| = Parerea mea | Andu Moldovean [01.Sep.06 15:33] |
| Uite aici genul acela de poem pe care l-am intalnit de foarte multe ori si care ma trimite sa-mi fac temele! Doamne, cat urasc sa-mi fac temele acum, la batranete... nu pot sa spun cat de mult! "to ontos on"... ce-o mai fi asta? E in greaca? Pesemne... dar cine poate spune cu certitudine? "Einai" - la fel... ce-o fi? Vreo societate secreta de reciclare a extremelor, vreun mare sef de trib? Sau cabbale si alte alea? Vasile, pacat de poem, ca e simtit (desi scris probabil in graba si necorectat, vezi "izvr de alcool") si mai e si recomandat pe deasupra. Eu as zice sa imparti textele in doua categorii: alea pentru si alea pentru. Nu uita ca noi pe aici pe agonia suntem asa, mai prostutzi, nu stim cum sta treaba cu chestiile astea grele. Cu pretuire cum zici tu desi nici asta nu prea inteleg cum vine asa netam-nesam intotdeauna, Bobadil. P.S. Orice ai zice, poezia e poezie nu extemporal. Eu imi iau patrarul si plec acasa. E vineri si in mod normal ar trebui sa urmeze un weekend. | |
| = Andu | Vasile Munteanu [01.Sep.06 15:55] |
| spunea Nichita undeva că spaima unei libelule față de un avion ar fi un exces al instinctului de conservare (să-i spunem o absurditate?); o spaimă „firească” – de acord? – ar fi, prin urmare, aceea față de o pasăre; cum îți mărturiseam în răspunsul dat la ultimul tău comentariu, anvergura aripilor tale metalice îmi induce, de cele mai multe ori, o reală stare de perplexitate similară celebrei dileme din care “nu se poate ieși”; cât despre ceea ce eu numesc „prețuire”, binecunoscuta-ți tenacitate ar fi trebuit să te ajute a desluși faptul că ea nu este atribuită „netam-nesam”, nici „întotdeauna” și, mai ales, că ea cunoaște grade raportate la „obiectul de referință” (a se citi persoană); în final, dacă nu-mi fac eu griji pentru necunoscătorii de greacă, de tribală sau de mai știu eu ce ți-a trecut prin cap, nu văd de ce ar trebui să te preocupe tocmai pe tine (dar, nu-i așa, pe tine de ce nu?). cu prețuire, | |
| = Andu, încă ceva | Vasile Munteanu [01.Sep.06 16:16] |
| spui tu: "as zice sa imparti textele in doua categorii: alea pentru si alea pentru." textele mele sunt deja împărțite; curios este că la cele "pentru" ești absent, iar la cele "pentru" spui lucruri care, de cele mai multe ori, abia dacă sunt valabile cealaltă categorie; sau e una singură? | |
| + . | Andu Moldovean [01.Sep.06 16:16] |
| OK, sa revenim deci la poem acum ca am lamurit problema "pretuirii" si mai ales diferenta necesara intre actiunea propriu-zisa si obectul acesteia, delimitare pe care tu ai reusit sa o faci oarecum cartezian, adica pe intelesul tuturor, deci si al meu :-) Reactia mea hai sa o numesc aici si doar pentru scopul precis al acestui comentariu "ecleziastica" la acest poem isi are radacinile intr-un fapt pe cat de simplu, pe atat de amplu daca ar fi sa ma refer doar la emotie ca prim ingredient al oricarei perceptii mai profunde. Poemul declama, iar asta mie imi place, intotdeauna mi-am imaginat poetul ca pe un orator, care isi striga versul, il declama. Si spun asta desi Bacovia nu a facut niciodata asta... dar exceptiile exista intotdeauna, poate tocmai (cum se spune) pentru a intari regula. Nu vreau sa spun ca fiecare dintre noi nu putem avea acele colturi ale noastre mai mult sau mai putin umbroase (a fost o vreme cand ma apucasem si eu sa scriu despre masonerie dar am renuntat, nu mi-a placut tenta aceea insinuanta pe care o capatasera versurile), peste care simtim nevoia sa "aruncam" din lumina cuvantului, ca intr-o eliberare, eu i-as spune mai degraba un "katharsis". Dar nu vreau sa ma incurc, citind un poem, in semnificatii... vreau sa mi se ofere sansa care sa-mi trezeasca dorinta de a le cauta, nu de a-mi fi "impuse", ci de a-mi fi doar aratat drumul. Cum spunea Exupery, "nu iti voi arata niciodata privelistea din varful muntelui". Scot steaua, pentru tot restul poemului mai putin titlul si incriptarile din partea mediana. Te mai astept cu drag si la o alta discutie. Sau cu pretuire, daca tii cu tot dinadinsul :-) Bobadil. | |
| = 2 precizări | Vasile Munteanu [01.Sep.06 16:30] |
| 1) mulțumesc Ela 2) pentru Andu: cum am început cu un exemplu din Nichita, permite-mi, te rog, să apelez din nou la el: "Sun ai mei, le-am zis lor, ca să-i lniștesc, - despre aripile fluturilor care zigzagau tâmpesc. Sunt ai mei. Stați, nu adormiți. Tot ceea ce nu înțelegeți voi este rudă cu mine. Îmi vine să plâng de rușine pentru cel care mă ascultă. Dacă mori, cel puțin, lasă-mă singur" (Însoțire) | |
| = ... | Jigaranu Adrian [01.Sep.06 17:45] |
| din cate imi amintesc, daca nu ma insel, formularea e "to ontos te on" | |
| = ups | Jigaranu Adrian [01.Sep.06 17:58] |
| da, m-am inselat...to on he on - existenta ca existenta, formulare apartinandu-i lui Aristot | |
| = Adrian | Vasile Munteanu [01.Sep.06 18:05] |
| to on he on, la Aristotel, nu însemamnă existența ca existență, ci ființa ca fiind, de acolo onta ca ființe individuale (Meta.1003a). oricum, mulțumesc pentru prezență. | |
| = ... | ioan albu [01.Sep.06 19:30] |
| eu mi-am făcut temele, trecând prin ontos on și tat twam asi și prin egō eimi einai, și îmi aduc aminte de o dilemă faimoasă: dacă dumnezeu există, el trebuie să vrea și să poată face ca răul să nu existe. dar răul există. prin urmare, dumnezeu ori nu vrea, ori nu poate. dacă nu vrea e pervers, dacă nu poate, neputincios. prinurmare, fie dumnezeu nu există, fie este un pervers și un neputincios. am găsit textul prea cantonat pe idee și pierzând în capacitatea lui de a emoționa. | |
| = neintelegere | Doina Ștefănescu [02.Sep.06 12:54] |
| ok...poemul mi se pare foarte bun, am gasit cateva versuri care pentru mine au o rezonanta aparte cum ar fi: "scriu și grădina pieptului înrourează ca o fetiță săracă netezindu-și rochița ponosită cu palma" si sfarsitul, de altfel, care sintetizeaza tot mesajul liric al textului: "de ce te-ai deghizat în tronul gol căruia ne închinăm ca niște cerșetori de hârtie" E o poezie buna, o poezie despre incertitudine si neputinta si spaima si furie si frica de neintelegere si oboseala si iubire pe care nu o mai primeste nimeni... Dar! Si acum vorbesc ca fata care a luat cateva lectii de greaca si acum pune niste intrebari care spera sa nu fie nepotrivite din postura bunului discipol care stie ca nu stie (daca tot vorbim de Aristotel..): 1."einai" e verbul la infinitiv "A fi"...deci...ce e cu "Einai! îL strig – Einai! dar Tu de ce nu iubești"? Se personfica verbul ca atare? Intr/adevar ta onta