ne ascultăm propriul măcinat ..... la nesfârșit" scheletul acesta susține cu limpezime o poezie a stării de materialitate în care omul păstreaza din spirit doar regretul de a nu îl mai avea o poezie clară, aproape perfectă în echilibrul dintre formă și mesaj. îmi va rămîne multă vreme. Mishu | |
| = Mihai | Ela Victoria Luca [07.Mar.07 14:10] |
| Mulțumesc pentru rotirea în jurul axei poetice, aici. Și faptul că ai păstrat e mai prețios decât însăși scrierea ei. Fiindcă în fond nu contează decât ceea ce rămâne din trecerea spiritului nostru prin aceste materii. Mulțumesc mult. Ela | |
| = sacrificiu -contra | Bogdan Nicolae Groza [07.Mar.07 16:49] |
| Joiana moare pe camp - contra rurala :)) tac indelung si privesc se ingrasa joiana incet cu incet iarba din care iese suc de papadii lasa cratere adanci de unde se propaga termite dintr-un musuroi starnit pana se innegreste joiana intre oasele ele albe vacarul imi spunea nu stie sa manace melci ca o duceam intr-o pasune mai umeda unde se putea manji cu noroi pe copite lipindu-se ca un Limnea peste corp nu sunt pe de-a-ntregul normal sunt pe de-a-ntregul anormal de normal contra asta n-are noima n-are piatra, n-are vaca e doar vorba de o joiana ce moare joia pe camp intre zidurile unui grajd cu locuri limitate, conform standardelor UE ma trezesc pe camp ceva se retrage iar in adancuri ca o termita satula de carne macinata la nesfarsit Sper sa nu mi-o iei in nume de rau daca am sacrificat-o pe joiana, incercand sa fac o contra vesela :)) | |