| + De unde sare puri(ci)smul? | Călin Sămărghițan [26.May.09 10:32] |
| Interesant punct de vedere, care îmi dă serios de gândit. Iar argumentele domnului Valeriu Sofronie se susțin din punct de vedere al moralei creștine. Din punct de vedere moral-duhovnicesc, să te dai pe tine însuți exemplu, nu este un lucru bun. Dar acel ”mă dau drept exemplu, cu 'trufie' aș spune” cred că se referă mai mult la activitatea sa artistică, decât la viața personală. Eu personal sunt impresionat de mărturisirea de credință publică a d-lui Dan Puric, cât și de asumarea acesteia la nivel artistic. Hai să spunem că ceea ce trăiește domnia sa, ceea ce scrie, spune și face, poate că ține mai degrabă de exuberanța descoperirii frumuseții ortodoxiei și a profunzimii creștinismului, dar, într-adevăr, ortodoxia pune mult mai mult accent pe trăirea interioară și mărturisirea discretă a credinței, și mai puțin (sau chiar deloc) pe ”trâmbițarea virtuții”. Deci, problema ridicată aici se menține. Îmi dă de gândit acest punct de vedere al d-lui Valeriu Sofronie: ”Să vezi totul din locul propriu și să îl arăți pe acesta ca fiind cel privilegiat, cel mai bun cu putință…” ”Ce să însemne toate acestea?”, ne putem, desigur, și noi întreba. Totuși, aș îndrăzni să spun că mărturisirea d-lui Dan Puric, cu toate afectele sale artistice, merită luată în seamă. În primul rând pentru sinceritatea ei (eu zic evidentă) și pentru integralismul clamat. Și, de asemenea, o văd ca pe o voce necesară în contextul vieții de astăzi, atât social cât și artistic, pe care îl știm foarte bine. Se poate vorbi și de un ”egocentrism” în cazul d-lui Dan Puric, iar argumentele autorului de aici se susțin, însă eu aș vedea, dincolo de egocentrism, mai degrabă un ”hristocentrism”, pe care îl explic prin entuziasmul apostolilor primelor veacuri creștine. Cred, de asemenea, că este și curaj. Un curaj de mărturisire, într-o lume a lui ”azi”, a bucuriei descoperirii ”împărăției de mâine”. Cred că acest sens eshatologic, pe care îl văd în mesajul d-lui Puric, îl absolvă de chestionabila ”trâmbițare” a propriului exemplu. Nu știu cât este de ziditor sufletește (aici văd problema) gestul d-lui Dan Puric, la nivelul său personal (se pare că într-adevăr este), dar cred că pentru societatea românească de azi gestul e unul curativ. Cu atât mai mult cu cât vine îmbrăcat și într-o frumoasă haină artistică. Iar arta rămâne ”nostalgia Paradisului”, nu? Deci încadrez mărturisirea d-lui Dan Puric între gesturile artistice ale acestuia, ale actorului îndreptat spre publicul său, în acest caz, lărgindu-și scena. Deci, dacă o luăm ca gest artistic, e în regulă, dacă o luăm ca pe un gest trufaș, rămâne problematic. Și, în acest caz, apelez la soluția Mântuitorului de a discerne cum știi dacă un pom este bun. Dacă face roade bune, e bun, dacă face roade rele, e rău. Și cred că roadele d-lui Puric sunt bune, deci încă un argument ”pentru”. Nu am nicidecum pretenția că am închis subiectul, discuția rămâne deschisă, desigur, iar subiectul oarecum problematic chiar și pentru mine însumi. | |
| = . | alexandru moga [26.May.09 11:18] |