sunt fiintele contingente, iar to on fiinta necesara, fiinta care este, fara a se putea sa nu fie si care, fiind asa cum este, nu poate fi in vreun alt fel, dar nu inteleg sintagma to on he on, mai precis acel "he on" care nu inteleg ce inseamna, la ce se refera. Stiu ca to on face parte din cele 5 megista gene ale lui Platon, LIPSIND din lista lui Aristotel- cele 10 categorii.Daca ai putea sa-mi indici unde anume in Metafizica se intalneste sintagma asta si unde se vorbeste despre ea ti-as fi foarte recunoscatoare. multumesc, Do. | |
| = Ioan, Do | Vasile Munteanu [03.Sep.06 16:31] |
| falsa modestie nu știu dacă face totdeauna bine - :) - deși, în anumite cazuri (vezi mai sus), puțină modestie nu strică; însă evident că nu am să dau curs invitației voastre de a deschide în subsolul acestei pagini: a) nici falsa problemă a "autorității filosofice", unde, desigur, Ioan Albu este autoritar cu forme legale; b) nici un "seminar" de b.1) Filosofie Greacă (anul I, semestrul II, Fac. de Fil) sau de b.2) Istoria Religiilor (anul I, semestru I, Seminarul Teologic) cât despre "to on he on", precizez că el nu apare în poezie, a fost adus eronat în discuție de Adrian, dar, în cazul în care intereasează pe cineva, în speță pe Do, el apare (și) acolo unde i l-am menționat lui Adrian; pentru orice alte nelămuriri, găsesc inutil să mă apuc să transcriu trimiteri din indexul oricărei cărți cu statut academic (deși aș putea să recomand aici un Diels, un Jager sau un Aubenque) în altă ordine de idei, căci - nu-i așa? - despre poezie este vorba: a) Ioan: abordarea ta este una "probabilistică", însă m-a încântat faptul că incapacitatea emoțională a textului nu te-a împiedicat să îi apreciezi ideea suficient (deși nu știu cât de necesar) încât să lași un semn; b) Do: îți mulțumesc pentru apreciere d.p.d.v. poetic. | |
| = ei na! | Daniela Șontică [08.Sep.06 10:15] |
| O poezie buna, cu toate pacatele ei filosofice pe care le-au acuzat unii aici. Sau poate si pentru aceasta. Pacat insa de inceputul acela cam nostalgico-arghezian (citeste "teilor muriti din prisaca") nepotrivit cu restul poemului. Prima strofa pare rupta din alt scris. | |
| = Daniel | Vasile Munteanu [08.Sep.06 10:23] |
| mulțumesc pentru lectură și pentru părerea direct exprimată; acum, două precizări: prima (de fapt, o întrebare) care sunt acele păcate? și, a doua, chiar locuiesc pe prisca dornei, cine cunoaște zona știe că teii și salcâmii sunt autentici (altminteri, mare admirație pentru Arghezi). | |
| = . | Vasile Munteanu [08.Sep.06 10:36] |
| scuze, DanielA | |
| = Si eu il admir pe Arghezi | Daniela Șontică [08.Sep.06 11:45] |
| pacatele le-au judecat altii mai sus, eu am vrut sa zic ca, si daca amesteci onotologia cu poezia, o faci de asa maniera ca nu supara. Repet, nu cred ca se potriveste inceputul tau de poem cu restul. Adica incepi asa, cam patetic, deloc in pas cu felul de a scrie de astazi, apoi continui frumos, cu totul rupt de ce credeam ca va urma. Si foarte bine ca este asa. | |
| = Daniela | Vasile Munteanu [08.Sep.06 11:51] |
| "cum se scrie astăzi"... da, ai dreptate; chiar, cum se scrie astăzi? | |
| = cam asa | Daniela Șontică [08.Sep.06 12:01] |
| stiam ca o sa intrebi asta. se scrie asa cum scrii si tu. cand scrii astazi. | |