| + nelumini sfâșiind întunericul | Maria Prochipiuc [05.Jul.06 07:29] |
| plâng statui pe lângă ziduri moarte e vremea de întuneric a străzilor orologiul bate a tânguire o ultimă damă de ne-consumație alung-amintiri cu palme împreunate doar felinarele strigă doar felinarele – Mă înfioară versurile tale, e un fel de tânguire, acest poem pare scris pentru cineva anume pentru acel cineva ce ar vrea să oprească timpul în loc, să poposească undeva, poate la răscruce de gânduri, primul vers mă duce cu gândul la cineva care copleșit de o anumită stare nu mai poate reacționa și …poate orologiu mai poate întoarce timpul… aruncă pisica moartă mai repede caldarâmul cu preaplinu-i de sânge rânjește spre toate nesoțiile ce-și plâng iar necopiii printre urme de soți prea grăbite – interesantă această strofă, cred că aici e toată esența poemului, la ceas tăcut de noapte se pot întâmpla asemenea imagini, e un fel de semnal de alarmă către cei care trebuie să audă, e un fel de tânguit mut, aș putea dezvolta mai mult, dar mă opresc. nelumini sfâșiind întunericul plouă din soare cu gheață opriți-vă nu mai am aer nu mai am corp nu mai am casă cad umbre de rai păstrați-mi un loc locul din față – doar înaltul poate socoti neștiutul neluminii sfâșiind întunericul, e nevoie de o inimă aprinsă să poată readuce corpul la viață și poate nu la primul loc, ci undeva într-un ungher , totul e să fie! Un poem reusit, cu imagini deosebite, mesajul e criptat, trebuie să descoperi, are atâtea semnificații acest poem, încât poți să-i dai diverse interpretări! | |
| = Marie | Daniel Puia-Dumitrescu [05.Jul.06 18:00] |
| Multumesc, Mariuca, asa ma simti tu mereu, chiar daca unii sau altii nu se obosesc sa mai citeasca. Te imbratisez cu drag. Daniel | |