| asemenea exhibitii ortodoxe dupa parerea mea nu au suportul talentului si inteligentei autocritice o varianta jalnica de conformism dogmatic cu care suntem deja obisnuiti eseul mi se pare o fandare morala usor ipocrita caci ortodoxia nu pune accet pe trairea interioara dimpotriva seamana foarte mult cu shiismul iranian adica o exhibare o punere in scena artificiala a credintei: "eu sunt ortodox si ma bat cu pumnul in piept" "eu sunt ortodox si imi fac cruce de cate ori trec prin fata unei biserici sa ma vad lumea ca sunt credincios" "tin toate posturile dar ma indop cu tot felul de produse pentru post din magazine pana imi crapa burta si ma satur omeneste" si dan puric la fel e un ipocrit in acceptiunea mea un om cu adevarat credincios nu tipa in gura mare ca este credincios dovada ca este un ipocrit patetic: "Dan Puric se oferă pe sine cu gratitudine drept un exemplu de urmat. Iată-l cum răspunde la o întrebare, “capcană” aș numi-o eu, a unui reporter lipsit de vicleșug când acesta întreabă“Ce poate face artistul creștin în teatru? - Ce fac eu. Mă dau drept exemplu" si in final vreau sa spun ca nu gasesc nicio utilitate acestui "articol" vorbe goale prestidigitatie gazetareasca de provincie reluarea cu incetinitorul a glontelui de pe teava pistolului intr-un cuvant un text ca sa ne aflam in treaba si o steluta pe masura | |
| = err | alexandru moga [26.May.09 11:18] |
| accent | |
| = părere | Anghel Pop [26.May.09 11:59] |
| "Mă dau drept exemplu, cu "trufie" aș spune" Este un pattern la ortodocși, să se recunoască mândri în public, pentru ca să înfrângă mândria. De aceea spune Puric: "cu trufie aș spune". Este o expresie normală pentru cei ce practică spiritualitatea ortodoxă. Își scot mândria (atât de umană) la vedere, ca s-o conștientizeze, s-o exorcizeze. E și o autoironie. Faptul că mătură poteca spre Biserică este o metaforă. Nu știu să dea cu mătura la propriu. Vrea să spună că și-ar dori să curețe calea românilor spre spiritualitatea ortodoxă, care, în opinia lui, e singura care poate salva poporul român. În acest sens se înscriu și celelalte afirmații ale sale. "Nu mai era în vremea interbelică un ins la fel de gustat de public, ca și de cei care purtau pistoale pe sub cămăși?" A-l compara pe Puric cu legionarii este un sofism aberant. Iată sofismul: Puric e gustat de public, și legionarii erau gustați de public, deci Puric poartă pistoale pe sub cămașa gândirii. E ca și cum eu aș spune: Valeriu Sofronie a fost incisiv în acest articol, Hitler era și el incisiv în discursurile lui, deci Valeriu are o gândire de nazist. Astfel de sofisme trebuie curățate din gândirea noastră. Recomand studiul unui tratat de logică. E drept că Siluan a stat în chilia lui și nimeni n-a avut habar de trăirea sa, abia după moarte s-a descoperit. Dar au fost și alți sfinți, mai militanți, ca de pildă Cosma Etolianul, care mergea din sat în sat în Grecia ocupată de turci pentru a trezi conștiințe. Dan Puric aparține acestui tip de simțire-acțiune, nu celui mistic-contemplativ al lui Siluan. Turcilor nu le convenea acțiunea lui Cosma, așa că l-au strangulat. Pe Puric nu-l vor strangula, ci-l vor acuza că e legionar, ceea ce e cam tot acolo, dar puțintel mai parșiv. "Dan Puric este de fapt cât un…purice". Acest tip de discurs merge bine în tabloide, în ziare de șanț. Nu are ce căuta într-un articol serios. Acum, ca să fie clar: eu nu țin cu Dan Puric. Mișcarea sa de regenerare spirituală mi-e indiferentă, nu cred în ea, pentru mine e sortită eșecului, eu nu cred că se mai poate face ceva pentru poporul român. E un idealism fără priză la realitatea cruntă. Nu-l citesc pe Dan Puric, nu ader la gândirea sa. Dar îi respect pe naivii cu suflet mare care încă mai cred în ceva. Cum este și Dan Puric. E bine că mai există români autentici. Dacă eu nu sunt, măcar să fie alții. | |
| = mai | Călin Sămărghițan [26.May.09 14:43] |
