| + interioare de sine cu toamna | Ioana Petcu [20.Oct.06 13:19] |
| n-am mai trecut de-o vreme in pagina ta, ela, reusesc azi sa las un comentariu in ambianta asta placuta pe care o descrii aici. dincolo de parfumul putin desuet si romantic-parizian, ma opresc mai mult pe faptul ca "spleen" la tine nu presupune baudelairiana lasitudine malefica, dar e mai mult un pozitivism al nuantei, al imaginii: "unul de o parte a inimii altul de cealaltă parte ne imaginăm că trăim și ne scriem uneori poezie" totusi nu scapi de o negare in genul "nu nu pot să scriu fără să trântesc o fereastră" sau "nu îmi trăiesc ziua nu mai am pretenții nu îmi chem prietenii la un ceai" (sugestie: poate putin prea repetitiv, nu-ul). in fapt e uyun refuz al sinelui, o inchidere salvata la finalul ambiguu. las un semn pentru aceasta tesatura delicata, care-mi aminteste de picturile impresioniste si de cheiul seinei. | |
| = cette tristesse d'automne | tania cozianu [20.Oct.06 14:01] |
| did you mean: 'autumn' (engl.)? sau poate 'spleen d'automne' (fr.) desi alaturarea asta nu-mi suna bine deloc. (gresesc?) ~~ imi placi in strofa a doua, ela. acolo arati o anume parte a tristetii tale.(te) dezvalui fara sa devii vulnerabila. de fapt, as numi-o mai-mult-decat-tristete. voilà la tristesse est toujours là. o divulgi: aceasta e ea, nefericirea si din clipa aceea izbutesti sa o stapanesti, s-o domini, fara sa cazi in lirism excesiv.. (hm, ma gandesc cum s-ar putea vorbi despre nefericire fara sa devenim patetici.) si totusi e un strigat prea mare aici, prea de tot coplesitor, cat sa mai fi fost cu putinta sa-l tii mut in tine. tu, ela, esti deasupra strigatului. dar stii. | |
| = piramide în cord | Tamara Zub [20.Oct.06 14:18] |
| Curgerea firescă a textului mă ține aproape de el, ochiul meu găsind și imagini surprinzătoare, cu torul neașteptate: "e nefiresc peretele ăsta", "pierdutul îmi amestecă mierea", "piramide în cord", îmi place și spiritul de obseravție acut - "umbra lor e tot mai oblică". Te mai caut pe po.ro. | |
| = Ce mai contează... | Magdalena Dale [20.Oct.06 14:41] |
| O poezie a însingurării, realizată într-un mod deosebit. Are manșete roase, semn cât este de mult purtată. Dar, tu stai un pic detașată (picior peste picior) și spui un nu hotărât (accentuat prin repetarea lui de la începutul fiecărui vers) implicării. Remarc nostalgia după alte vremuri când oamenii erau demni și aveau piramide în cord. ce mai contează unul de o parte a inimii altul de cealaltă parte ne imaginăm că trăim și ne scriem uneori poezie sau așa a fost să îi fie numele Această ultimă strofă mi-o pun pentru azi în buzunarul de la piept. Și totuși uneori contează dureros de mult... | |
| = versuri | Miruna Dima [20.Oct.06 15:39] |
| Mi s-a pus des întrebarea ce carte aș lua cu mine pe o insulă pustie. Nu știu încă, dar știu că printre versurile pe care le-aș lua cu mine (acele versuri care rămân încrustate în fiecare din noi, care revin mereu în gând) se află ultima strofă a acestei poezii. Și nu pentru că restul ar fi mai slab, dimpotrivă, e o spunere a ființei tale care mă atinge, dar aceste versuri îmi sunt atât de aproape și-mi par atât de încărcate de sensuri încât nu mă pot dezlipi de ele. | |
| = Cursivitate haotica | Odãgescu Bogdan [20.Oct.06 16:57] |
