| = Modularea imaginarului sau drumul invers al scriiturii înspre poet | Călin Sămărghițan [02.May.09 21:50] |
| Universul poetic al Iarinei Copuzaru iradiază concentric din interior, plecând de la acte reflexe fiziologice: al respirației ori bătăile inimii, dar care vor prefigura altele mult mai eterice: atragerea cu unghiile a vârfurilor de lumină, gura ia forma aerului (La început am învățat cum să număr oamenii), rotocoale de îngeri în piept și un straniu fenomen al hemoragiei de aer în poezia cu același nume, sau strângerea cu mâna a gestului plecării (Când n-ar mai trebui să ne dizolvăm) și altele. Fluturi, păsări ori îngeri sunt prezențe aproape permanente, ceea ce dă multor scrieri o anume senzație de imponderabilitate. Imaginile plutesc, iar în poeziile ei, foarte rar se așează, parcă ocolind dinadins lucrurile concrete. Apoi bătăile inimii devin herghelii, ori respirația crează un om (Hemoragie de aer), amintirea se hrănește dintr-o fotografie (Cum ne hrănim cu amintiri), ori întunericul se dovedește a fi un măr mușcat (Rătăcirile mele înseamnă nemișcare), amintind tot aici imaginea sângelui uscat de bătăile inimii care desenează în vene o pictură abstractă (Lângă mine locuiește o pasăre, o apocalipsă casnică, poate una dintre cele mai reușite poezii), aceste materializări coborând imaginarul într-un cotidian transfigurat poetic. Titlurile foarte elaborate prevestesc întotdeauna complexe constructe imagistice pline de semnificații. Nostalgia mea se adăpostește în orice pradă relevă o viziune în care scrisul se îngemănează cu iubirea, dovedindu-se din nou a fi inseparabile. Două fețe ale aceleiași monede, unde muchia rămâne singura variabilă cu care poetul mai poate opera, o muchie subțire menită să taie. Respirația parcă e un fir ce are la capete două guri. Se reiterează asociativ teme mai vechi, fanta ori fisura subțire dintre lucruri prilejuind meditațiile autoarei (v. Lângă mine...). Mai există un fir de iarbă ca o fantă prin care trec "marginile lor" (ale oamenilor) (La început...), ori fisura din Lângă mine..., sau "idei filiforme" din Când n-ar mai trebui să ne dizolvăm. Subțirime de gând? Fragilitate? Finețe a atitudinii? Sau toate la un loc? Drumul acesta al încarnării, al împielițării lucrurilor e manifest și aici: iubire - mâini, timp - oase, amintire - guri, spațiu - pasăre, trecut - lucruri furate. Înspre acest trecut tinde nostalgia autoarei aici, această asociere a trecutului, cuprinzând toate amintirile lui, cu lucruri furate ce cad din buzunare, fiind efectul căutat cu succes în poezia de față. Imaginarul poetic funcționase și până aici impecabil: timpul era asociat cu "fluturi evadați", tăcerea cu o "pasăre care visează", ceea ce face ca finalul (și nu numai aici) să fie (întotdeauna) de efect. Iarina are foarte multe reușite stilistice, le observăm la tot pasul, a le înșira aici am prelungi inutil comentariul, dar este uneori și mult prea ermetică, însă depășești destul de ușor pasajele. Este vorba sau de o prea mare abstractizare, sau este doar o imposibilitate temporară a cititorului de a conceptualiza ori de a face conexiuni din pure motive de receptivitate subiectivă. Aș aminti "bărbatul travestit în mireasă" din Cunoaștem..., "dezbracă spațiul ca nudul unei păsări" (Întotdeauna e vorba de o idee) sau "niciun vis nu mă-nchide-n prezent" (Îmbrățișare), dar, vă asigur, sunt foarte greu de găsit. Am citit-o întotdeauna cu plăcere pe Iarina Copuzaru încă de la început, mereu aduce asocieri surprinzătoare, o stilistă de efect, și promite în continuare. | |
| = părere | Anghel Pop [03.May.09 12:38] |
| text plăcut, deși pasărea rănită și fluturii prea aduc a imaginar șaptezecist aici ar mai trebui lucrat, la alegerea simbolurilor de impact finalul mi-aduce aminte de tonul romantic întârziat din cântecele folk gen șeicaru și socaciu, dar într-un mod plăcut, nu e strident, ci memorabil | |
| = . | Mihai Constantin [03.May.09 23:04] |
| e delicat textul. poate atât aș avea de obiectat ref. la majusculele începutului fiecărui vers care - în cazul acestui tip de poem - nu merg deloc. | |
| = Ce-am găsit eu aici cînd m-am reîntors:) | iarina copuzaru [07.May.09 10:55] |
| Domnule Călin Sămărghițan, este impresionant felul în care ați analizat poemele mele. De asemenea, este foarte importantă pentru mine o asemenea critică de text. Și, bineînțeles, m-a bucurat nespus. Anghel, e drept ce spui despre păsări și fluturi. Și mie mi-ar fi plăcut să găsesc alte simboluri... poate. Însă mă cam bîntuie umbrele acestea. O să fie greu să le-nlocuiesc, dar o să țin cont, evident, de părerea ta. Mihai, mulțumesc pentru apreciere:) Majusculele se pot modifica; e partea cea mai ușoară în cazul acestui poem. | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [07.May.09 18:34] |
| Iarina, am citit cu placere din textele tale. poheme construite cu grija si talent. apreciez eleganta d/lui Anghel. n.b.Timpul se rupe Oasele mele albe sub aripile Fluturilor evadați | |
| = iarăși îmi place:) | iarina copuzaru [08.May.09 00:07] |
| Domnule Petruț Pârvescu, mi-au plăcut foarte mult cuvintele pe care mi le-ați lăsat aici:) Încă un motiv de bucurie pentru mine. | |
| = petruț | Mihai Constantin [08.May.09 00:17] |
| totuși, eleganța mea n-o aprecizi? :)) pls, apreciază și eleganța mea. și mai lasă "poheme", că nu e cazul. zi și tu doar "poeme". tu la "natură" îi zici "natuhă"? pt. că gellu așa-i zicea. | |