Comentariile membrilor:

 =  poate convingi
T. Constantin Georgescu
[28.May.09 12:19]
În strofa 1, versul 3 eu aș pune „Luna pleacă pe alt cer” (oare de ce numele acestui astru apare la toți cu „l” în loc de „L” ?), fără „prin porțelan”, pentru că nu ne înțeleg ce este cu porțelanul acesta (poate trebuie articulat și pus după el un substantiv, care-l revendică), apoi în versul 4 fără „la nesfârșit” (pentru că „zorile cântă” puțin, după care se mută și ele pe un alt cer) și, în sfârșit, ultimul vers „păpădii” eu îl văd precedat de o pauză (ca o concluzie, ca un total). La strofa 2, versul 1 ar fi mai credibil în varianta „nisipul se tasează la infinit”, iar versurile 5 și 6 le-aș face un singur vers (pentru că „avarii” se înțelege inițial că vine de la „avarie”, nu de la „avar”) și fără „în buzunar” (corect era „din buzunar”, dar nu este bine nici așa, pentru că avarul își numără banii de oriunde îi are). În strofa 3, versul 2, fără „mereu” (subînțeles), iar ultimul vers îl văd precedat, ca în prima strofă, cu aceeași motivație, de o pauză. Și mai este și titlul, pe care nu l-am regăsit în text, decât poate ca un înțeles al ansamblului, greu de presupus că va fi receptat și, de altfel, ambiguu (este vorba de sare, care sărează, sau de sare, de la a sări, pentru că ambele sensuri se folosesc în vorbire). Am încercat să înțeleg de ce o poezie cubistă reușită, atrăgătoare, care mie mi-a plăcut, a ajuns la Atelier și am găsit aceste hibe. Dacă le accepți, poate convingi editorul s-o treacă la texte. Succes !

 =  fără "ne"
T. Constantin Georgescu
[28.May.09 12:33]
în rândul doi, adică se citește „pentru că nu înțeleg”.

 =  răspuns
Danut Gradinaru
[28.May.09 13:05]
ferestre sparte ( zgomot )
dimineți plumburii ( cearcăne la ochi )
luna iese afară prin porțelan ( lumină difuză )
zorile cântă la nesfârșit ( agitație )
stelele cad ( moarte )
nopțile-s reci ( întuneric )
păpădii ( surse de decolare )

nisipul curge la infinit ( timpul ireversibil )
marea înghite ( mulțimea ascunde )
durerile ard ( nevoile se simt )
râurile spală albiile tocite ( răni adâncite de alte răni )
avarii ( criză produsă de cei bogați; poate include și avar și avarie )
își numără banii ( se țin ascuns; își păstrează profitul ascuns, de sărăcie )
în buzunar ( ceva personal bine păzit )

lumea trăiește ( viața merge mai departe )
răzbate mereu ( duce greul )
norii se strâng ( se vorbește mult )
dar de mult nu mai plouă ( dar nu se face nimic )
liniștea doare ( așteptarea e grea )
când o aștepți ( se simte )
porți rătăcite ( dezorientare comună prin lipsă de încredere )

Așezarea mea era în felul acesta, mă bucur că ți-a plăcut!


 =  în plus
Danut Gradinaru
[28.May.09 13:09]
am uitat de titlu
da are două înțelesuri
dar merg amândouă, nu cred că mai este nevoie de explicații
se leagă de subiect

Îți mulțumesc din nou pentru trecere și comentariu!

 =  adaos
Danut Gradinaru
[28.May.09 13:54]
porți rătăcite ( dezorientare comună prin lipsă de încredere și comunicare; morală, sfărșit )

 =  părere cu repetiție
Danut Gradinaru
[28.May.09 13:54]
Nu cred că este ceva
ce ar merita Omenirea
după generații și generații de sacrificii;
iar următoarele generații ce viitor vor avea?
Uită-te în jur și ai să vezi realitatea,
cu cărțile pe față.

 =  e.t.c.
Danut Gradinaru
[28.May.09 16:26]
Acesta e adevărul și a ieșit la suprafață.
În spatele promisiunilor se ascunde nimic;
hârtii fără valoare, burse ce ard munca unui om cinstit.
O piramidă construită într-un gol imens ce înghite tot.
Banii n-au nici o valore; sunt doar un instrument ce face diferența între oameni ( cei ce vor să trăiască și cei ce trăiesc )
nu mai vorbim de garanție, de siguranță, de viața unui om, de sacrificiul care l-a făcut o viață-ntreagă ca mai târziu să se trezească înlăturat.
Puțini sunt cei de sus ce văd aproapele și nici aceia nu pot să vorbească.
Deschide ochii mari; uită-te în jur și spune-mi dacă poți să te agăți de ceva,
ceva real ce există, de încredere pe viitor...
C
fiecare își vede interesele în față

 =  ?
Eugenia Reiter
[28.May.09 16:27]
dănuț, ai pus deja 5 comentarii ca și răspuns
nu crezi că ajunge?




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !