| + cum ne judecăm valorile | Cosmin Dragomir [18.Dec.06 13:20] |
| un mic paralelism patetic între situția germană și cea autohtonă pornind de la CNSAS. la nemți totul s-a rezolvat extrem de simplu și efice prin publicarea arhivelor pe net, unde ot obișnuitul cu navigarea poate consulta detalii prinvind foștii. marea problemă constă însă în modul de percepție și de înțelegere a contextelor. una e să colaborezi alta e să crezi în acea direcție. una e să fii tânăr, și să vezi lumea printr-un sistem cartezial diferit, alta e să te apuce remușcările la senectute. nu toți oamenii trebuie judecați în același ritm, nu gregaritatea ne ajută, nu execuția în masă în piața publică. lapidarea este extrem de periculoasă dacă se face pe fugă, la nivel de instic primar. istoria o dovedește. care este diferența în Gunter Grass și Goebless de exemplu? una radicală, nu? care este diferența între Eugen Simion și Eugen Barbu, tot radicală. unul este Eugen Frunză și altul George macovescu. să nu uităm că Zaharia Stancu, George Macovescu sau DR Popescu au intermediat foartebine și în folosul scriitorilor relațiile dintre ei și putere. erau aserviți comunismului dar și culturii. Din Macovescu vor rămâne jurnalele, ca poet e slab, din DR Popescu "F", "Vânătoare regală" și "Duios Anastasia trecea", din Eugen Barbu "Groapa", "principile" cu toate scadalurile iscate în jurul unui posibil plagiat, deși eu personal cred că jurnalul său, publicat într-o revistă literară are aere de făcătură. în schimb din Eugen barbu o să mai rămână și "Săptămâna" și prietenia cu Vadim Tudor. Gunter gRass o să rămână prin opera dată, prin nobelul primit, pentru că acea confesiune făcută recent nu îl va compromite decât parțial. "colaborarea" sa nu se ridică la nivelul unei trădări a principiilor umane, nu a făcut parte din mașinăria aceea infernală a creșterii în grad funcție de cruzimiile comise, de atrocitățile inventate. grass era un copil, la fel ca și actualul papă | |
| = deosebirea dintre un om si o lichea | dumitru cioaca-genuneanu [18.Dec.06 18:22] |
| Mi-a placut mult eseul lui Florin Halalau fiindca pune punctul pe i. Inca se mai discuta despre scriitorii si oamenii de cultura romani care au avut simpati legionare si asta cu toate ca legionari nu au fost la putere decat patru luni si atuncea nu singuri si sub Antonescu care nu i-a lasat sa-si faca chiar de cap. Despre scriitorii cu simpati comuniste din aceiasi perioada ca Miron Radu Paraschivescu, Ion Calugaru, Mihai Beniuc si alti nu se prea discuta. Mircea Eliade, Constantin Noica si Emil Cioran dupa cate stiu eu nu au avut nici un fel de functii in statul national legionar care a durat patru luni. Procomunistii dupa luarea puteri au avut functii si au facut mare rau poporului roman . Nu stiu ca Mircea Eliade ssa fi vrut sau sa fi avut puterea sa interzica publicarea unui scriitor de stanga. Din contra l-a invitat pe Belu Zilber marxist recunoscut sa-si publice articolele despre doctrina marxista in revista lui fiindca el era pentru dialogul de idei. Toate astea nu mai conteaza, atat lui Eliade cat si lui Noica si Cioran si lui Petre Tutea li s-a pus stampila de legionari si leginari raman. Beniuc, Miron Radu Paraschivescu, Zaharia Stancu si alti asemenea scriitori au avut fuctii de conducere in treburile culturale ale tari si au facut mult rau literaturi romane dupa preluarea puterii de catre comunisti. Nu se cunoaste nici un rau facut culturi romanesti de catre Eliade, Cioran, Noica sau Petre Tutea. Dupa dezvaluirile crimelor staliniste de catre Hrusciov in 1956 nu cunosc de asemenea nici un scriitor de stanga francez care sa-si fi pus cenuse in cap ca s-a inselat. Jean-Paul Sartre a devenit chiar maoist ceeace i-a crescut si mai mult popularitatea. Nu stia filozoful francez despre crimele lui Mao? Bineinteles ca stia dar a fi un mare filozof nu exclude si posibilitatea a fi ca om o mare lichea. Deosebirea dintre oameni de cultura romani "legionari" si oameni de cultura comunisti este ca prini greseau crezand in niste idei nedemocratice dar au avut demnitatea umana de a nu face rau si de a-si recunoaste greselile, pe cand cei de stanga gresind cu buna stiinta nu si-au recunoscut greselile nici pana astazi. Aceasta cred eu ca e adevarata deosebire dintre un om si o lichea. | |
