| = Din toate ne putem înălța | Raluca Oprita [21.May.06 17:28] |
| Un subiect delicat, tocmai pentru că intră în sfera individuală de percepere (noi oamenii simțim aproape dureros de diferit). Principiul de la care se pleacă pentru ca totul să aibe un sens este că: nimic nu este întâmplător; învățăm și creștem unii din alții (unii cu alții), din "multul" sau "puținul" fiecăruia ,purtând în noi planul pe care Dumenzeu ni l-a dat. Pentru fiecare și pentru toți la un loc există măsură, timp, alegere și dar. Atunci când poți dărui, este ca și cum ai primit însutit, cu atât mai mult cu cât ceea ce ai dat era în tine zămislit de Dumnezeu. Cel ce se dăruie învață să (se)și prețuiacsă; fără măsură (dreaptă socoteală) riscă risipirea (uneori fără rost). A "te îndrăgosti" nu ține de noi; ne trezim pur și simplu cu "starea"... (cu chinul). De noi depinde însă cum "o folosim", ce învățăm, cum ne modelăm; putem deveni "un geniu"... sau "o ruină"... totul (să nu ne fie cu supărare) depinde doar de alegerea noastră și bine ar fi să învățăm din toate a ne înălța chiar cu prețul sacrificiului (să nu uităm să ne prețuim). Dacă te apropi de un suflet fără să îi cauți și lumina din el, este ca și cum l-ai ucide. Importanța felului în care te legi de oameni se învață mai mult din experiență. Un caracter puternic, sau iubitor cu adevărat, poate să cuprindă ("poarte") sufleul "frânt" al celuilalt ("purtați neputințele unii altora") asemeni unui legămân. Toate au sens, o înțelegere, din toate ne putem înălța. Raluca | |
| = Fiecare din voi ați fura o parte din mine! | Maria Prochipiuc [21.May.06 20:57] |
| Raluca, aici e o pagină de jurnal, tu ai făcut o analiză foarte serioasa asupra aceste paginii, și bine punctat referitor la simțire, și apoi sunt și eu pe principiu: ca nimic nu este întâmplător, că totul e așa cum poate vrem să fie, dar datorita unor lucruri independente de noi, trecem pe lângă ele si nu le observăm sau nu vrem să le observăm și atunci când ți se întâmplă ție așa ceva te miri, că ai ajuns să fii ca cei pe care poate îi detestai. Atunci când începi să dăruiești uiți de tine, uiți că și tu mai exiști, și te transferi celuilalt ca și cum nu ți-ai mai aparține și cum bine ai punctat dacă nu știi să te oprești ajungi la risipire… Oare chiar a te îndrăgosti nu ține de noi? Aici parcă nu aș fi de acord cu tine, depinde și de noi dacă vrem acest lucru, chiar dacă uneori ne copleșesc anumite stării – e starea efemeră în care te complaci și nu de puține ori se ajunge la ruină, nu la ruina materială, ci la ruina sufleteasca pe care greu o mai recapeți. E minunat cum gândești referitor la apopierea de celălalt , la căutarea luminii în el și poate aici stă totul, prevezi o scânteie și ți se pare că e cerul acolo și dacă lumina din tine nu poate absolvi întunericul celuilalt , atunci chiar ești pierdut… Voi lua drept cuvânt pentru mine: Importanța felului în care te legi de oameni se învață mai mult din experiență. Îți mulțumesc pentru faptul că ți-ai așezat sufletul aici în pagina mea și este pentru mine o învățătură din tot ce ai spus. | |
| = Trei chipuri ale aceluiași bulgăre de lumină | mariana fulger [24.May.06 06:45] |
| Frumos, sensibil. Parțial - bun de pus la rană, parțial - bun de pus în ramă, iar parțial - bun de șlefuit în trupul stâncii, ca să dureze. O zi minunată. | |
| = spirit fericit plin de ardoare... | Maria Prochipiuc [24.May.06 19:55] |
| Mariana- mulțumesc de aplecare asupra textului meu, dar mai ales pentru comparația pe care o faci referitor la text- bulgăre de lumină, fiecare cititor se regăsește pe sine în text , probabil sensibilitatea ta dă noi valențe textului și ce-am mai reținut e comparația cu stânca. Eu în fiecare text aș folosi cuvântul stâncă să-i pot da diverse interpretări( imi place foarte mult), aici nu l-am folosit dar se pare că tu l-ai descoprit ascuns pe undeva… | |