| = exclusiv...coșuri! | Valeriu Dandeș Ganea [06.Jun.06 23:58] |
| un "Darie Magheru" în variantă postmodernistă?! nu mă pricep la scenariile altora, poate pen.că nu-i regizor bun biluța aia din țeasta mea! ce zici, hai să facem coregrafie, să punem haine danteloase cuvintelor și să le dăm poeziei ca apoi să le punem la uscat pentru o zi, după care să dansăm noi în jurul cuvintelor (tridimensionale) și să luăm ca muzică vântul ascultat în păduri tinere, tinere... revin, am pierdut șirul...!scuze și să nu uit, nu se vine cu mâna goală dom.le, măcar un coș frumos îngrijit cu orhidee... pe fundul coșului am pitit șampania vezi că-i "ferrari"! sărut-mâna, mă întorc... | |
| = parere | Enache Ionut Laurentiu [07.Jun.06 00:03] |
| super scenariul, o continuitate a nasterii, m-a adus cu gandul la coloana lui brancusi . un stil original, ceea ce face textul autentic si placut, si ... recomandare ? =) ionut | |
| = ceva raspunsuri - intre ape | Ioana Petcu [07.Jun.06 12:40] |
| sincer, "vali" (ce comunist imi suna abrevierea asta) nu mai stiu sa-mi definesc stilul - postmodernist sau suprarealist sau oniric intirziat? bine, ar fi un experiment interesant de coregrafie aplicata - ma gindesc :) scenariul asta l-am facut asa cam cu pseudo-personaje, doar ca el il si vizualizez, ca film mai degraba decit teatru (desi incercarea scenica nu cred ca ar da gres) ionut, merci de trecere si de recomandare - deocamdata eu am vrut sa omor ouroborosul in textul asta, dar fiecare fapta isi are si reversul, cred ca in loc sa dispara lumea mea de aici are toate sansele sa se nasca mosntuos, dar sa existe. merci de trecere snoopicilor! | |
| = :) | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| mie mi-a placut foarte mult si nu stiu de ce, am senzatia ca tu ai destule chestii scrise inca nepostate aici, nu-i asa ? pen ca se cunoaste o anumita experienta pe care o ai in scris, si mai ales felul in care iti porti suprarealismul si abstractul. "(ele pot fi vise abjecte, vise despre cai, vise despre cai mâncând cai, vise despre cai mâncând cai mâncând cai, sau vise cu viță de vie încolăcită sub pielea ta, vise ale mariei lunatice cu prunc, vise–fânar, sau proaspete, sau vise etcaetera.) " uite de exemplu aici ai scris o chestie foarte misto, n-ai cazut deloc in penibil. eu cred ca esti o tipa talentata si care zic eu are in spate ceva creatii, mi-ar place sa citesc mai mult. | |
| = inclin o geana, doua, mai multe | Ioana Petcu [07.Jun.06 14:36] |
| claudiu, merci fain de trecere (asa mult tin la cuvintul asta "trecere" are o conotatie adinca pentru mine, si noi l-am desacralizat in vorbire, nu-i mai simtim "lamiita" - ca tot vorbeam de flori). bon referitor la antecedentele mele scriitoricesti - depre morti numai de bine. sigur, nu-mi place sa spun despre toata viata mea publicata, pusa pe scena etc. asta ar putea sa para o modestie ciudata, dar deocamdata un cv. foarte dezvaluitor pe agonia.ro nu-si are sensul. sa stii ca parerile pe textul asta chiar conteaza, eu am incredere in el si voiam sa stiu daca si altii vad o esenta aici... so, trecem, claudiu, trecem infinit & live | |
| = pierdusem commul:) îl re-postez... | alexandru cosmescu [07.Jun.06 18:57] |
