| = mamă, ce de oameni! | Daniela Șontică [22.Nov.06 16:23] |
| "mă grăbesc să respir prin gura plină de oameni" - excelent spus! ideea asta de univers care ii cuprinde pe toti ti-a cam reusit. Cat despre calatoria prin propriul corp, numai de bine. Dar gata cu lauda.... | |
| = calea spre lhasa | Ioana Petcu [22.Nov.06 17:15] |
| ei, ela, cum ai reusit sa ma deaduce pe pistele mele obsesive cu interioarele trupesti, reformulate liric, simbolic... acolo, intre organe este o eviscerare de sine, o tensiune a lumii in care totul se aduna: cuvintele lui darius, timpul "o a m e n i l o r d e c e m ă î m b ă t r â n i ț i " si non sensul "(în mine) e gol". frumos de citit aproape de suflet. | |
| = ... | alexandru funieru [22.Nov.06 18:04] |
| O miniaturală odisee a viscerelor. Imagini (psihanalizabile, firește...) coagulate în jurul unui fals narator bântuit de angoase. Un text la granița între poezie și proză (un poem în proză?). Structura afectivă și mijloacele artistice o recomandă pe autoare pentru poezie - domeniu în care se manifestă cu consecvență și consistență. Dar, excesul pronominal (în mine, eu etc.) și verbal au, în proză, un dublu tăiș: pe de o parte accelerează ritmul textului, susținând tensiunea, crispările (aici) eului narat. Pe de altă parte pot produce impresia unui verbiaj adolescentin ușor clișeizat ("Dumnezeu să îi adoarmă în mine e gol") | |
| = Daniela, Ioana, Alexandru | Ela Victoria Luca [22.Nov.06 19:01] |
| Daniela, o lume pe care o cuprinzi în tine, cu totul, respirând sacadat printre cei ce te "locuiesc". Itinerar necesar, altfel am fi doar orașe vide. Mulțam, nu se urcă la etajul superior, am eu spiridușul aici care taie lau(d)rii. Ioana, percepția interioară, mereu aproape de ceea ce (ne) construiește, citadela dinăuntru, corpul acesta ce suntem. E și el lumea noastră mai mutl sau mai puțin accesibilă (mi-ai amintit acum tu de "simbolistica corpului", mulțumesc). Alexandru, e un fel de jurnal proză-poem-gânduri, care a început de ceva vreme, ale cărui fragmente (o parte postate pe site) se reunesc la un moment dat. Aici pronumele sunt necesare. Fiindcă marchează diferențierile, limitele, chiar dacă impresia e de fără separare, simbiotic, tout melangé. În plus, lipsa punctuației (avantaj și dezavantaj totodată) lasă cititorului ritmurile și percepțiile lui. La final, în ex. citat de tine, cred/sunt sigură că ai citit deja "e de ajuns. și-au îndeplinit norma pe viață. Dumnezeu să îi adoarmă. în mine e gol", fiindcă așa este sensul real. Mulțam pentru comentariul pertinent. Ela | |
| = ; | Oana Rovența-Micu [22.Nov.06 20:08] |
| fara punctuatie pot interpreta cum vreau si cum simt exact atunci cand citesc. asta zau ca imi place. | |
| = Oana | Ela Victoria Luca [22.Nov.06 21:48] |
| Mulțumesc, Oana. Da, fiecare va primi aceste rânduri în ritmul său, cu suflul său. Am mai scris uneori așa. Așa am ales acum. Ela | |
| = Umanism profund | Ioana Geacăr [23.Nov.06 09:10] |
| "Dumnezeu să îi adoarmă în mine"- sublim! Îmi place tonul înalt pe care-l folosești în orice context poetic, emblema unui umanism profund, tulburător. Sunt convinsă acum, așa ceva nu se poate juca! | |
| = Ioana | Ela Victoria Luca [24.Nov.06 22:15] |
| Mulțumesc, nu poți decât rămâne profund uman, în aceste timpuri, dacă așa a fost să fii de când ești. Nu poți altfel. Ar însemna să nu mai fii. Mulțumesc pentru că ai înțeles. Ela | |