| = ... | Silvia Bitere [22.May.09 09:11] |
| Un poem puternic, concret, viu, cu tablouri în mișcare. Remarc: "încerc o transfuzie cu primăvară; în jur oamenii și-au scos câinii la plimbare; eu nu pot avea grijă primăvara asta nici măcar de mine; hai, vino să te mai strâng puțin în brațe n-o să te mai iubească nimeni cum te-am iubit eu” de ce, mamă? de ce nu m-a iubit niciun bărbat?" Acastă poezie transmite o stare emoțională extrem de naturală. Pasaje de poveste zilnică, momente suprinse si spuse la o cafea: "nu, n-am mâncat nimic de ieri de la prânz am băut doar o cafea" - îți spun toate acestea la o cafea, este visul în vis. E ca o confesiune. Îmi este atât de cunoscută acea persoană încât cui să-i povestesc, trecătorule! "pentru o clipă îmi doresc cu toată ființa să fiu un câine". Maria, cred că ai reușit să mă induioșezi foarte mult. Cu prietenie, Silvia | |
| = a mai trecut o zi... | Maria-Gabriela Dobrescu [22.May.09 09:38] |
| Silvia, mă bucur mult că ți-a plăcut. Da, simțeam nevoia unei confesiuni. Și am făcut-o așa pe nerăsuflate. Inițial s-a vrut în proză, dar am așternut repede, repede gândurile și nu știu ce mi-a venit să le desfac așa. Cu prietenie, Maria | |
| = pentru azi | Zaharia Ramona [22.May.09 11:56] |
| De ce ne este atât de greu să ne exteriorizăm cu un zâmbet? Folosim cuvintele în toate chipurile dar ezităm să le prefacem în brațe întinse. Maria, rândurile mele se vor doar o îmbrățișare ... comunicăm. | |
| = Bună, Maria | Adriana Lisandru [22.May.09 13:14] |
| cred că atunci când ziua de ieri va fi "mai mult decât ieri", ar fi bine să te întorci la textul ăsta și să-l condensezi puțin. sunt idei bune aici și, înainte de toate, o trăire autentică, deocamdată puțin estompată de abundența cuvintelor. uite, eu l-aș vedea astfel (sper să nu te superi pe mine): a mai trecut o zi în care n-am găsit niciun loc confortabil în mine ceva străveziu ca o boală s-a instalat peste tot nu-mi mai știu demult culorile vocii ies, merg în parc, mă așez pe o bancă, în jur câini plimbând oameni - mă gândesc să-mi iau și eu unul deși probabil n-ar folosi la nimic, aud o glas blând o doamnă-și mângâie cățelușa așa cum îmi spunea mama seara târziu ”hai, vino să te mai strâng puțin în brațe n-o să te mai iubească nimeni așa” cineva cu alt câine se îndreaptă spre banca mea se așază îl aud Gilda! o alintă, pentru o clipă îmi doresc cu toată ființa să mă numesc Gilda să am blana creață și urechile moi, să-mi dea un biscuite și o minge după care s-alerg, nu-mi amintesc să fi mâncat nimic de la prânzul de ieri am băut doar cafea neagră ca urechile Gildei mă ridic peste umăr îl mai privesc o dată pe bărbatul acela. îmi părea cunoscut… o primăvară frumoasă! :) | |
| = comunicare... | Maria-Gabriela Dobrescu [22.May.09 14:52] |
| Ramona, am simțit îmbrățișarea ta. Într-adevăr există mai multe moduri de a comunica. Gândul tău a ajuns la mine. Cu prietenie, Maria | |
| = mai mult decât ieri | Maria-Gabriela Dobrescu [22.May.09 15:03] |
| Adriana, îți mulțumesc pentru propunere. Așa cum îi spuneam și Silviei abundența cuvintelor se datorează faptului că acest text s-a vrut inițial a fi o proză. Într-o zi voi reveni și voi vedea ce se poate face. O primăvară frumoasă și ție. Cu prietenie, Maria | |
| = Maria, am citit pe la 12 textul, n-am apucat să-l comentez... | marius nițov [22.May.09 21:52] |
| Maria, am citit pe la 12 textul, n-am apucat să-l comentez, sunt în sesiune la masterat, dar acum vreau să-ți spun că aceste versuri au o transparență, înțeleg ce stare ai avut când ai scris, ce simți, tristețea ce te apasă...Nu e untext încărcat, tu radiografiezi o zi care aparent te ocolește, uneori pustie, lipsită de întâmplările dorite: îmbrățișarea maternă (și ce rezonanță au cuvintele mamei!), lipsa unei persoane care să-ți dăruiască afectivitatea așteptată. E bună și varianta Adrianei Lisandru, dar tu ai ultimul cuvânt aici. | |
| = Maria, uneori... | Emil Iliescu [22.May.09 23:16] |
| Maria, uneori spleenul care ne cotropește ca o iederă nemiloasă ne face să credem că altfel ar fi fost viața noastră în compania cuiva. A unui suflet, de om sau de câine... Dar eu cred că puterea stă în noi, latent, trebuie doar să o căutăm și să aruncăm la cufărul cu vechituri tristețea unei clipe pasagere. Fiecare trecem în jurnalul zilei de ieri astfel de gânduri. Însă, așa cum bine ai subliniat în titlu, este jurnalul zilei de ieri. Cea de mâine ne așteaptă să o strângem în brațe ca pe un prieten drag, așteptat demult, alături de care vom putea încerca din nou să cucerim lumea ce ne înconjoară. Iubirea unui bărbat nu o poate estompa pe cea a mamei, care și-a smuls din suflet iubirea din chiar clipa când tu ai văzut pentru prima dată lumina și până în clipa când ea a trecut spre lumina cea veșnică. Scrisul, Maria, poate înlocui toate iubirile mari ale lumii. Numai dragostea mamei nu o poate transgresa nimic! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = aproape | Maria-Gabriela Dobrescu [23.May.09 21:56] |
| Marius, da, am avut o zi în care tristețea m-a cam înghesuit și a ieșit asta. Mă bucur dacă ți-a plăcut. Domnule Emil, cu singurătatea te obișnuiești. Dar sunt zile în care ai vrea să auzi o vorbă bună, să împărtășești cu cineva o bucurie sau pur și simplu să saluți pe cineva. Atât. Vă mulțumesc amândurora pentru semn și pentru gândurile pe care le-am simțit aproape. Cu prietenie, Maria | |