| extrem de interesant la lectură textul tău, sor'me... mi-a plăcut cum ai găsit faza aia cu descrierea paralelă a cadrului în care scrii - de obicei, scriind, intrăm într-un alt spațiu decât cel comun și uităm de locul din care am pornit. textul tău, în schimb, se mentine simultan în două spații. se află în amândouă - și este total prezent în fiecare. și asta îi dă un farmec în plus... ambiguitatea asta adaugă o noă dimensiune oniricului / suprarealismului de aici... scenariile tale lasă o extraordinară libertate de interpretare - inclusiv prin faptul că nu știi dacă să te apuci să intepretezi sau să lași textul să fie pur și simplu. atitudinea asta e un efect fie al textelor extrem de simple, fie al unora baroce, aglomerate, alambicate - ele instaurează aceeași tăcere... o tăcere a unui 'nimic deosebit' și una a lui 'total ieșit din comun'... scenariul ăsta, spre deosebire de cele anterioare, dă o senzație mult mai accentuată că o serie de lucruri rămân în off - deși parantezele în care vorbești despre scriitura însăși și atitudinea pe care o ai față de text pe măsură ce îl scrii (și despre cum ți se schimbă atitudinea față de el în cadrul procesului scriiturii) par a suplini această absență ele de fapt o camuflează și devin un simulacru al 'ne-spusului'. finalul, pe un ton nițeluș apocaliptic, poate oferi o schimbare de perspectivă asupra textului - interpretarea pe care i-aș da-o eu ar fi că acea figură a 'născătoarei' este chiar cea care scrie, iar copiii care tot ies și ies sunt textele care nu se pot opri, care trebuie neapărat exteriorizate. dacă acceptăm această variantă de interpretare, atunci separarea celor 2 planuri devine, iarăși, un mod de a ascunde intenția textului - cea de a oferi, pe 2 planuri, una și aceeași experiență. creierul devine atunci cel care gândește scenariul și-i cere gurii să repete litera 'a' care, așa cum ne-a învățat stănescu, poate fi percepută ca simbol al întregii literaturi - și copiii încep să se nască, transformând lumea deși ea pare a-i scăpa din vedere, fiind atentă 'doar la transmisia televizată', pe care o crede într-adevăr importantă - acolo, în știri, se vorbește de distrugere și lumea e obsedată de propriul destin, care vine, totuși, mereu din altă parte decât din cea la care se uită... după ce, la început, creierul se stropșise la aceeași gură ca să n-o mai spună... plin de jocuri intertextuale (pe care, în ultimul timp, le văd chiar și acolo unde nu sunt:), textul în același timp se spune pe față și se ascunde chiar în acest act al proferării, se auto-subminează și apoi revine din nou în forță, făcând aluzii tot la sine - ouroboros... revin mai târziu - vreau să mai prind niște fire... | |
| = eu real / eu ireal | Ioana Petcu [07.Jun.06 19:23] |
| stii cum e textul asta alex, pe linga ce-am mai spus noi pina acum (o mie de lucruri si nimic) e un fel de strigat de-al meu: ce-ar fi sa fim scriitori fara sa fi citit nimic inainte. adica cum ar fi sa facem un roman fara sa stim ce romane s-au mai scris. azi suntem submerjati de intertext, cred ca-i imposibil sa nu dam cu capul de el. dupa ce-am scris "scenariul" asta mi-am amintit ceva dintr-o proza a lui cartarescu, din nostalgia, ultima "nuvela" - se chema arhitectul. acolo exista un om normal, care a inceput sa se mareasca, si s-a marit la infinit, pina s-a facut infinit. ma intreb: este asta apocaliptic? eu am incercat un apocaliptic fara eisire, dar sigur ca poti sa vezi si-un sarpe care-si maninca coada, in cerc. "nascatoarea" e un fel de negatie a negatiei - in orasul la capatul cerului, o femeie da viata in chip monstruos. mie mi s-a parut infinit fara iesire. oare exista certitudinea certitudinii? analiza ta ma redescopera, ceea ce nu-i decit o placere - imi place sa cred ca viata e de fapt o voce din off in care toti suntem la limita infinitezimala dintre real si ireal. (postez asa, cit tine netul la mine) | |