Comentariile membrilor:

+ plăcut
Adela Setti
[22.Feb.07 16:47]
nu știu cât ții la fraza asta "Aici sunt mantia voievodului și muntele lui moise și noaptea care cade întru veșnicie." - mie îmi lasă o impresie disonantă.
altfel, textul este bine construit pe ideea de cauză și efect, imaginile folosite sunt proaspete și sensibile, "încercuiesc" iubirea fără să limiteze prin definire, lărgind aria; seamănă cu cercurile făcute de piatră în apă, ce realizezi tu aici.
Mi-a plăcut foarte mult: "E, poate, la fel ca iubirea copilului cerșetor pentru cățelul lui care abia a făcut ochi, cel ce se plimbă de ici colo prin vagoanele metroului spunînd ceva despre familia lui,
Sau poate ca e doar o liniște dinafară care îmi crește un copil și-un cățel înăuntru."
și sfârșitul, care poate fi un început, o reluare a încercuirii, pe alt palier, într-un registru analogic diferit, dar uzând de aceeași tehnică: "Și poate că fumul își dorește un foc
Iar focul imploră să aibă ce arde.
Ce zici, îi dăm niște vreascuri?"
cred că ar trebui continuat cumva, subiectul este generos și ar suporta o mulțime de asocieri.
pentru fragmentul acesta, primești stea.
și te urmăresc.
Adela

 =  e un risc
liviu clisu
[22.Feb.07 17:07]
da, ai dreptate cu versul ala, mersi pentru apreciere, in ce scriu eu sunt si lucruri sa le spunem inutile sau care nu servesc scopului, dar eu mizez si pe efectul cald - hipnotic, iar cind mizezi pe ceva, nu stii daca iti iese sau nu. e un risc pe care mi-l asum.

 =  părere
Bogdanovici Andreea
[22.Feb.07 17:34]
Începutul destul de promițător, finalul mi se pare riscant, sunt de acord cu Adela.
Trecerea de la o idee la alta, se face prin deducție, și prea abrupt, rupe poezia în imagini, care ar fi putut fi valorificate mult mai bine.
doar o părere.

 =  să-i dăm niște vreascuri
silviu viorel păcală
[22.Feb.07 18:47]
dacă inima o cere




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !