| = Adela Setti și înmugurirea | Alina Livia Lazăr [07.Nov.06 16:35] |
(am scris un comentariu mai lung și argumentat, dar din pricinile tehnice ale site-ului se pierdu, așa că o să rezum, Adela) Dacă la textul tău de ieri amendam o abundență de expresie, metaforizare, epitetizări abstracte și prea multe comparații, azi am înțeles că, de fapt, așa scrii tu. Că acesta poate fi stilul/firea stilului tău, așa că ar trebui să am și puterea și răbdarea să-l descopăr. E drept că riști să pierzi cititorul, textul tău e greu, nu e lipsit de profunzime, dar devine solicitant. Astfel încât cred că scrierea ta selectează cititorii, de la sine. :) Îmi place seriozitatea și inima discursului tău. O simt. Textul tău are o inimă zvâcnindă, de care nu se poate face abstracție. Pentru un impact mai puternic însă cred în renunțarea întărirea imaginilor prin comparații sau la exprimarea acelorași idei cu alte cuvinte. O singură dată și puternic e de ajuns, Adela. Știu că acesta este un text încadrat la Personale, de aceea te rog să ierți dacă mesajul meu îți produce vreo neplăcere, pentru că NU VREAU ASTA. Vreau doar să știi că acesta este semnul meu de citire, că te urmăresc și că, într-un fel pe care nu-s în stare să-l exprim, cred în scriitura ta, chiar dacă, la ora asta, o văd un pic mai aerisită, mai ferită de abstractizări, mai liberă. Curajoasă e. E îndeajuns de curajoasă. Are puls. De altfel, simt că textul tău este asemeni unei călătorii cu mașina pe un drum în serpentine, deci periculos și provocator, în același timp. Și când spun asta mă refer în principal la modul de construcție al versului, la jonglările de care ești capabilă și pe care le sincer apreciez. Scrii viu, Adela, și te încurajez să o mai faci. Sunt aici. li | |
| = mulțumesc, li | Adela Setti [07.Nov.06 18:52] |
| pentru că ai înțeles. | |