| = Cuiele cuvintelor | Cristina Carp [29.Jun.06 11:04] |
| Foarte interesanta tema poemului. Ultima strofa... mult adevar graieste despre gura pacatosului! ;) "Mandru sunt c-am dat un cui/Din averea mea,la cei/ Ce-ti bat, Doamne, cu temei/ Cuiele cuvantului/ Tot in cugete de fier…" Mai trec! | |
| = Ecouri spiritualizate | Nicolae N.Negulescu [29.Jun.06 18:42] |
| Liviu drag, Spre iluminarea domniei tale, iata cateva ecouri din presa literara contemporana (completate si de prefatarile la volumele publicate) despre creatiile poetului, caruia ii dai tarcoale. "A descoperi cantecul din lucruri pare sa fie programul demersului sau liric. Dar nu orice cantec. Numai incantatia magica, aburul ritualului eleusian, sonurile voievodale se bucura de adeziunea eului asediat de boarea melancoliei, si care, cu nemasurat orgoliu, isi asuma raspunderea Rostirii timpului". (Constantin M. Popa-critic literar, "Ramuri" nr. 8, 15 august 1985). "Poetul se afla necontenit in cautarea unor esente expresive, menite sa exprime sensuri adanci, dramatice, trairi autentice, caci poetul si-a insusit organic lectia unor creatori precum Brancusi si Blaga, carora le dedica de altfel impresionante versuri". (Mircea Moisa-critic literar, "Luceafarul" nr. 50, 14 decembrie 1985). "El porneste dintr-o lume veche, dintr-un "adanc de departe", cu voci oraculare, cu "lacrimi domnesti", cu balade, cu zapezi care ii infloresc pe umeri: un unives legendar. Cantul lui e fara varsta fiindca e un imn al miturilor si al virtualitatilor care lucreaza adanc in individ". (Artur Silvestri-cronicar la revista "Luceafarul", "Temperatura Elegiei", prefata la volumul ''Vesperale", Editura Litera, Bucuresti, 1983). "N. N. Negulescu creeaza poezia dincolo de cuvinte, dar e atent, in egala masura si la poezia cuvantului in sine, ceea ce confera multor versuri ale sale insusiri aforistice. Vom detaila si nuanta aceste pareri, demers critic oferit de noua sa culegere de poezii "Sfera Rostirii". Noul volum este structurat "arhitectural" pe cicluri, caci poetul traieste consubstantional cu inspirata sintagma argheziana "Slova de foc si slova faurita/Imbratisate-n carte se marita/". Domina in creatia lui Negulescu "slova de foc" inspiratia si trairea poetica, iar slova faurita, mestesegul poetic e congenar, in masura in care substanta poetica reclama, impune "manuirea" instrumentelor artistice. Daca un filosof precum D. D. Rosca si-a intitulat lucrarea sa fundamentala de referinta in cultura noastra "Existenta tragica", poetul nostru exista sub o zodie elegiaca, desi i se pare firesc, nutrind o credinta nestramutata, sa creeze un univers propriu prin cuvant. "La inceput era cuvantul si cuvantul era de la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvantul" scrie evanghelistul Ioan. Deci logosul ca rostire si forta demiurgica. De unde vine oare suflul elegiac de care am amintit? Ne sugereaza poetul insusi: "Fire-as fi/Fire-as tacere/Fire-as fiul maicii mele/de-as mai fi/sa-ti fiu o data/pantecul iubit de fata/fara mangaieri de tata/eu, nascut in niciodata"/. Elegie pentru a fi. Daca cuvantul este de la Dumnezeu si chiar Dumnezeu este cuvantul, poetul crede in puterea creatoare a cuvantului, stapanit insa de o stare elegiaca. Poetul nostru alege intotdeauna greul, avand parca mereu in auz un "Catren" al lui Lucian Blaga: "Usor nu e nici cantecul. Zi si noapte/Nimic nu-i usor pe pamant, /caci roua e sudoarea privighetorilor/Ce s-au ostenit toata noaptea/cantand"/. N. N. Negulescu rosteste la randul sau, in felul sau: "Nu ti-ar fi sa-ti fie frica! /glontuita sub aripa, /seara intre Cantece, /noaptea-ntreaga Liniste;/cauta-te-as, cauta, /cerul mi te-a-ntuneca/saruta-ti-as Lacrima"/. Elegie pentru somnul privighetorii. Asonantele din primele patru versuri doresc parca sa "deseneze" trilurile privighetoarei, asonantei in aparenta, scurte, dar cat de armonioase si profunde fiecare in sine si-n inlantuirea lor. Sa-l mai citam pe poetul N. N. Negulescu: "Ehei...Cuvant, dincolo de sine sunt/Calea de cunoastere/a fi o re-nastere"/. Sa ne apropiem de poezia lui N. N. Negulescu cu increderea in spre a trai prin lectura, intr-un autentic univers poetic. Prilej care nu ne este atat de frecvent la indemana... Unui astfel de volum, memorabil, i se cuvine o atentie deosebita". (Criticul Mircea Moisa, prefata la volumul "Sfera rostirii, editura Spirit Romanesc, 2002"). "Sub semnul misterioasei calatorii printre cuvinte isi aseaza N. N. Negulescu volumul Lacrimi de diamant, vrand parca a rasfrange in ochiul de cristal al poeziei pe care o scrie, strafulgerari de esenta divina, invocate cu patos si har: "Dau inima zidirilor nezidite/launtricului centru al imparatiei/unde stralucesc/slujnicarii anahoreti/cari genitoris"/. (Dau inima). Sub "straiul crud al lacrimei" sta "necuprinderea; /lumina in care/se