| Anghel, oricum cele două tipuri de trăire, contemplativă și militantă, nu se exclud neapărat unul pe celălalt, iar dl. Puric o face pe cea de-a două cu artă și priză la public. Iar atitudinea lui, aș spune, nu ți-e chiar indiferentă, de vreme ce te-ai oprit aici. Probabil îți spui, la fel cu Cirano, ”e mai frumos când totul e zadarnic”, și-mi place atitudinea asta. Dacă lui Puric îi dai o mătură în mână, să știi că se apucă să măture calea aceea. Iar că este un puric, chiar el o spune. Chiar sunt curios dacă l-ai ascultat sau văzut vreodată vorbind, nu se poate să nu-ți placă omul ăsta. | |
| = Călin, Alexandru si Anghel | Valeriu Sofronie [26.May.09 23:12] |
| Călin, Alexandru si Anghel...in primul rand multumire pentru rabdarea de a citi. Intr-adevar, nu purice cat aduche sunt eu. Si, vorba Karamazovului, bine-ar fi sa fiu strivit...De la bun inceput v-am atentionat in articol - "La urma urmei, cine sunt eu să zic da sau nu ? Cine sunt eu ca să fac ierarhii... Nu e și aceasta un semn de mândrie...". Binenteles ca este mandrie. Si bine as fi facut de as fi stat in calea alba a tacerii. Cateodata, chiar daca stim ca nu e bine ce facem, facem totusi. Este un imbold in noi care isi cere satisfactia actualizarii. Totusi, vreau sa ma justific. Nu in fata voastra. In fata mea vreau sa ma justific. Eu l-am iubit pe Dan Puric. Si inca nu pot spune ca am trecut de partea cealalta a uitarii. Cu patima l-am iubit. Nici nu stiti cu cata voluptate ii sorbeam cuvintele de pe buze. Ba, la un moment dat, chiar luasem initiativa de a organiza o conferinta Puric in oras. Vorbisem cu oficialitatile, cu oamenii. Totul urma sa fie. Era doar o chestie de timp. De felul meu sunt un tip echilibrat, analist de sine pana la sange. Nu sunt persoana care sa treaca de la o extrema la alta fara motiv si fara analiza. De data aceasta insa, totul s-a produs brusc. Este clar ca in mine schimbarea de pozitie incepuse mai de mult, dar nu devenise atat de hotarata incat sa o constientizez. Si iata ca ma trezesc intr-o discutie cu sef de redactie local spunandu-i de acest articol.I-am spus nu doar numele dintr-o data, dar parca si continutul il aveam intreg in fata ochilor. De parca reflectasem asupra lui zile la rand. Si iata articolul. V-am citit cu atentie pozitiile. Vi le respect. Dar nu mai sunt si ale mele. Cu siguranta ati auzit de modul in care sfintii ortodoxiei talmacesc spiritul viselor. Aproape la unison ni se spune sa nu ne incredem in niciun fel in ele. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, nu Domnul sta deasupra lor. Si chiar daca ar sta, spun unii sfinti, e bine chiar si atunci sa nu ne incredem in ele. Si ni se mai spune ceva...Totusi, daca vrem sa le stim originea, bine ar fi sa fim atenti la starea pe care o incercam imediat dupa iesirea din vis / somn. De ne simtim plini de energie, incredere in noi, in fortele proprii...nu Dumnezeu a fost. Daca, dimpotriva, simtim o senzatie de pierdere pana la dezagregare de sine, de greutate, sila ...atunci a fost chiar Domnul. Dumnezeu te iubeste cand te duce inspre smerenie. Spre nimicnicie. De ce spun asta? Si ce legatura are asta cu Dan Puric ? Pai, dupa cuvintele pe care, cum am spus, i le sorbeam, incepeam sa ma simt cu adevarat roman, stapan pe identitatea mea...sa ma simt plin, rotund. Adica, aproape in acelasi fel ca dupa visele celelalte. Atunci am realizat ce era sa fac.In plus de asta, Ortodoxia este universala si nu nationala. Stiu ce spunea Crainic si despre asta si despre adancul artei. Dar cred ca se insela. Ca a fost asa sa va spun o vorba. In orasul meu exista un domn de aproape 80 de ani. de o inteligenta