| O poezie oarecum mai... lumeasca decat am fost obisnuit sa citesc pe pagina ta. Pielea nu ne mai incape, oamenii sunt in antiteza cu starea noastra de spirit si totusi sunt ca si noi... Spleen-ul tau nu e unul clasic, adica nu se incadreaza in tiparele consacrate. Miroase a spleen, totusi! M-a incantat textul tau, sta in picioare, adica are o esenta puternica, o temelie. Daca tot veni vorba, pot sa-l compar cu o piramida, fiecare vede cat il duce privirea. Nu stiu exact cat de mare e trunchiul de piramida pe care il intrevad eu aici, insa il apreciez pentru formele sale neregulate care totusi se supun unor linii mai mult sau mai putin drepte. Un fel de cursivitate haotica...? Se imbina hazardarea unui spirit pierdut in spatiu cu pragmatismul scriitorului cerebral si putin metodist. Mi-a facut placere si mai trec! | |
| = P.S. | Odãgescu Bogdan [20.Oct.06 17:03] |
| Si totusi... "automn" in ce limba e? In engleza e "autumn". Daca e in alta limba, mea culpa... | |
| = Ela | Andu Moldovean [20.Oct.06 17:33] |
| Mey, de ce ai corectat tu acel "automn" care era atat de ingenuu? Daca ar fi fost in corpul textului, as fi sarit si eu ca amelia care vrea ne sa arate ca stie atat franceza cat si engleza iar specia oamenilor care stiu si franceza si engleza pe lumea asta este pe cale de disparitie, crede-ma :-) dar asa, in titlu? PAi in titlu poate autorul sa scrie orice, te rog din suflet daca vrei sa ma aasculti pune-o la loc pe "automnala" mea, ca asa e prea banal :-) Cat despre text, de bine, am o singura nedumerire: cum vine asta "sa desfaci cordonul ombilical?" Eu stiam ca ala se taie... mai ceva ca nodul gordian :-) Drag, Bobadil. | |
| = ela luca | Ramona Ungureanu [20.Oct.06 18:24] |
| uite-o poezie faina! imi place. :) mi-a placut tonul din primele doua versuri. parca-s eu, daca in loc de scris pun vbesc. :)) dar fist time explic calm. :D faine astea: cerșetorul din squar îmi râde nătâng ce mult semănăm unul cu celălalt dacă privești atent nefericirea din mine și manșetele lui roase imi place comparatia facuta: fericirea ta ca manselete roase ale unui cersetor. :)) si ehei lume: stau acum picior peste ce picior. cine mi ca tine?!! asa-i? faina ironie. :)) nu era mai bine amesteca mierea ... in ceai? :)) adica tu o amesteci unde? in borcan? :D (sau poate n-am inteles io ce vrei tu sa spui.) penultima strofa nu prea-mi place. si primele 3 versuri din ultima strofa-s faine. ultimile doua nu. parca-ti revii in cele 2 naspa. :D bucuroasa oarecum de lectura. nu stiu de ce... :) 10x. | |
| = ingénuité andu moldovean style | tania cozianu [20.Oct.06 18:12] |
| ela, imi cer scuze ca intervin iar, dar ma vad nevoita sa am o scurta lamurire cu d'l andu moldovean. asadar, andu moldovean, 'automn', in contextul poemei elei, nu era o ingenuitate. (iti recomand sa parcurgi cu atentie poemul si vei intelege de ce afirm asta). era doar un typo la titlul unui text recomandat. punct. cat despre comentariul tau de mai sus, constat ca e prin excelenta neinspirat si mai ales out of subject, if u know what i mean. aici se discuta despre poema elei, nu despre 'valentele poliglote' ale amelie'ei. ps: pe viitor, d'le andu, ar fi de bon goût sa-mi pomenesti numele doar (eventual) in subsolul textelor mele. | |
| = urme lungi de versuri peste singuratate | cornel stefan ghica [20.Oct.06 18:19] |
| gandim negatie. nimic nu conteaza. timpul se inchide cu fiecare zi. inchisi in noi, devoram substanta vitala, desenati intr-un context ilogic. avem incredere ca nu mai putem. nimic nu mai conteaza. numele noastre sunt scrise cu litere mici in cuvinte soptite. violenta si simfonie. poezie si sunet trantit. oameni ingropandu-se. un tablou spart; oglinda ciobita printre randuri. imagini singure. singuratate... de la nasterea primului urlet pana la moartea ultimului tipat. frumos cu respect, blueboy | |
| = toamna mea cu spini și răspunsurile trandafiri pentru voi | Ela Victoria Luca [20.Oct.06 18:44] |
