| = Dansezi cu tristețea. | silviu viorel păcală [04.Feb.07 12:44] |
| Între cer și pământ. Vise albe, nopți albe și mănăstiri ale noPții... cu aripi. Paserea nopți nu cântă. | |
| = somnul apelor curgătoare | florin caragiu [04.Feb.07 12:52] |
| Interesantă imaginea liniștii dense ca o moarte, o moarte-noapte ce cheamă cântul și culege tristețea. Spre adevăr aici nu se urcă, ci se coboară, adevărul nu se cucerește ci se transmite prin atingere. Este o înaintare în regimul nu al efortului ci al adâncirii în taină, al urmării îngerului ce ia forma "visului alb". Acel enigmatic "mă voi desprinde așa cum o pasăre se leapădă de cer" pare a sugera o paradoxală lepădare de sinele-cer și revenire din starea abisală în pământul în care se aude "somnul apelor curgătoare", "apele vii" în care cerul se oglindește și odihnește. Mi-a plăcut să "mă joc" (un joc serios dealtfel) cu interpretarea pe marginea textului tău. Mai trec. | |
| = Viorel, Florin | Raluca Oprita [04.Feb.07 13:26] |
| Viorel, în "mănăstirile nopții" este cu totul altă liniște... cândva am avut-o (este dumnezeiască!) aici,(acum) este un "capăt de așteptare" ca o moarte... Florin, dincolo de moarte trebuie să fie ceva... se "oglindește odihna cerului". Da, adevărul nu se cucerește, se plânge, se atinge cu adâncul ființei. Vă mulțumesc amândurora deopotrivă (vă mai aștept) | |
| = inceputul | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| salut. ai sfeclito din start amestecand trecutul cu viitor. intai pasarea iti culegea pe urma "se vor deschide...". strica toata melodicitatea poemei. | |
| = Claudiu | Raluca Oprita [20.May.09 17:00] |
| Nu se "sfeclește" dacă "amesteci" trecutul cu viitorul într-un text, dar pot să îți spun că, recitindu-l după doi ani și mie îmi vine să "bag creionul" în el. Acum nu am timpul necesar "reinventării", dar cu siguranță îl voi reconstrui... cele bune! | |