iesita din comun. Biblioteci intregi a inghitit. Zic asta ca sa intaresc ca spusa de la el este autentica. Ei bine, doctorul acesta ( la propriu, ca este chiar doctor in medicina si licentiat al altor 3 facultati) mi-a spus ceva. Nichifor Crainic, atunci cand a fost a 2-a oara inchis ( momentul comunist, nu cel legionar-nationalist cu care, se pare ca nu avea nicio legatura) zice ca acolo in celula, spre a-si capata portia de fiertura ar fi strigat repetat pana la exasperare - "Nu stiu cine este Nichifor Crainic. Eu ma numesc Ion Dobre". In momentul acela, NC a murit. Iar toate Nostalgiile sale de dupa Paradis s-au dovedit infatuari si simple exercitii electoral-intelectuale. Asadar, in concluzie, de vrem Ortodoxie, de vrem cu adevarat Mantuire si nu doar o indeletnicire placuta cu religiosul, cochetaria cu sfintii....trebuie sa il uitam pe Dan Puric si sa ne indreptam spre sfintii jupuiti de viu si adormiti in neagra mizerie a noastra, in cursele noastre. Nu mai avem timp de divertismente. Cel putin eu, la ai mei 44, chiar ca nu. Ma iertati ca v-am facut destainuirea asta. Dar am simtit ca numai asa pot sa ma explic in fata mea. Sper ca si in a voastra. Cu prietenie, Valeriu. | |
| = încă o vorbă | Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27] |
| Mulțumesc pentru explicitare, cu aceeași prietenie vă răspund. În legătură cu Crainic, eu zic să nu-i judecăm pe cei din închisori că nu le-am trăit condițiile. Acolo a fost dezumanizare și nu avem dreptul să judecăm, căci nu știm noi înșine cum am reacționa. Și da, Crainic a fost un cu totul alt om când a ieșit din închisori, dar uneori inima lui plângea, iar aici pot aduce mărturii relevante, inedite, dar nu le fac (încă) publice. Iar despre vise sunt mult prea multe de spus. Într-adevăr Sfinții Părinți le condamnă, dar cred că fac aceasta doar preventiv. Pentru protejarea celor mai slabi în discernământ. Visele sunt, într-adevăr, o mare ispită, dar totul este să nu ne amăgească prea tare. Interesantă analogia cu starea de după vis, dar să nu uităm că primul dintre roadele duhului e bucuria! Este perfect de înțeles poziția dumneavoastră și într-adevăr ortodoxia nu este "divertisment", dar, din fericire, cel puțin deocamdată, nici cu jupuirea nu ne amenință nimeni. Aș îndrăzni să propun o proiecție mai senină a ortodoxiei pe planșeta lumii de azi. Poziția creștinismului răsăritean a fost dintotdeauna o atitudine echilibrată în fața instanțelor timpului. Avem frumoși exponenți ai ortodoxiei. Avem, de exemplu, un Steinhard foarte echilibrat dar ferm totodată, iar admirația mea rămâne de partea lui Țuțea. Da, îl prefer pe Țuțea înaintea lui Dan Puric. Asta dacă am avea dreptul să facem ierarhii. | |
| = aaa, pentru Anghel Pop | Valeriu Sofronie [26.May.09 23:59] |
| Anghel, tu spui: "Puric e gustat de public, și legionarii erau gustați de public, deci Puric poartă pistoale pe sub cămașa gândirii". Iar apoi " Valeriu Sofronie a fost incisiv în acest articol, Hitler era și el incisiv în discursurile lui, deci Valeriu are o gândire de nazist". Asta zici tu ca as zice eu. Dar eu nu am zis asta. Si chiar daca as fi zis, paralogism s-ar fi numit eroarea mea de argumentare si nu sofism. Nu am intentionat sa induc in eroare pe nimeni. In cel mai rau caz, m-as fi inselat pe mine. Cat despre recomandarea cu studiul logicii, fii pe pace. Nu ca nu ar mai fi nevoie de studiu aici. Sa fim moi sanatosi, ca avem ce invata.Dar chiar sunt atent la asta, fiind chiar profesor de logica. Eu altceva am spus si nu ai receptat destul. Problema