| + "trupul care ne aparținea amândurora" | Adina Batîr [18.May.06 21:44] |
| o scriitura fina, imi aminteste de jurnalele norai iuga, intr-un in care iubea atat de tandru si atat de misterios incat simtea ca barbatii incep sa ii semene, sa ii ia forma, sa fure din femeie cat se poate; aici tu creezi un rotund al senzitivului lasand intimitatea sa se manifeste spiritual, in consens cu descatusarea de fiinta materiala. aici raman urme ale trecerii si starilor de moment ("alături se vindeau cărți vechi, niște studenți desenau pe pereți, mirosea din nou a iasomie, iar un domn ar fi invitat la dans o fetiță"). fetita trece in alt plan, unul al reintoarcerii spre starea dintai, arhetipala, unde eram doar bob de gand si multa substanta, cumva eter al fragilitatii sentimentale si cosmosului interior. energii de gand pentru trecere in toate stadiile: pierderea respiratiei, tacerea memoriei, restabilirea unui nivel constant cu mici alternante spirituale - intai sinusoida calatoriei cu tramvaiul care creeaza prima viziune, apoi cea in care timpul devine fragmentat. descoperirea ceasului e receptat ca o mirare, ca un ajutor pentru incorporarea memoriei in ceva stabil. remarc salvarea prin iubire, ea ramane singura care e adusa la suprafata din tacere. | |
| = erata | Adina Batîr [18.May.06 21:51] |
| intr-unul si a cosmosului interior | |
| = doamne | Adina Batîr [18.May.06 21:48] |
| al apas atat de aiurea pe taste. iarta-ma. | |
| = stea si de la mine,dar doar stele din tastatura am voie sa dau la nivelul meu | Dan Carlea [19.May.06 06:54] |
| Text deodebit dupa parerea mea,care poate ar fi fost mai bine sa fie incadrat la "poezie".Dau numai un exemplu,care m-a tusat mai serios:"simt cum imi creste ura de mana dreapta si-mi inramez creierul in tacere".Premiere pe deplin meritata. | |
| = multumiri si-un ceai cu iasomie | Ioana Petcu [19.May.06 07:41] |
| ei bine, adriana a surprins bine cam tot ce-am intentionat (sau nu) sa transmit si ma bucur ca textul n-a ramas insesizabil. vine intr-un moment cind aveam nevoie de textul asta , de straneitatea lui si de instrainarea sa. nu-l voi incadra la poezie, din motivul ca nu este tocmai o poezie (are si ceva diegeza, difuza, da, dar nici poeticitatea nu mi se pare trasatura esentiala aici). in plus, am senzatia din ce in ce mai mult ca din "personalele" mele s-ar putea sa iasa o poveste cu inceput si (fara) sfirsit. multumesc, asadar celor care au avut placerea textului meu, si invit si pe cei care au viziuni negative sa-si exprime mintea-de-ceai :) | |
| = obsesia identicului si diferitului | alexandru cosmescu [19.May.06 08:11] |
| am scris un comentariu lung-lung, am incercat sa-l postez dar a disparut si ma frustrez:( spuneam acolo ca obsesia identicului si diferitului mi se pare momentul esential din textul asta... textul mi-a amintit de un fragment din bataille care suna cam asa (citez ce mi-a ramas in memorie) 'aruncat printre ceilalti, omul se simte iritat ca nu este unul dintre acesti ceilalti. in pat, alaturi de o fata pe care o iubeste, el uita ca nu stie de ce este el si nu corpul pe care il atinge. fara sa-si dea seama, el sufera de intunecimea mentala care il impiedica sa strige ca el insusi este fata care ii uita prezenta in timp ce tresare in bratele lui'... transcenderea diferentei... textele tale reusesc sa instaureze in lector, printr-o serie de sugestii, o anumita stare - 'alături se vindeau cărți vechi, niște studenți desenau pe pereți, mirosea din nou a iasomie, iar un domn ar fi invitat la dans o fetiță' creeaza un mediu interior in care cel mai obisnuit lucru devine un simbol, un mediator al relatiei cu ceea ce-ti este identic/diferit... si toate simbolurile astea ma fac sa zambesc si sa ma bucur:) 'simt cum îmi crește ura de mâna dreaptă și-mi înrămez creierul în tăcere', intr-o tacere care nu mai este cea experimentata la inceput alaturi de m., o tacere a comuniunii, dar una a izolarii maxime, a revenirii intr-un spatiu interior in care te simti blocat si din care iesi prin observarea atenta a exteriorului (a 'diferitului') - a katarinei oblovna, de exemplu... atunci cand ai observat suficient de bine acest exterior vine momentul sa ti-l apropriezi. facand 'cateva cuvinte pentru amandoi' il iei pe m. cu tine (in tine) pentru a avea inauntrul tau ceva diferit de tine si a restabili aceasta armonie dintre identic si diferit care este un pharmakon - otrava si leac... | |
| = frate, e arsa zarea | Ioana Petcu [19.May.06 08:28] |
| asa-i, zice bine, alex, nu pot decit sa-i fac un clein d'oeil. am revenit, cred inconstient pe problema rimbaldiana "je est un autre" din care n-o sa ies niciodata si in care suntem inscrisi prin codul verbului a fi si a persoanei. ceea ce am incercat initial, pentru ca-i simteam gustul in mine, cum am spus inainte, a fost sa fac o sectiune a realitatii si una a irealului in textul asta. ceea ce suntem noi, din interior si ceea ce curge din exterioritate; am incercat sa redau filmul ca pelicula unde se vad oamenii (barbati femei copii - si n-am pus intentionat virgule), si ceea ce e "ars" in eul-care-vorbeste. ceea ce-am incercat sa redau sinu-mi dau seama cit mi-a reusit, a fost ca dedublare sau unitatea e ca un proces de care nu mai poti scapa si mori chinuit corporal, asa cum era in grecia antica mitul camasii lui nesos. e ceva visceral care-mi urmareste personajele peste tot. e viata ca un animal. bataille, ho ho - citit, incintat, vazut mormint - dintre preferatii mei (nu mai stiu in ce sens) p.s. fara p.s: nu scapam din vedere "scrierile" noastre, alex, de miine - eu imi storc creierii atinsi de raceala, cu zimbet | |
| + da | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| e un text numai bun de citit la 5:30 dimineata cu ceaiul in fata si cursurile pentru examen. imi aduci un pic aminte de alina manole, are si ea niste texte foarte reusite. probabil si doza de abstract duce la comparatia asta. singurul lucru care-l pot reprosa textului e la inceput, "rimele" nu-mi place, am eu ce am cu rimele/versurile/poeziile/poetii prin poezii, nu-mi place cum arata. tacerea si cresterea stelelor denota trecerea timpului zi/noapte, cartile vechi si studentii dupa parerea mea e o antiteza, iar despre iasomie nu cred ca e cazul sa spun ce mai inseamna :) da, un domn ar fi invitat o fetita la dans in circumstantele deosebit de frumoase ale poeziei tale. | |
| = claudiu, | Ioana Petcu [21.May.06 11:24] |
| multumesc frumos de trecere si de steluta. meritata sau nu "sapuneala" simpatica pe care mi-ai tras-o pe text m-a facut sa zimbesc. e un text care vine din foarte interior, dintr-un foarte ireal care, paradoxal, a fost trait. imi place ipostaza asta in care mi-ai inclus "personala" la 5 dimineata, in sesiune - are un iz specific. ca oblovna katarina, | |