inroureaza planetele, / matca lumii pamantene/unde se topesc/marile viului"/. In viziunile sale "aureolele diamantelor" sunt o sublimare a elementelor ce se regasesc intre "duhul arborilor" si "miresmele vazduhului", care participa la "nuntirea astrala". Mai toate simbolurile deriva din cosmic, au "stralucirea smaraldului ceresc" si se aduna in "pulberea aprinsa a sangelui" unde isi gasesc latentele (si esentele) divine. "Cristalul esentei lucrurilor" este chiar gandul purificat in retortele fiintarii ca parte a Intregului. Logosul se constituie nu ca o supra-realitate, ci in deplina concordanta si comuniune cu trairea intensa, cu vibratia interioara, ceea ce deschide calea spre sine in singuratatea predestinarii: "Din maretia sferelor/vine duhul asupra limbilor: /"in"-zice, /"in-spre"-zice; /fluturii monahi ies din ganduri- /se prabusesc si plang/intre tarmurile ochilor" (Din maretia sferelor). Poetul este in acest sens, un "talmacitor" al tainelor ceresti, al adevarurilor astrale, cum se citeste in excelentul poem Ultima putere: "Trei guri de cer/pun stapanire/pe arborii zburatori/fulgerele imi cad in palme.// in dreptul celor dinauntru/ sunt iesiri de pamant/dar nu se arata/pana la a doua talmacire/a semnelor/si rasuna furia framantarilor.//Sabia locuieste intr-o prezicere/deasupra capului de pod.../" N. N. Negulescu si-a creeat un spatiu al referentialitatii poetice, iar acest volum il reprezinta in ipostaza cautatorului de "minerale" rare ceea ce il conduce dincolo de hotarele lumii comune, spre un tinut al limpezimilor si al comunicarii netarmurite". (Florea Miu-scriitor, redactor la revista "Ramuri", prefata la volumul "Lacrimi de diamant", editura M. J. M., 2005; si Brevial editorial, "Ramuri"-februarie-martie 2005, pag. 26). "Cand avem in fata sufletelor cartea Lacrimi De Diamant, inteleg mai intai ca poetul N. N. Negulescu este un initiat. Insetat de esente divine, el bea din nectarul de foc al Sfantului Duh, care l-a binecuvantat cu har. Poemele sale sunt veritabile nestemate, culese cu smerenie din gradinile inter-galactice si aduse inspre daruire cititorilor pamanteni. Nu spun vorbe mari, ci adevaruri sublime. Poetul "a zburat" cu o gratie angelica prin "Sfera Rostirii', si-a desavarsit asceza ca "Prelat In Regatul Cuvantului" (Logosului), a revenit (dar pentru cata vreme?) straluminat si invrednicit cu roadele "Lacrimilor De Diamant". (Ioan Lainicerul-un scriitor haric, coperta spate, volumul Lacrimi de diamant). "Desi calitataile poetice s-au metamorfozat de la un volum la altul-fiecare carte a lui N. N. Negulescu fiind obligatoriu mai buna decat precedenta-liantul (motivul sau central) intre acestea il constituie "domnia logosului" - "cuvantul ce exprima adevarul" castigand in claritate si expresivitate" (Petre Ciobanu-critic literar "Cuvantul transfigurat in lacrimi de diamant", revista "Mileniu", anul VIII, nr. 33-34, pag.23, 2005). "Poet al perceptiei fine, versurile sunt insufletite de sensibilitatea unui contemplativ al naturii, pe care o simte in toata frumusetea si farmecul ei, cautand sa-l asimileze dintr-o singura respiratie. Ca un corolar, inchinat cuvantului inaripat, volumul se incheie cu poemul "Tata Logos", expresie a increderii poetului N. N. Negulescu in disponibilitatea expresiei spiritualizate: "Tata Logos-/Domn al Luminilor/Domn al inimii/vietilor arzatoare/din inimi, /zbor Visul Tau/din interiorul Cercului, / zbor maretia, /intreitei recunoasteri/ zbor ashramul/gravat de cele sapte raze/zbor Taborul/cu aripile Varsatorului". (Petre Ciobanu-critic literar, "Nelinisti de diamant", "Ratiunea", anul VIII, nr. 101-103, pag.42, 2005). Suficient, nu..? Totusi, iti mai recomand "Ratiunea" anul VIII, nr.101-103, pag. 39, "Univers Literar", cu titlul "Sensul ratiunii", unde bietul de mine, mai deschid cu inima curata, caile debutantilor promitenti... Si asta, fiindca eu vin dintr-o incandescenta creatoare. De remarcat: " zbor Visul Tau/din interiorul Cercului/" (Tatal Logos). Ce mai asteapta domnia ta..? Poate ca vei sugera criticilor literari amintiti, despre "Mat(ul)-Tematic" (utopic), acordat "Cercului", in care se afla energia unitatii poemului. Cu imbratisari, N. N. Negulescu. | |
| = Cu adevărat | Jianu Liviu-Florian [30.Jun.06 08:35] |
| Cu adevarat "Tot trupul ca iarba, și toată slava omului ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea ei a căzut, iar Cuvântul Domnului rămâne în veac (Isaia 40,6)." | |
| = mie | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| personal mi s-a parut o poezie frumoasa. eu am alergie la asa ceva, lumea prea scrie la fel cand e vorba de chestii religioase. pe tine te-am mai citit, insa asta e un text deosebit pe care daca l-as fi vazut cand trebuia cu siguranta l-as fi recomandat. un poem antologic, cu toate rimele lui, e un poem antologic. | |