| = aerul se respira uneori mai bine prin altii | nica mădălina [03.Oct.06 19:19] |
| uf, ii cumva lichid si rece (si doare ca un placut si ca o intelegere) sa asculti un dialog in care ruperea tanjeste dupa intregul inhalarii vietii, incat ma rezum la a puncta ca am citit prima data cu sufletul abia clipind, a doua cu mintea catre importanta intamplarii ca zicere si a zicerii lucrurilor ca suport al intamplarii lor. de o parte dorul, de alta continuitatea si continuarea omului prin om. la mijloc, contemplarea apartenentei la un cuib. asta am simtit eu tragand cu urechea la tremurul de aici... | |
| = Poți | Aurelian Vasile [03.Oct.06 20:06] |
| uita cum se zice naștere, viață, orice - uitarea poate fi terapie – dar nu uita să-ți amintești. “Întâmplător”? – doar nebănuit. Să-i spunem mai bine hazard. ...și câteodată tălpii de plumb pingelită c-oțel nu-i rezistă nici cele mai mici nuci. Nu rezistă decât punctul și asta pentru că punctului nu-i pot fi modificate dimensiunile – nu are. Pumnii tăi mici și sufletul tău imens sunt univers. Sper să-și găsească veșminte pe măsură. Îți trebuie. Câtă toamnă a mai rămas va ajunge la gunoi. Vine iarna. Ce dacă. Ridică ochii, trage aer în piept și mușcă cu foame din măr. Aștept s-o faci. Aștept efectul. KinR. | |
| = răscrucea din stern | emilian valeriu pal [03.Oct.06 21:45] |
| Un text nu despre o fiica intimplatăare ci despre o fiica a neintimplarii. Exista in acest poem niste construcitii demne de remarcat, cum ar fi somnul de la rascrucrea sternului, pumnii ca nucile sparte sub talpa Intimplatorului. Personal, am ramas agatat in strofa a treia. Final irespiral, constructie molcoma, un fel de epistola despre mersul fiicei in urma, tot mai in urma. Las semn la vedere, sper si altora sa placa. | |
| = Hazard al clipei | Ana Maria Zlăvog [04.Oct.06 00:29] |
| Da, abia acum te descopăr cu adevărat. Există aici un hazard al clipei, o scindare a timpului universal în prezentul vizibil și trecutul damnat, o revoltă pedantă, somptuoasă ce ne atârnă de gât, ca podoabă la care nici din instinct nu poți să renunți (Chemarea - protecția maternă, ca simbol al raportării la un timp-limită ce răbufnește în noi...)Cu drag aceste rânduri | |
| = fiică întâmplată | Miruna Dima [04.Oct.06 12:07] |
| Sunt atât de multe aici, atât de multe. Nu pot să-mi ridic ochii de pe anumite versuri, cum sunt " ...nu îmi port bine haina/nu îmi intră sufletul /de atâta strânsoare". Dar eu spun că nu e întâmplătoare, ci întâmplată. Întâmplate toate, chiar dacă unele s-au petrecut, întâmplată fiica și acum și pe viitor, cu zâmbetul la locul lui, în colțul buzelor, în lumina ochilor, în lacrimile sufeltului. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [04.Oct.06 15:37] |
| Mădălinica, pentru cum ai văzut că întâmplarea își are continuitatea, cineva face să ne întâmplăm. Și dacă ai citit și cu mintea și cu sufletul, atunci înseamnă că ai găsit și a treia cale de a primi în tine orice întâmplare. Aurelian, punctul din care am început să ne întâmplăm nu știu cine și dacă îl va regăsi vreodată. Însă voi avea grijă de cum îmi voi purta haina toamnele astea, e atâta suflet de dus. Emilian, uneori ating finaluri irespirabile, și atunci pumnii devin tot mai mici, Întâmplătorul trece peste noi amintindu-ne pământul. Locul neșterii și îngropării. De acolo primim "epistole", ca și din "aer". Din toate cele neîntâmplate, spre a le întâmpla. Mulțam pentru acest semn. Ana Maria, mulțumesc de primele tale însemne pe clipa mea, cele neîntâmplate se manifestă când le vine timpul. Da, e ceva aici din "timpul spart", fragmente care se suprapun in-vizibil. Și care ne construiesc orice am fi să fim. Miruna, da s-a întâmplat să fiu, de aceea neîntâmplarea ce încă este latentă, necunoscută, a-percepută își așteaptă timpul. Poate când aerul va fi de ajuns sau când hainele vor fi cuprins sufletul. Mulțam fain pentru pumnii strânși. Ela | |
| = carrefour | felix nicolau [05.Oct.06 00:24] |
| multa metafora, asa, ca de intoarcere. toamna asta se poarta metonimiile. deci la rascruce de stern iti merge tare bine, poeticeste vorbind, cel putin | |
| = Felix | Ela Victoria Luca [05.Oct.06 00:27] |
| Am mai ieșit din metaforă, oho, față de acum ceva luni. Aici chiar spun unele lucruri așa, direct. Dar, da, acolo, la răscrucea din stern cel puțin poetic mi-e bine. Ai luat bine pulsul, gracias. Ela | |
| = E atâta liniște... | PÃCALÃ VIOREL SILVIU [10.Oct.06 21:08] |
| E atâta liniște...înțeleg...cred...sau mi-se pare...că mereu se întâmplă. | |
| = panta rei | catalina ionela chelaru [28.Nov.06 00:40] |
| Libertatea punctuației nu târăște ideea spre anarhia poeticii ci lasă muzica din cuvinte să curgă fără opreliști,fără ostroave gramaticale,asemeni unui fluviu. Poemul tău îmi amintește de melodia infinită a lui Wagner. | |
| = Ionela | Ela Victoria Luca [28.Nov.06 00:50] |
| Mulțumesc pentru cum ai auzit melosul din poezia aceasta, da, a fost scrisă într-o perioadă "wagneriană". Și fluviul rămâne uneori în loc, să-și descânte trecătorii. Apreciez semnul tău aici. Ela | |