| = niciodată | Ela Victoria Luca [05.Sep.06 17:03] |
| urme fără de care nici om nici poet nu poate aduna lumea în ochiul său bun, în pumnul deschis spre dăruire. și cu smerenie, și cu penitență, și cu ispășire, cu iubirea din noi spre iubirea din celălalt trăim. și de-am putea negreși, și de-am putea neîndura, ori nu se poate, și tu adevăr grăiești și despre viață, și despre iubire, și despre greșelile omenești. nu, niciodată până acum ura. și nici de acum până la finalul finalului, eu nu o voi lăsa niciunde în mine. un semn din cum m-au învățat să iubesc: tata a fost mereu așezat mi-a spus lucrurile firești de exemplu să nu înfrunt soarta să îl iubesc pe fiecare om așa cum iubește dumnezeu și lumea și nelumea să las fiecăruia după inimă și după faptă când simți cum se apropie frigul, respiră lumina. din Tot. Ela | |
| = știu că ESTI OM! | Maria Prochipiuc [05.Sep.06 17:47] |
| Eu stiu ca omul e cel ce-si pune sufletul pentru ceilalti, l-am intalnit, era nu prea departe de mine, dar nu-l stiam, eram la o margine de randuri, fiecare cu ale lui, eu femeia mereu ocupata, el, da el POETUL, dar mai ales, el OMUL, asa l-am cunoscut, barba lui iti insipra o vadita intelepciune, te opresti si il privesti din nou si te intrebi: sa fie el poetul? Ce zi, sa fie azi? ca eu stiu doar o zi insemnata cu semnul crestinului… si totusi e ceva ce il face pe poet sa spuna ceva, si se aude FINAL- de cand astept sa ma chemi sa-mi spui ca ai terminat proiectul propus si ca esti pregatit de un alt drum… …ti-as dedica versuri, dar mi se opresc la poala dealului, poate un singur poem, dar ai tu atatea, incat darul meu ar trece poate neobservat si cine stie poate m-ar durea, iti daruiesc toate anotimurile cu toamenle intoarse de bruma, cu primaveriile mereu intarziate, cu verile ce aduna omenii in livezi cu iernile imaculate de barba alba a lui Dumnezeu... | |
| = până la proba contrarie... | constantin cornelia claudia [05.Sep.06 17:59] |
| dacă ți-aș spune eu ce am și nu-ți dau sigur m-ai urî fără să ai dreptate, fără să te controlezi, fără să implori, prea mândru. | |
| = . | Costin Tănăsescu [05.Sep.06 20:08] |
| o pildă biblică. nu-i nimic nou în ceea ce spuneți. Însă are o savoare deosebită atunci când o spune un om trecut prin viață. E ca o barieră pusă împotriva tuturor gândurilor rele pe care le poate avea o ființă. Plăcut. | |
| = în tăcere | Dana Banu [05.Sep.06 21:58] |
| am trecut pe aici și am citit, finalul este deschis, întodeauna, domnule Leoveanu, un poezist de aproape, | |
| = discriminare!!! | Jigaranu Adrian [05.Sep.06 22:20] |
| de cand poetul si omul sunt specii diferite? asta ma intriga aici...orgoliul "poetesc" ;) | |
| = om vs poet | Dana Mușat [06.Sep.06 10:17] |
| Adrian, poetul este om, dar omul nu e întotdeauna poet | |
| = uimire | Andreea Oprea [06.Sep.06 13:07] |
| chiar nu ati urat niciodata? fantastic! inseamna ca sufletul e cu adevarat luminos, sincer nu credeam ca exista asemenea oameni... prietenesc, Andru | |
| = ora... | luana zosmer [06.Sep.06 19:02] |
| Ura e un sacrificiu poate mai mare decit dragostea,la ce bun sa urasti cind poti ignora? Oameni sintem.Ura e neaparat omeneasca, dar nu neaparat umana.pacat de efort, pacat de consum.Nimeni nu merita sa te urasti asa de tare incit sa te chinui urindu-l. iaca ca am terminat ora de intelepciune. | |
| = altă concepție | Mihai Drăghicioiu [06.Sep.06 21:35] |
| în artă nu există 'trebuie' textul tău se referă strict la tine. ura, dragostea, frumosul, urâtul, ce-i bun și ce-i rău își au toate locul în poezie și în artă. nu sunt de acord cu textul tău dacă îl vinzi ca universal valabil. e părerea ta doar, pare-mi-se | |