| = soarele-felină | Ela Victoria Luca [06.May.09 10:17] |
| nu știu de ce am citit soarele-felină, nu "din felină". și chiar parcă s-ar potrivi mai bine în atmosfera asta austeră cumva. începutul poemului îmi pare greoi sau ușor forțat suprarealismul la "uși în buzunar" și la corpul-gară. poate chiar descriptivul accentuat dă senzația de asperitate la intrarea în poem, nu știu. ar mai fi versul "Au mereu grijă de bătrânii cu neoplasmul cărându-l la vale în spate." - nu știu dacă la vale/la deal dă un plus împovărării sau dacă asta a fost intenția. și la descălțatul de păcate parcă ar fi meritat formulat altfel. precum și localizarea strictă "în fața balconului". ai typo aici: "Încerci să vorbești dar mama strigăt de spaimă" și la "noastă" și la îmbrățisează" am apreciat însă ideatica, precum și cum ai reușit transmite viața ca un tren care trece din părinți în copii, din copii în copiii lor șamd, indiferent de sacrifiul necesar sau de felul cum soarele/lumina se transformă până la capăt. ela | |
| = radiografie | bucur alexandra-emilia [06.May.09 10:51] |
| poemul e scris din franturi, partea cu felina de ceva timp, partea cu trenurile acum. trenurile care dau impresia de gigant, de mecanic, chiar de moarte daca ne gandim cati au preferat modul asta de sinucidere, este intr-adevar un peisaj auster si asa mi-am dorit sa fie inceputul textului. pisica, porumbelul, mielul vin din alte doua lumi: a religiozitatii si a unui mistic. este ceva sensibil, fin as spune eu. mi-am imaginat un oximoron gen dureros de dulce... nu stiu daca am reusit, dar Dvs ati simtit f bine toate starile textului. inceputului poemului face parte inca din forma veche a textelor, vechea formula a lor, inca nu ma pot desprinde de ea, desi simt ca pe undeva, cumva este pe final...exact cum pielea se decojeste...asa ii vine si randul acestui tip de formulare... insa momentan incerc sa o las sa "moara" natural, nu s-o eutanasiez:D mi-am imaginat un soare care a intrat in burta unei feline, nedigerat... v-as ruga sa-mi spuneti cum as putea reformula pasajul cu descaltatul, as vrea sa incerc sa invat tehnica si in timp prin asimilare s-o aplic. da intr-adevar la deal/ la vale intentia a fost de impovarare:) in fata comentariului Dvs imi simt textul exact ca la radiografie, ati vazut totul in el, pana si cele mai mici intentii, pana si fiecare drum, curba a unui cuvnat. cu deosebit respect. | |
| = pdv | Mihai Robea [06.May.09 13:54] |
| "Cateodata locomotivele merg pe varful degetelor Ca sa nu se trezeasca" mie o locomotiva imi sugereaza tocmai opusul linistii. Cu atat mai mult cu cat este in miscare. "Mamele noastre au mereu rabdare cu noi pana ne descaltam de pacate, de cer" ar trebui sa va hotarati de ce va "descaltati", e vorba de o optiune. Doar daca sensurile limbii romane nu s-au schimbat intre timp. "si intram neutri ca si cum vedem lumea acum", sigur nu ati vrut sa spuneti "inocenti" sau ceva asemanator? dupa sacrificarea mielului aveti buzunarul plin de pietre. Interesant. De ce tocmai dupa sacrificarea mielului cu simbolistica-i bine-cunoscuta? Si de ce tocmai porumbelul(parte in aceeasi simbolistica) este stropit de sange? Doar trasati un cadru, e vorba de cruci, necuratul, etc. Simbolistica de care vorbiti si in pagina de comentarii. ..."Coloana NOASTRA este capatul de linie al sinelor Lipite pe spatele oamenilor IN LOC DE CRUCI la fiecare doua nasteri" ...fiindca inceputul mi se pare cel mai interesant sa fi fost eu de rea-credinta? Sa fi incercat sa demonstrez ceva? Poate cuvintele v-au jucat o farsa? De sensuri nu mai vorbesc... | |
| = . | Ela Victoria Luca [06.May.09 14:08] |
| ma bucura ca a fost un comentariu acordat la textul tău. ar fi încă multemulte de spus. da, am perceput de fapt 3 segmente de text care se suprapun/fac un aliaj, nu doar doua. sunt vizibile lianturile. iar pisica/felina care înghite apusul - eu am avut senzatia ca se si transforma - prin introiectie/încorporare/asimilare a soarelui, în soarele însusi. în lumină. tocmai de aceea posibilă fiind descuamarea de orice învelis anterior, de orice materie/strat care acoperă sufletul. ”Mamele noastre au mereu răbdare cu noi până ne descuamăm de păcate, de cer” - e ca si cum am iesi din ”păcatul-piele” transmis din parinti in copii samd. dar si de ceea ce cerul ne lasă drept învelis de dus în viata asta. (si nu prea îmi sună bine rima inv păcate - spate dar o să mă fac că nu o aud :) ) plus că eu am văzut finalul fără ultimele versuri, acolo se încheie ”legenda” din text, ultimele deja parcă deschid alt sens sau o alta legenda :) ela | |
| = profunzime remarcabila | Adam Rares-Andrei [06.May.09 15:48] |
| mereu se reapuca de flancuri cu drepe si stangi, cu soldati intorsi cu pieile pe dos, cu varste ce se nasc atunci cand imbatranesc si cu Dumnezeu care este asa pentru ca altfel nu ar putea fi... cantitate fenomenal structurala si imbatata cu doruri si respecte, cu lumini ce invelesc umbre si cu vorbe ce imbarbateaza soapte- imi pare nespus de bine ca in artefactul de fata se imbina lumile epistemologice diferite si creaza acel tot din care nu se dezlipesc decat mastile care mai tarziu se regrupeaza in zumzetul verso-ului: pe fiecare drum apare lucrarea atat de fin inconvoiata spre artistic epocal si pe fantastic numeros - pe langa aceste cai de impodobire a vazului se ridica precum ar fi resurectati din adancuri cantatorii sufletului... aici debuteaza sfarsitul... | |
| = Pietrele imaginilor neobisnuite | razvan rachieriu [06.May.09 17:25] |
| Am urcat scările metaforelor originale și am atins punctul în care infinitul deschide orizonturi nelimitate și ochiul poetic mi s-a irigat “cu venele sparte” ale lucrurilor epurate de sângele opacității. O poezie concentrată, plină de pietrele imaginilor neobișnuite arucate de o mână de artist peste oamenii ghemuiți în cuvinte. | |
| = . | nica mădălina [07.May.09 18:45] |
| am rasuflat usurata cand am vazut la cat balast ai putut renunta, prin raportare la mai toate celelalte texte ale tale, a caror alambicare nu tine nici de stil, nici de viziune, ci de stangacie si lipsa de atentie (sper). asa ca orice scuturare si doza de curaj prin care simplifici fara sa superficializezi e ok. inca astept nervul care sa prinda cu dintii, fara sa curga sange. adica o renuntare completa la o maturizare cu forta a mesajului. asa cum textul acesta din pacate inca pastreaza. | |
| = p.s | Ela Victoria Luca [08.May.09 00:30] |
| ultimele 2 versuri, acum văd că nu am precizat mai sus... | |
| = emi | vlad sibechi [08.May.09 17:36] |
| imi place textul....dar fara descaltatul de pacate...acolo cazi un pic in patetism si nu iti sta bine | |