| = PP | Liviu-Ioan Muresan [02.Jun.09 20:13] |
| Mă bucur să văd o poezie în vers clasic. Și aceasta e una reușită, de forță. Mă refer la forța exprimării, la ușurința cu care ați scris-o. Nimic forțat. LIM. | |
| = matematici umane... | Teodor Dume [02.Jun.09 20:41] |
| un alt fel de scriere pornită din rădăcini care se înalță înspre suflet ca o iederă peste zid . și place și place și place *Mi-e inima tren într-o gară plină cândva, goală acum și ciudată, arhitect prost am fost, dar aș vrea înc-un suflet, s-o ridic, înc-o dată.* mulțumit pentru felul în care mi-am împlinit lectura, citindu-l, las un gând bun și aprecieri ps* citind aici *matematici umane*, gândul mi-a sărit la marele Grigurcu, unul dintre mentorii mei, și la volumul său de versuri *un trandafir învață matematică* multă profunzime în rostirea de aici, dar și titlul, deosebit cu prietenie, teodor dume, | |
| = sorry | Mihai Constantin [03.Jun.09 00:04] |
| totul e mult prea greoi... versurile sunt mult prea lungi, se pierde tonusul, iar topica e greoaie și ea. un poem cu rimă ar fi trebuit să fie ca o porție de dulceață de trandafiri, servită la bunica în odaie, cu o cafeluță. al tău e cam ca o mâncare de curechi, cu buture :) | |
| = inimi | Ioan-Mircea Popovici [03.Jun.09 03:08] |
| batu Pericle-n inima de piatra sa-i ceara un ecou de altadata si daca nu macar sa-nceapa iara sa arda suflet nou in noua ceara s-a instelat o bolta-n plina zi cu verbele a fi si a iubi ti-e inima gara fara linii intr-un desert fara identitate asteptand un tren (evident, de acord cu remarca lui T(e)odor) | |
| = Text acceptabil | George Pașa [03.Jun.09 09:47] |
| Poezia lui Petrache Plopeanu este, în primul rând, conceptuală, de aceea, așezarea ideilor în forma fixă a versului poate fi un dezavantaj. Nu deranjează aici versul mai lung, ci folosirea prea frecventă a inversiunilor de genul: "a roții aripă", ceea ce ține de o poetică mai veche. În primul vers mi se pare că sintagma "revelații banale" aduce un minus în ansamblul ideatic. Nu știu, dar eu nu pot să-mi imaginez revelațiile ca fiind banale. În rest, se poate spune că este aici un text acceptabil. Dar știu că autorul are texte mult mai bune. | |
| = semn.. | Petruț Pârvescu [03.Jun.09 11:18] |
| Petrache, intre avantaj(e) si dezavantaj(e), un poem in-de constructie, vorba lu conu Pasa. cu prietenie, | |
| = ba da | GHERMAN ADRIAN [03.Jun.09 11:50] |
| exista revelatii banale. In abundenta, chiar. Daca nu suferim de ego-supradimnesionat, gasim si in gradina noastra. Titlul. Titlul, atrage. Te astepti sa vezi altceva. Te astepti la ceva mai diafan. Dar si mister, astepti. | |
| = * * * Un ghem de destine sau despre haosul matematic | Călin Sămărghițan [04.Jun.09 13:25] |
| La vremea când recomandam textul am pierdut și comentariul și salvarea lui. De supărare n-am mai putut-o lua de la capăt. Abia acum revin ca să las totuși un semn. Versurile lungi, cu numeroase inserții și artificii, dezvăluie mereu sensuri suprapuse. Fiind la capătul unor versuri lungi, rimele nu sunt foarte sonore și formează doar un fundal în surdină pentru desfășurarea alambicată a imaginilor poetice. Gara o percepem de obicei ca pe un loc al haosului și al tranzitării anonime. Aici viziunea asupra gării nu este atât de mult un ”topos”, cât un ”antropos”, întrucât se asamblează din mici stop cadre și din sugerarea unor stări de moment specifice ”locuitorilor” spațiului descris: ”pulsul” ridicat al grabei ori al nerăbdării, inima agățată ”în cui” a așteptării, ”priviri pierdute”. Aceste impresii de-o clipă descriu, însă, ceea ce autorul numește cu o expresie surprinzătoare dar cu atât mai sugestivă: ”diluviu de oameni grăbiți”. În mijlocul acestui ”haos”, autorul începe să mediteze, iar o figură nesemnificativă, apare ca un adevărat Noe, care dând ”semnale” hotărăște destine și drumuri. Astfel, liniile aparent haotice devin ”treceri sublime”. ”Gându-i fugar într-o gară”, dar liniile acestea de destin, multiplu intersectate, sunt descrise ca ”matematici umane” ori ”fizici” ascunse ce descriu apropieri ori depărtări, împliniri ori pierderi iremediabile, experierea unor sentimente stabile sau, altele, doar trecătoare. Finalul este cel care infuzează acestei meditații amprenta personală a autorului. O expresie poetică alambicată dar plină de muzicalitate, ”mi-e inima tren într-o gară plină cândva, goală acum și ciudată”, conferă nota reflexivă a poeziei. ”Arhitect” al propriului destin, poetul își mai oferă o șansă: din ghemul de destine posibile, capătul unui fir îl ține întotdeauna în mână. | |