| Ioana, mă bucură că ai intuit și desuetudinea, și saturația, și că dincolo de atmosfera "spleen" e o nuanță tandră și e un dincolo de, semn că se pot scrie măcar de la o parte a inimii la cealaltă poezii. Mulțam pt însemn. Tania, mă bucur că ai venit aici, mă bucur fiindcă uneori chiar aștept unii oameni; ai intuit că e ceva strange/etrange în titlu. Inițial era "detresse d'automne" și am schimbat ad-hoc înainte de a da "trimite" în autumn spleen și, cum eram în pline și afurisite trebi, a ieșit un amestec anglo-franco, mie mi-a plăcut și am zis să las așa, că poate e bine gustat și de cititori. Însă mai mult decât strigătul și mai ales deasupra strigătului unde mă aflu - e cealaltă intuiție pentru care îți mulțumesc, fiindcă nu îi e ușor să percepi diferențele fine. Magdalenă, aici, în poezia asta totul are un filon de real: întâmplări care te revoltă, oamnei pe care îi vezi piezându-se, cerșetori, vești rele și grele, toate în câteva secunde. Și când deja nu mai poți simți nici neputința, nici durerea, nici spaima, fiindcă sunt prea intense sau fiindcă sunt deja preaobișnuite în toamnă, nu poți decât să lași ferestrele așa, bine aliniate una lângă cealaltă și să spui ce ai despus, cu inima larg deschisă. Mulțam pentru ascultarea dinăuntru. Tamara, desfășori din versuri ceea ce îți vorbește cel mai aproape de tine. În ceea ce cauți, să (te) regăsești, sper. Mulțam fain. Miruna, ia cu tine tot ce e de luat, nicio insulă nu e mai departe decât propria insulă interioară, atunci când privești oamneii dinăuntrul lor. Mulțumesc pentru cum (mă) înțelegi. Bogdan, despre p.s. am spus mai sus, și adăugarea subtitlului e clarificatoare. Deși chiar și acum aș renunța la conveniențe și aș lăsa așa: automn. Dar cum jocul întâmplător nu a fostagreat, îl las așa. Da, e ceva piramidal în acest poem. De aceea vezi totul tridimensional și te întrebi cum este cu trunchiul. Mulțumesc pentru că te-ai simțit à la laise în acest poem. Andu, tu ai simțit că am lăsat voit așa, că mi-a plăcut cumva acest automn care sparge reguli. Și de aceea te-ai revoltat că am modificat. Și cu mâna pe inimă spun: îl voi mai folosi. Așa cum am condensat cuvinte și m-am jucat cu ele și în română, o voi face și în fr-eng-spanish. Nu-i bai. Cât despre "desfacerea" acelui cordon ombilical, sunt convinsă că ai văzut și celălalt sens, că ai percpeut că nu e doar referința la materie, ci și la cordonul d elumină al nașterii. De lumină și/sau întuneric. Și că e tot un fel de cordon ombilical, dar care nu e de tăiat. :) En fin, nu e prima oară când mă joc și cu asta. :) Fiindcă, da, Andu, ingenuitatea mea rămâne mai ales aici. Ramona, parcă mai contează în ce se află ceaiul, contează că nu inviți pe orișicine la ceremonia ceaiului. Și, da, e ironie zdravănă acolo la "picior peste picior". Despre ultima strofă, fiecare ia ce îi place, ca de altfel din orice "borcan", nu? :) Cornel, da, este un tablou spart, o spargere necesară, un timp în care îndurarea nu mai are sens, în care e musai să zvâcnești, să acționezi, să schimbi ceva esențial. Să transformi. Chiar dacă totul din afară se percepe ca o simfonie. Numai Mahler să nu ascult acum, chiar se vor sparge secundele. :) Ela | |
| = ma cherie nerveusse amelie | Andu Moldovean [20.Oct.06 18:57] |
| (asa s-o fi zicand? :-) Imi cer scuze daca te-ai suparat pe tonul ironic bobadilic, pe viitor nu-l voi mai folosi, nici macar in pagina ta de autor, deoarece dauneaza echilibrului unora carora Dumnezeu le-a dat de toate, mai putin simtul umorului. Si pentruca acesta (simtul umorului) nu se poate invata, oricat ai incerca. Ori il ai, ori nu-l ai. Scuze inca o data. Bobadil P.S. Si scuze, Ela pentru "lamurirea" asta, dar era necesara. Revin totusi cu observatia ca da, am inteles ce ai vrut sa spui cu "desfacerea" aia (am vrut doar sa te aud pe tine spunand-o, cu inspiratia cu care m-ai obisnuit) iar tu, spre deosebire de altii :-) ai simtul umorului si nu te superi asa, din orice. La buna re-citire. | |
