| = stânca înaltă pe care nu se va încumeta nimeni | Maria Prochipiuc [02.Aug.06 22:37] |
| nu voi mai fi niciodată acasă. îmi voi pierde chipul în piatra cubică a orașului îmi voi împrumuta trupul animalelor de povară nimeni nu mă va striga pe nume oricum numai tu mă știai în lume nu există dovezi despre mine cea care puteam să fiu - Poezia ta este plină de imaginație, a irealului adus în real, distincția dintre real și ireal se face destul de greu. Reușești să convertești lumea fanteziei într-o lume a realității. Poezia ta e ca un fel de magie prin care tu revii mereu în real. | |
| = i. real | ioana cheregi crișan [03.Aug.06 17:52] |
| Maria, întotdeauna m-am salvat fugind în ireal. nu întotdeauna am lăsat un bilet pe masa din bucătărie...:) mulțumesc mult. te mai aștept cu drag, ioana. | |