| = lecție de apropiere umană și acceptare | Plopeanu Petrache [04.Jun.09 20:34] |
| Liviu, niciodată nu abandonez ceva ce-mi aparține, iar versul clasic - cu rimă - îmi este alături la fel ca și poezia postmodernistă și la fel cu alte multe atitudini, dar asta nu înseamnă duplicitate ci dimpotrivă o încercare de asumare a fațetelor ce mă caracterizează. Mulțumesc pentru aprecierile tale; mă bucur că spui aceste cuvinte onorante despre această poezie!! Teodor, gândurile tale statornice mă face să simt din plin sprijinul tău și să continui multe din întreprinderile mele poetice! Mulțumesc de sugestia indirectă de a-l citi pe Grigurcu și mulțumesc de aprecierile tale puternice. Mihai, dreptatea este de partea ta în tot ceea ce ai afirmat! Această poezie face parte dintr-un ciclu de poeme scrise astfel, dedicate orașului care m-a adoptat, Rm. Sărat, prin a cărui gară am hălădit mulți ani de navetă, oraș și gară de care sunt iremediabil îndrăgostit și care mi-a dat mult din poezia existenței sale! Nu pot scrie altfel despre acest oraș, pe care eu îl numesc uneori Orașul (chiar dacă este un târg de provincie de genul celor amintite de Topârceanu)și acționez sugând din seva lui greoaie, punând-o în vers! Aceasta este explicația personală pe care mi-o dau și mie și altora, atunci când este cazul...Șiuneori trebuie să mâncăm și ceva mai greu!! Ioan-Mircea, sensibilitatea raportării tale la poezia mea dezvăluie un iremediabil îndrăgostit de poezie, indiferent de stilul abordat. Nu sunt habotnic, nu sunt la modă, nu sunt în afara modei, nu sunt decât ceea ce sunt și ceea ce se dorește de la poezie în aceste vremuri - sau încerc -. Îmi place poezie cu tot ceea ce ține de ea: oameni, vorbe, atitudini, idei, etc. și mai ales faptul că poezia este un mod foarte grav de a încerca să simulezi esențele existenței. Mulțumesc pentru cuvintele tale și pentru gândurile tale! George, îmi cunoști poezia foarte bine - îmi place să cred și știu că am dreptate - și cunoști bine deasemenea caracterul meu - atât cât a fost posibil din scris - ce se identifică și cu viitorul și cu trecutul și cu prezentul și cu multe alte timpuri ale poeziei, ale literaturii în general - cel puțin așa simt încercările mele -. Venind de la tine cuvântul "acceptabil" reprezintă o tușă de valoare acordată și acestei poezii. Mulțumesc!! Petruț, întru-totul de acord cu tine; îmi place să creez vârtejuri de idei - în chiar mintea mea - prin care mă rotesc și mă pierd. Atenția ta asupra poeziei mele - în general - reprezintă pentru mine un titlu de mândrie și un alt certificat de valoare - MUlțumescu-ți mult!!! Adrian, întotdeauna am fost o fire care acceptă, sau încercă să accepte contradictoriul și să-l introducă într-o anumită realitate. Și aici la fel: revelațiile, spun eu, sunt de fapt banalități pe care dintr-o dată le vedem altfel datorită pătrunderii într-o alt fel de manifestare. Vorbeam mai sus de simularea esențelor - un concept care îmi place -, simulare care nu se programează ci apare brusc, la fel ca o revelație, este o revelație, este acea vedere nouă asupra unui aspect cunoscut de mult! Fiecare poezie este de fapt o simulare a unor esențe revelatorii - de aceea poezia bună este aceea pe care o simți brusc venind din alte spații!! Călin, faptul că pentru tine poezie sau mai larg, literatura, este o trăire și nu o stare de fapt, a fost dovedit cu prisosință prin comentariul inteligent, minuțios, estetic, extrem de precis, atât de uman în identificarea tuturor trimiterilor ideatice combinate cu imginile-decor,percepției splendide a substraturilor și suprapunerilor acestei poezii aparent banale și clasice!! Cuvintele mele nu sunt de ajuns, nu pentru a-ți mulțumi, acest lucru îl poate face oricine primește o recomandare de la tine, ci pentru a releva capacitatea dovedită mie acum de a te transpune perfect în pielea poeticității mele și a hainei senzațiilor și gândurilor mele. Este absolut uimitoare acțiunea de luare în stăpânire a poemului meu și de sesizare a faptului că nu este o poezie clasică. Ar fi multe de discutat pe această temă... Tuturor, cuvintele mele calde, insuficiente pentru a mulțumi de aplecarea asupra spuselor mele. Cu stimă și prietenie deosebită PP | |