| = ... | RA [20.Oct.06 19:59] |
| un text excelent, insa isi pierde din intensitate spre sfarsit. mai precis imi da mura in gura si imi inchide orice fel de imaginatie posibila. incepand de aici as taia pe verticala :P "doar pierdutul îmi amestecă mierea încontinuu" in rest, are tot ce-i trebuie. mai trec. RA | |
| = . | corina dragomir [20.Oct.06 20:17] |
| am ajuns in timpul lecturii la versul "doar pierdutul îmi amestecă mierea încontinuu". nu-mi este clar la ce faci referire cand spui pierdutul pentru ca din versurile anterioare singura relationare ce se intrevede se realizeaza prin "nu îmi trăiesc ziua" si atunci ar fi trebuit totusi sa fie "doar pierdutul [ei! îmi amestecă mierea încontinuu". o alta optiune ar fi ca "pierdutul" sa fie cersetorul. instrainatul coplesit de/in instrainarea lui. sa fie aceasta din urma, omul pierdut, omul alienat, citirea corecta? | |
| = RA, Corina | Ela Victoria Luca [20.Oct.06 20:27] |
| RA, poate că nu e întotdeauna miza pe imaginația cititorului, cumva ai dreptate că până la acel vers e o altă intensitate, iar trecerea pe un registru diferit e voită. Mulțam. Corina, da, ai sesizat că (și) acolo e lăsată o ambiguitate. Dar e limpede cumva, dacă vezi că "pierdutul" este "omul" (a doua ta interpretare), singurul care îmi amestecă mierea zilelor, în continuu, chiar și pe a celor netrăite. Nu cerșetorul. El e doar cel pe care îl privesc eu de la fereastră. Mulțam de semn. Ela | |
| = "hmm.." in loc de 'solidaritate' | Paul daSin [21.Oct.06 00:55] |
| ce mai noutate.. cu alura d... :| ..mai daunazi fereastra epata galbui-aramiu.. in crang si inima, cica... si toata "pasarimea" ciripeste-a... "muraturi" ..mai daunazi cineva spunea ca "nimeni nu simte mai mult 'galbuiul-aramiu' decat poetzii", cica... "doar o fire sensibila se-nfioara".. :| ..admitzand ca ne-am "desfăcut prea".. devreme.. "cordonul ombilical".. mai daunazi si eu "stau acum picior peste picior" si realizez ca.. "ce mai contează".. poate face o diferentza.. 'galbuie-aramie': Va veni ea... primavara.. cu o alta cavalcada d uitare d vara.. :P si melancolie... tomnatica "nu NE trăim ziua" ... cu gandul mereu in ... "galbui-aramiu" :| | |
| = La Medeleni | Ghe. C-tin Orghici [21.Oct.06 10:47] |
| Un vant de toamna taiat ci fierastraul mecanic. Olguta din "La Medeleni". Chair daca un pic mai bruta. Toate la un loc. Durerea poetului ce se naste atunci cand nu vrea. Nu imi place, ci iubesc aste versuri. | |
| = "melancolica melancolie" | Alex Radu [21.Oct.06 11:09] |
| Sunt uimit de consecvența poemului, în care spleenul nu își pierde din valoare nici măcar pentru o secundă. Aici, nu mai există speranță, acea speranță a reîntoarcerii, a revenirii la condiția inițială. Dimpotrivă, eul liric își cunoaște destinul și, melancolic, se lasă în voia acestuia. El [eul liric] își pierde statutul privilegiat de creator și râde grotesc ("ehei"), căci ideea de moarte (izvorâtă din aceeași atitudine de blazare, laitmotiv al poeziei) îl așază pe aceeași treaptă - de egalitate - cu restul lumii. Imaginea "priamidelor în cord" mi se pare cea mai reușită din poezie, fiindcă reușește să exprime abstractul în concret, să contureze mirific Absolutul. Într-adevăr, poemul își pierde în final din intensitate, dar în sensul bun al cuvântului. Falsa eleganță a oamenilor din prima strofă se estompează în ultima, versurile din urmă marcând banalitatea lumii umane și a convențiilor. Felicitări! Mă bucur că am avut ocazia să citesc o poezie atât de bună! Alex Radu | |