| = varste | felix nicolau [18.Dec.06 22:00] |
| gunther era adolescent, dar heidegger era carunt deja la momentul pacatului. apoi legionarismul nu se compara cu hitlerismul. legionarismul are o parte extrema,cea mai putin culta, si alta bine-intentionata si mult dusmanita de globalistii de azi. gauchistii nostri sunt pe aceeasi linie, sa zicem, cu cei americani. cartea aia e o forma a lui lavastigne de a trage elefantul de coada. florine,devii din in ce mai bun,mai! ps..am citit un fragment din cel mai nou roman al lui llosa, tare somnolent. si-a pierdut vigoarea din matusa julia | |
| = ... | ioan albu [19.Dec.06 02:17] |
| ghiciți ce relații există între tatăl Alexandrei Laignel-Lavastine, mama ei, Mircea Eliade et co., Gabriel Liiceanu și Emil Hurezeanu ca sa intelegeti de ce scrie femeia aia tâmpeniile pe care le scrie si de ce Humanitas-ul a publicat idiotia aia despre Noica, laudand-o pe coperta a patra ca ar fi prima analiza de adancime a gândirii lui Noica! | |
| = Răspunsuri | Florin Hălălău [19.Dec.06 09:06] |
| Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii. Cosmin, ai dreptate că oamenii trebuie tratați individual. Iată că D.R. Popescu (președintele U.S. pînă la revoluție)este considerat și astăzi unul dintre cei mai mari prozatori români contemporani. Dumitru Cioacă, mi-ați completat eseul într-un stil elegant, punctînd foarte exact dubla măsură în interpretarea istoriei. Foarte bună comparația dintre om și lichea. Felix, susținerea ta constantă mă face să merg mai departe. Llosa ar fi luat pînă acum Nobelul dacă era de stînga. Chiar și scriind romane mai slabe. Ioane, știu că Alexandra Laignel-Lavastine a fost soția lui Emil Hurezeanu. Dar de ce a publicat Humanitas-ul cartea, rămîne pentru mine o enigmă. | |
| = ... | ioan albu [19.Dec.06 11:08] |
| Tatal Alexandrei este Philipe Lavastine, scriitor francez,mare iubitor al lui Mircea Eliade și care nu a recunoscut-o pe fiica sa pâna la vârsta majoratului. Mama ei e evreică româncă, dacă nu mă înșel. Alexandra Lavastine a fost printre primii occidentali care au ajuns in tara dupa revolutie, in fruntea unei delegatii de jurnalisti francezi. Aici ajunsa, a avut o relatie cu Gabriel Liiceanu, inainte de a fi sotia lui Hurezeanu, de care a divortat mai apoi. In fine, din toată încâlceala asta ceea ce se vede clar este că atacurile aduce lui Eliade si restului românilor au drept cauză un conflict nerezolvat cu tatăl, care îl aprecia enorm pe Eliade dar nu dădea doi bani pe ce scria ea. | |
| = atentie cu pianul | Mihai Moise [19.Dec.06 22:59] |
| Spre deosebire de Eminescu, Eliade e mult mai greu de citit, astfel incat oamenii care sunt specialisti la facut masti si busturi in serie nu prea stiu de ce sa apuce in cazul lui Eliade. Am observat totusi ca infloreste o intreaga literatura cu jurnale si insemnari personale care au apartinut lui Eliade. Ce bine ar fi daca cineva ar publica niste studii temeinice despre ce spunea de fapt Mircea Eliade. Unul din avantajele unor astfel de studii ar fi ca ar demonstra faptul ca orientarea savantului Eliade era alta, nici vorba de simpatii legionare. Eliade era preocupat de teme, care daca ar fi sa folosim clasificari politice, l-ar aseza ca un mentor al gruparilor New Left, antimoderne, antiindustriale, propovaduind un soi de sincretism religios cu insertii din paganismele antice. | |