| = Ei da, ritmul și rima fac adevărata poezie! | George Ene [05.Jun.09 21:53] |
Ritmul și rima reprezintă proba de lucru pentru ocnașii poeziei. Dacă poezia mai și țintește o temă limpede și-o și înfăptuiește, lucrul e bun și bine făcut. Poezia ta, dragă PePe (dă-mi voie să-ți spun așa) e frumos și curat construită și condusă cu măiestrie până la capăt. Există, totuși, mici impedimente și ușoare distorsiuni, care, după opinia mea, pot lipsi, spre a îmbunătăți cursivitatea versurilor. Concret, în primul vers aș zice „surprind”, în loc de „cuprind”. În afară de asta, observă, te rog, că primul vers are 15 silabe, iar cel de-al doilea 16, și zgârie, așa că trebuie redus la 15. Sau, dacă ții neapărat să mergi pe 16 silabe, fă-l de 16. Și totuși, eu aș zice: „…pulsul ne stă-n mână și inima-n cui”, deși ar merge foarte bine și:”…pulsul ne stă-n mână și-n inimă cui”. „Mâna proiectând din condei întregul ansamblu”, e mai corect decât „Mâna proiectând din condei cărămizi…” (Proiectul nu coboară până la cărămizi, așa cum știi). Strofa a doua e impecabilă. Scoate virgula după „redute”, te rog. După câte-am înțeles, strofa a treia e o readucere aminte – pentru că folosește timpul trecut. Dacă-i așa, pune, te rog, în acord și versul al patrulea, astfel: „când se-așteapta iubita să-ți coboare în brațe…” (fără virgulă după iubita). Ultimul vers eu l-aș construi astfel: „arhitect prost am fost, dar aș vrea s-o ridic din inima-mi, înc-o dată”. Te rog mult să scrii cu rimă și ritm, că poți, și vei reuși lucruri mărețe. Cu prietenie, | |
| = poezia ne învață | Plopeanu Petrache [06.Jun.09 13:58] |
| George, mai întâi de toate, permite-mi să-mi exprim întreaga mea gratitudine pentru atenția scrupuloasă acordată poeziei mele! Mulțumesc pentru îndrumări și-ți declar că poezia așa-zis clasică, mă preocupă în aceeași măsură cu aceea așa-zis postmodernă și cu aceea post-culturală, pe care încercăm să o întemeiem noi, cei așa auto-numiți "Grupul de la Olimp" (după numele librăriei Olimp unde ne desfășurăm discuțiile)! Scriu cu aceeași plăcere și poezie cu rimă și ritm, epigramă, proză...Dar pe agonia.ro postez mai ales poeme în vers liber.Dacă ești interesat de ceea ce scriu, îți pot trimite ultimul meu volum de poezie și poeme în proză, Mire pe geamul oglinzii - dacă îmi lași un număr de telefon sau adresă de mail să-mi comunici adresa. În ceea ce privește recomandările făcute: pe unele le-am acceptat pe unele nu. -am lăsat în primul vers "cuprind" pentru că revelația o văd ca pe o nouă vedere asupra a ceea ce era, o altfel de privire așadar; folosirea lui "cuprind" are pentru mine o legătură mai mare cu ceea ce a fost și este, dar dintr-o dată vederea este altfel - o revelație - ! -am acceptat integral schimbările din versul 2, schimbări care mi se par foarte bune! -în privința cărămizilor ai dreptate că poate ar merge mai bine ansamblu, dar eu am o legătură afectivă deosebită cu acele cărămizi roșietice neacoperite cu zidărie ale gării din Rm. Sărat și pentru mine cuvântul acesta are o mai mare putere de sugerare a trecerii mele pe lână ele! -am eliminat virgula după redute pe bună dreptate -am schimbat puțin versul 3 din strofa a III-a pentru a nu schimba versul al IV-lea. Nu-mi suna bine acea înlocuire a lui "ă" cu "a", dar și tu aveai dreptate, așa că am schimbat "într-o seară" care avea o hotărâre mai mare trimițând la o necesară acordare cu trecutul, cu "dintr-o seară", care lasă loc unei mai mari incertitudini a timpului: se poate face astfel referire și la trecut și la prezen, ba chiar și la viitor. -la ultimul vers mă mai gândesc: întradevăr parcă nici suflet nu merge dar parcă nici inimi!Poate altceva. George apreciez sincer întreaga discuție - așa limitată cum este - cu tine și-ți mulțumesc pentru tot. Te rog să nu ocolești poezia mea și-ți promit că din când în când mai postez și ceva "clasic"! Cu foarte mare stimă și recunoștință PP | |