nu e de logica, ci de forta comprehensiva sau de o ambiguitate interpretativa. Eu am spus atat - "Nu mai era în vremea interbelică un ins la fel de gustat de public, ca și de cei care purtau pistoale pe sub cămăși?". Din context ar fi rezultat ca nu cantitatea de aplauze sau numarul de voturi decid valoarea unei pozitii, ci relatia cu Valoarea Intrinseca. Eu tocmai ma impotriveam prin asta unei alte erori sofistice numite, dar tu trebuie sa stii deja asta, "argumentum ad populum". Faptul ca este aplaudat, pentru mine nu inseamna nimic. Si Hitler a fost, ca tot l-ai dat drept exemplu. Puric nu va gusta in vecii vecilor atatea aplauze. Eu stiu doar atat - Hristos a spus ca nimeni nu poate fi mai mare decat Invatatorul sau. Ca daca Invatatorului i s-a umplut gura cu pietre, si elevilor le vor fi umplute. Urmasii lui Hristos, ortodocsii deci, nu au si nu vor avea parte de aplauze in lume. Ci de pietre. In cel mai rau caz, stau incognito printre noi. In cel mai bun, pe rug. Nu pe scena. Apoi iar spui - "Dar au fost și alți sfinți, mai militanți, ca de pildă Cosma Etolianul, care mergea din sat în sat în Grecia ocupată de turci pentru a trezi conștiințe. Dan Puric aparține acestui tip de simțire-acțiune, nu celui mistic-contemplativ al lui Siluan". Adevarat. Dar tot tu spui - "în Grecia ocupată de turci". Care sunt turcii de azi ?Globalistii? Eu un lucru stiu - Ortodoxia nu mai face misionarism. Bisericile stau si asteapta. Cuvantul a fost spus. Trebuie sa il urmam, nu sa spunem noi altele. cineva spunea - este inflatie de cuvinte. Si Puric recunostea asta, dar tot prin cuvinte. Ca si mine acum. In rest, e totul okey. Deci, cu prietenie, Valeriu. | |
| = pentru Călin | Valeriu Sofronie [27.May.09 00:30] |
| De la Calin avem multe de invatat. Si chiar vreau sa invat. Nu stiam despre Crainic ce spui. Da, m-am cam grabit cu judecata. Ca sa ne ascundem micimea, una-doua judecam, ne indreptatim. Cu visele, la fel. Trebuie mult dicernamant. Primul Iosif, al doilea Iosif au avut vise cu sursa si cu target divine. Dar noi nu suntem ca ei. Suntem prea amestecati. Nu stim ziua ce se intampla cu noi, dar noaptea? Dar ai dreptate, trebuie discernamant. Cat despre jupuire...aici am o remarca de facut. Pai se jupoaie drac pe drac? Cine sa ne mai faca asta? Drac din drac sa se scoata ? Calin, nu vezi ca am devenit doar purtatori de nume crestin ? Mi-e si rusine ca mi se spune astfel. Sfintii spun ca vor fi din ce in ce mai putini crestini. Ca Bisericile vor fi poleite cu aur, dar goale de noi.La mine ma uit cand spun asta. Te-am urmarit cu atentie. Ai dreptate...nu trebuia sa spun nimic. Drept pentru care ar trebui sa ma gandesc sa sterg acest articol. Am aici in oras un bun prieten. Mi-a pus crucea la gat, mi-a dat Ceaslovul, Psaltirea si mi-a aratat Usa Bisericii.Prietenul asta al meu nu are inalte scoli doctorale. Este un biet frizer. Dar iti spun, Calin ( permite-mi sa iti spun astfel), canta ingerii in inima lui (cum spunea Anatoli din Ostrov). Intr-o zi imi ofera prima carte a lui Puric. Ia-o zice, mie nu imi trebuie. Am stat si am vazut. Vreo cateva pagini citite. Prietenul meu citeste o carte crestina de la un cap la altul. Eu zic ca este un ortodox. Dar sa nu stie el, zic asta, ca nu ii place ce spun. Ei bine, el a zis ca nu e bine ce am facut cu articolul. Si tu, la fel. Amandoi, se vede bine, stiti.Dar am simtit nevoia si nu m-am putut impotrivi ei. Iti multumesc prieteneste pentru sfat. Mai ales pentru discretie.Am citit printre randuri gandul tau. E bun. Cu prietenie, Valeriu. | |