| = interesantă participațiune afectivă! | florin otrocol [08.Jul.06 09:56] |
| "cât să găsim în inima tatei mulțime de bănuți de argint..." de la versul ăsta m-ai pierdut. apoi revi în text și la nota lui obișnuită. "ora întreruptă se risipește printre degete în scrumiera de argint și sub hornul lumii geme furtuna pe sub arcade bucăți de hârtie mărunțită adevăruri spuse fără mânie ne pierd" apoi mă pierzi din texte, din nou. "nisip fin prin mirosul vechilor odăi când am putea deveni nemuritori dintr-o nevoie de exercițiu " definește citatul 1 și 3 din comentariu, te rog. și asta numai dacă consideri că merită asta. mulțumesc. | |
| = perfectiunea | Adina Batîr [08.Jul.06 10:59] |
| simt un fragment de timp oniric, o ingemanare de sens si iluzie cand transfigurarile incep sa produca inveliri cu aura altcuiva. e ca o trecere unul prin celalalt si simtirea vietii din el. cuvinte care cauta perfectiunea divina prin spatiile sinusoidale. | |
| = superb | maria ioana [08.Jul.06 13:14] |
| Recunosc ca initial poezia m-a atras prin titlu (deh). Dar, citind-o, am gasit o poezie foarte frumoasa. Chiar daca are numele meu, si as putea fi suspectata de subiectivism, trebuie sa spun ca rar am citit una atat de frumoasa, de delicata, parca de pe alta lume: "te voi purta în brațe o bucată de drum către singura spărtură din vara târzie" Apoi finalul mi se pare superb: "adevăruri spuse fără mânie ne pierd nisip fin prin mirosul vechilor odăi când am putea deveni nemuritori dintr-o nevoie de exercițiu" Nu am inteles asta insa: "cât să găsim în inima tatei mulțime de bănuți de argint" dar conteaza prea putin. Multumesc pentru ocazia lecturarii unei poezii adevarate, pur lirice, o poezie superba! | |
| + de la maria la MARIA | carmen mihaela visalon [08.Jul.06 13:42] |
| Maria Ioana, spunea ca poezia ta este superba si tind sa-i dau dreptate pentru ca reusesti asemenea lui Carlos Drummond de Andrade sa transcezi o experienta personala, in spatiul eliberat de timp, despre care aflam din intalnirile de la Fatima si Medjogorje. Bransarea la rezervorul luminii si iubirii nu este putin lucr, asa cu nu este putin ca reusesti sa redai experientele omenesti care te-au condus dincolo de linia orizontului. As putea sa spun multe despre imaginile de lumina din poezia ta dar prefer sa tac si sa recurg la cotrol-peste. DE ce? Pentru ca grabitul cititor sa te descopere mergand pe calea unei poezii cu care versurile tale se inrudesc. Multumesc, Intamplare ploioasa poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Carlos Drummond de Andrade [Carlos_Drummond_de_Andrade] 2002-12-23 | | Înscris în bibliotecă de Ionut Simion Ploaia ma irita.Pana sa descopar cindva ca era maria cea care ploua. Ploaia era maria.Si picatura cu picatura maria picura in fiecare duminica. Si umezindu-mi oasele,ma lasa ca pe o glie pe care ploaia o ara si-o uda. Eu eram tot o glie,un pamant ne-nverzit... iar maria,creatura buna doar de ploit! Ea ploua in mine,din fiece gest, din fiece gand,dorinta,sunet,si din rest. Era in acelasi timp si potop si tiriiala, neostenita noastra marie...nocturna si matinala! Nu te lasa maria,cu ploaie peste masura, mai bine o simpla aversa,o stropeala,o udatura. Si nu ma mai inunda cu lichidu-ti plasmatic, inceteaza sa mai fii un strigoi atat de acvatic! Insa vorbeam degeaba-maria continua; cu cat o rugam mai mult,si mai mult ploua. Si tot ploind napraznic in calea mea de fapt,cu un vin foarte trist ma muia, vin ce nici nu-ncalzeste,ca-i apa