| = erata | Alex Radu [21.Oct.06 11:12] |
| În ultima parte a comentariului, în loc de "Mă bucur că am avut ocazia" se va citi "Mă bucur că mi-ai dat ocazia". Alex Radu | |
| = despre tristete | carmen manuela macelaru [22.Oct.06 18:43] |
| Un poem desavarsit, foarte frumos si da-mi voie sa perorez pe ancestrala tema a tristetii. Tristețea est rezultatul arderii interioare, iată definiția mea. Degeaba mă chinui sa caut in Dex definiții precum: "Tristețea este o stare sufletească apăsătoare, mâhnire, amărăciune " sau apoi datorită trimiterii la limba franceză în Petit Robert: "Tristesse" este o maniera afectivă calmă și durabilă, o insatisafcție, o stare de rău f ără ai cunoaște cauza, melencolie, depresie etc. Apoi, Webster΄s spune că: "Sadness" este o expresie de nefericire. Mâhnire, depresie, nefericire să fie toate acestea componentele tristeții? Tristețea cu greu poate fi definită, tristețea poate fi iubire, singurătate, afecțiune. Atunci când ești trist, ești tu, cel simplu și singur fără să ai parte de influențe exterioare. Tristețea este ca marea o ai sau nu în sânge, sunt oameni care nu sunt triști, ei spun asta pentru ca ei înțeleg prin tristețe supărare, atunci de ce mai există cuvântul supărare. Niciun dicționar nu explică bine și corect, ceea ce nu este greșit, fiecare dicționar conceput de o anumită mentalitate percepe tristețea așa cum li s-a spus, că atunci când ai o supărare, o durere trebuie să fii și trist. "Perfect neadevărat". Poți fi trist și când ești fericit. Iată cel mai mare contrariu. Alții pot spune pleonasm, alții non-sens, alții paradigmă, alții vor tăcea. Aceștia din urmă care au tăcut au înțeles. Tristețea este ceva absolut personal, ceva plăcut, o stare de ardere, cum am spus, ceva ce până la urmă nu se poate descrie în cuvinte. Este starea sufletească cea mai mai profundă și infinită care se află într-un om, la un moment dat apare fie pe fondul unei amintiri fie din senin, inexplicapil. Subconștientul percepe înzecit mai bine decât rațiunea orice ne înconjoară, pericolul sau fericirea. Atunci când ești trist ai nevoie de tine, de aceea cel mai bun refugiu este singurătatea. Vrei să fii singur nu neapărat pentru a gândi, a face un plan ci doar pur și simplu, esența ta începe să apară. "Bonjour tristesse" este probabil cartea de căpătâi a tristeții, nu te învață nici să plângi, nici să mori, nici să urli, te învață să te cunoști și să fii fericit. Încă o dată, iată că tristețea duce la fericire și invers fericirea duce la tristețe. Este un non-sens, dar hai să ne bucurăm de el. Face parte din noi. | |
| = mulțumiri, târziu în automn :P | Ela Victoria Luca [23.Oct.06 17:58] |
| Paul, ne trăim zilele și atunci când ele mor în noi. Lutul galben-arămiu ne poartă amprentele. Mulțumesc. Gheorghe, nu ne naștem când vrem, nici când nu vrem. Ci atunci când lumina devine om. Mulțumesc, iubește-le atât cât se poate. Alex, Eul liric e cel ce se detașează pentru a fi reintegrat în totum, procesul creator ne implică integral, altfel ar fi ca un clivaj, ca o scindare, care deși e funcțională, uneori poate să devină fatală, iar distanța dintre cel liric și cel non-liric (dacă mi se permite a spune astfel) să fie atât de imensă încât să nu mai recunoști omul care scrie de omul care trăiește. Eu prefer conjuncția, și-ul acesta necesar, legătura, unuiunea. Mulțumesc pentru cum ai perceput și ales piramidele din cord. Carmen, mulțumesc, rândurile tale de mai sus sunt în acordaj fin cu felul meu obișnuit de a simți. Fiindcă nu poți scrie dacă nu simți, fie ea și tristețea, și strigătul, și tăcerea, și... lumea din tine, din afara ta. Bună rezonanță ai avut cu aceste versuri. Ela | |