Comentariile membrilor:

=  *	Dan Cârlea [29.Jan.07 10:24]
Nu stiu cine E asta stanislavschi si pudovchin, dar textu e foarte mosto, mai ales ultima strofa. Ultima strofa e o poezie minimalista in sine .
=  dragul meu prieten	Catalin Gaian -Konig [29.Jan.07 11:02]
"sângele mi se prelinge...aproape că îl pot aprinde...dau să mă feresc...strigătul mă învață"...un joc superb , prin simplitate, al temerilor reflexe, treziri neconditionate pentru inceputul de drum... acela, banuiesc al indumnezeirii sinelui, al incercarii de reconstituire a "sinelui prim" ! Nu cred ca ai nevoie de prea multe cuvinte, si ai reusit poate mai bine decat niciodata sa te deconspiri fara teama, fara a-ti fi rusine de reticenta cu care vei fii privit si chiar primit in lucrarea ta...Tot binele dragul meu...Domnul sa fie peste tot in drumul tau, care va fii greu, greu...mai greu decat moartea !
=  Dan, Cătălin	florin caragiu [29.Jan.07 12:08]
Dan: Mă bucur că ți-a plăcut. K. S. Stanislavski a fost un renumit actor și regizor, creator al unui sistem de "educare" a actorului. Concepția sa a fost fructificată, transpusă în specificul artei cinematografice de către V. I. Pudovkin, cunoscut regizor de film și critic de artă cinematografică. Cătălin: Mulțumesc de încurajări pentru această încercare poetică. Nu cred că acest text se referă la vreo desconspirare a autorului, poate a polifoniei lirice care surprinde "trăiri posibile", relevante prin atingerile cu viața și sfera de interes a cititorilor.
=  cartea a rămas cu foile în aer	Maria Prochipiuc [29.Jan.07 14:30]
sângele mi se prelinge în semiîntuneric aproape că îl pot aprinde cu un chibrit e acolo un mut în care încet-încet mă recunosc - curgerea picătură cu picătură e ca un fel de furișare a ființei dincolo de ceea ce se poate descifra, nu întîmplător spune poetul că se recunoaște, cum altfel decât în tăcere, o tăcere în plină fierbere, sentimentul ajuns la culmea reacției, doar un chibrit și... dau să mă feresc cu naivitatea celui care copleșit de o lovitură își trece pentru o clipă brațul peste frunte ca și cum tocmai s-ar smulge din vis - gesturi, și totul doar pentru o reacție care uneori nu poate fi controlată, de asta e folosit și cuvântul naivitate, pentru a arăta comportamentul plin de nevinovăție, chiar prea multă simplitate, pentru a lăsa să se întrevadă ceea ce a fost de fapt... strigătul mă învață să deschid gura ușa se rotește încet cartea a rămas cu foile în aer în timp ce zidul s-a făcut deodată cald – ziduri, strigăt, toate capătă conotații în funcție de fiecare cititor, după toate, cuvântul își caută locul unde poate fi rostit, iar foile cărții spun clar acest lucru, apoi zidurile ce devin clade, e ca un fel de prăbușire a ceea ce a fost vis și rămâne doar realitatea. Un poem incifrat sub o tutelă poate ce trebuie căutată în subtitlu…
=  Maria	florin caragiu [29.Jan.07 16:45]
Mulțumesc, Maria, pentru deslușiri și mai ales pentru că ai văzut în poezie "un fel de furișare a ființei dincolo de ceea ce se poate descifra". Mă bucur de trecerile tale învăluitor-îmbogățitoare.
=  Florin, da	cornel stefan ghica [31.Jan.07 00:40]
e o ploaie de timp retrait intr-un spatiu coagulandu-se. "își trece pentru o clipă brațul peste frunte" si intelege. mi-o placut tot ansamblu'. imaginile (re)traiesc si ridica ideile precum un (nou) fum. ma gandesc sa retraiesc "în timp ce zidul s-a făcut deodată cald ". felicitari, florine cu respect, blueboy
=  incearca asta	Bogdan Gagu [31.Jan.07 09:12]
acum daca ai facut pasul asta... iti dau o sugestie... incearca un experiment via Stanislavski, Grotovski si sa inchei cu Peter Brooke.. ei? ce parere ai?:D
=  Florin Caragiu	Mahmoud Djamal [02.Feb.07 09:48]
Un poem scânteie care poate aprinde sângele cititorului. Cu stimă Djamal
=  Re, Cornel, Bogdan, Mahmoud	florin caragiu [03.Feb.07 10:57]
Cornel: Mulțumesc pentru comentariul de o poezie aparte. Bogdan: Mulțumesc de încurajare, și eu mă gândeam să adâncesc aceste trasee, e doar un început aici. Mahmoud: Mulțumesc de trecere și de scânteie. Mă bucur că ți-a plăcut.