de ploaie si must de cenusa,nu vin bun de butoaie. Rapaioasa maria,domnita ploioasa, ploita ploind ploaie siroioasa! Eu ii strigam:Opreste-te!Insa ea ploind prin puturi de apa-nghetata pasea tesand. Si a potopit maria in casa mea ca apa incepu a creste si-a se umfla si se alcatui un rau,sau o mare,asa ceva, in care am sfarsit prin a ma afunda. Cu cat valurile mai sus saltau, cu atat ciurloaiele mariei mai mult turnau, incat incetul cu incetul,fara drept de recurs lucrurile si-au urmat al lor curs si iata toata lumea muiata si scufundata sub sinistra ploaie neincetata. Fiinte dintre cele mai ciudate se adunau in aceeasi pasta apoasa si protestau impotriva cascadei revarsata prosteste (de alta mai apriga nimeni nu-si aminteste). Din cand in cand,rugaciunise auzeau Degeaba!siroaiele si mai avan cadeau, iar maria,cu robinetele toate desurubate ploua in continuu,pe deselate. Navele naufragiara.Continentele se-necara cu toate fiintele ce erau pe afara, in timp ce maria ploua.Ba s-a constatat ca si fibra umana s-a diluat si lichefiat, dar neputand el pamantul apa sa mai primeasca s-a indurat in sfarsit Pronia Cereasca, iar Dumnezeu,milos si poruncitor,a strigat nu mai ploua,maria!-si ea a stat. | |
| = erata | carmen mihaela visalon [08.Jul.06 13:45] |
| Maria Ioana spunea si nu Maria Ioana, spunea daca mai sunt si alte typos imi cer iertare | |
| = Maria | stefan ciobanu [08.Jul.06 13:53] |
| 'am putea alerga prin jocuri de cuvinte făcute de mână' și 'când am putea deveni nemuritori dintr-o nevoie de exercițiu ' o poezie deosebită, un spațiu al simțurilor'pe sub arcade bucăți de hârtie mărunțită adevăruri spuse fără mânie ne pierd'și al amintirilor 'nisip fin prin mirosul vechilor odăi' numai bine | |
| = *te voi purta în brațe o bucată de drum* | constantin cornelia [08.Jul.06 14:43] |
| *cât să găsim în inima tatei mulțime de bănuți de argint* Eu cred că te referi la stele. Da? *când am putea deveni nemuritori dintr-o nevoie de exercițiu * Păi aflați în asemenea sfere unde:ora întreruptă se risipește printre degete* nu ai cum să te numești altfel decât nemuritor. Bine, aici e o nemurire doar în poezie, în idee și sentiment, nu e materializată real. *am putea alerga prin jocuri de cuvinte făcute de mână dacă ai vrea ne-am potrivi pasul privind mirați spre lumină* Simulând ceva dorit, îmi place mult această idee. Imaginația omului poate ajunge departe, unde e regizorul? | |
| = parerea mea | Dutu Elena Stefania [08.Jul.06 22:14] |
| "cât să găsim în inima tatei mulțime de bănuți de argint" controversate rau vesurile, dar incerc o explicatie Traim intr-o lume a patriarhalului si cred ca el cauta consimtamantul sau sfaturile, acelui om puternic in familie, sfaturi valoroase ca "banuti de argint".(sau poate nu e asa...e doar o parere)In rest tot ce mai era de spus s-a spus deja...in concluze ...sensibil poem:)mi-a placut. | |
| = uitare... | Gheorghe Florescu [09.Jul.06 05:54] |
| Era o proza pe cinste.. Mai bine... Mici slipiri si trucuri... si vor uita toti acest poem... | |
| = Primele versuri mi-au produs revelatie sufleteasca | Mihail Buricea [09.Jul.06 06:37] |
| Una din poeziile care merita sa fie memoarata si recitata in noptile cand te simti singur... Primele versuri mi-au produs revelatie sufleteasca: "umbre vor veni și vor trece maria buzele tale recoltă îmbucurătoare de ofrande îmi vor supraviețui simt cum ard nesilite pline de înțelesuri" Iti multumesc ptr bucuria de a citi si simti aceasta poezie deosebita! | |