| = în același punct | Eugenia Reiter [27.Apr.09 21:19] |
| florin nu știu cum ți-a reușit textul ăsta care puteam să jur că nu este scris de tine. ești altfel aici. sunt câteva mărturisiri pline de amărăciune. e ca o lege internă a necesității momentane, din care nu lipsește nici nevoia de constrângere și nici aceea de libertate. îmi place cum ai dat naștere întrebărilor pentru a obține un răspuns sau o îndoială. tu ești cel mai conștient de singurătatea ta apreciez | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [27.Apr.09 22:15] |
| Florin, am citit cu placere. am scris si eu ceva pe tema asta: campia cu numere (geometria visului). un pohem/stare, bine organizat, metoda, re/stil. cu prietenie, | |
| = . | alexandru moga [27.Apr.09 22:29] |
| poemul e construit in jurul unui dialog cu sine e de retinut limbajul calm retinut fara patima fara a rupe conventiile | |
| = * | Marina Nicolaev [27.Apr.09 23:30] |
| Geometria unui loc comun și mai ales cea din "propria ființă" e mult mai pretențioasă decât "bicicleta cu lanțul căzut." Dincolo de geometria descriptivă în jurul căderii în gol în care îmbătrânim în propriile reacții, există Aproapele așa cum îl percepem în deplin contrast cu obrazul întins. Finalul are însă o forță imagistică tridimensională spre esență: "ei se retrag în lipsa unui trup care să scoată vii cuvintele din gura ta, ei caută un punct, nu departe, prin care să tragă interiorul tău în afară." | |
| = Re | florin caragiu [28.Apr.09 00:09] |
| Eugenia, multumesc frumos, eu simt poemul dupa o arta poetica, in secvente filmice, nu e vorba de mine, ca autor, in textele mele, in care incerc sa scriu usor din afara mea, sigur ca plec de la anumite experiente de viata, dar, e ca la crearea unui personaj literar, care are cate ceva din mai multe persoane reale si inca, ingrediente din imaginatia creatoare, toate fuzionate intr-un ansamblu iconic. Nu pot sa spun ca am simtit vreo amaraciune cand am scris poemul acesta, de exemplu. in orice caz, ma bucur ca ai rezonat cu poemul, si multumesc inca o data. Petrut: multumesc frumos pentru aprecieri. Alexandru: din care conventii ti se pare ca nu ies? scuze, nu prea am inteles ce vrei sa spui. Marina: uite, sigur ca geometria unui loc comun din propria fiinta e mai pretentioasa decat bicicleta cu lantul cazut, nici nu s-a vrut sa se spuna asta, insa acest loc comun e un indiciu al depasirii unor chingi (psiho-)logice, fapt care poate deschide accesul spre un anume "loc geometric". multumesc mult pentru semn. | |
| + Locul geometric al unei translații sufletești | Călin Sămărghițan [28.Apr.09 00:26] |
| Locuri comune ale vieții se transformă, în poezia lui Florin Caragiu, în cotituri existențiale. Nu știu cât poate explica fizica linia unui destin, sau, mai ales, interacțiunea a două destine, dar aici se problematizează poetic, deci la nivel absolut, faptul că orice taină nu se revelează decât reacoperindu-se cu o altă taină. Orice dezvelire relevă o altă "patimă ascunsă". Ne înstrăinăm, căci un prieten vechi, brusc, nu mai poate fi un confesor. Jocurile ființei sunt, astfel, nenumărate. O istorie personală trece invariabil printr-un lanț căzut de la o bicicletă, privit prin ochii copilăriei, la fel cum "mecanismul" ciocnirii a două vieți trece și el prin lacrimile și surâsul acelorași trăiri dar amplificate exponențial. Gesturi reflexe grăitoare, "o strângere de mână", ori o "cădere în gol" devin definitorii, ele desenează un fel de loc geometric interior care va defini persoana în translațiile ei către și dinspre cei din afară. Interiorizarea poate deveni, astfel, un joc salvator, la fel de bine cum poate deveni osândă. "Cuvintele vii" rămân ascunse, dar omul rămâne totuși cu setea lui pentru înlăuntru. Oricât am supune-o analizei, poezia lui Florin Caragiu rămâne întotdeauna încriptată la un nivel destul de greu accesibil, niciodată revelat pe deplin, niciodată predispus arătării, ceea ce nu dovedește decât înălțimea crestelor de pe care el înfruntă ființa. | |
| = Călin | florin caragiu [28.Apr.09 09:07] |
| iti mulțumesc pentru felul tau special de a privi poezia. | |
| = & | Dan Cârlea [29.Apr.09 19:18] |
| am vrut sa citez ultima strofa, dar dupa aia penultima mi s-a parut parca mai buna. am vrut sa citez ultima si penultima strofa, dar cea de mai sus mi s-a parut foarta introspectionista si mi-a placut si mai mult. asa ca las citarile si zic: un poem foarte bun si curat. | |
| = florin c:strain | Nache Mamier Angela [29.Apr.09 20:16] |
| setea absoluta de adevar,singuratatea si vidul exsitential care duc la "îmbatrânire" poemul discret al unei drame intime profunde din care deducem ca inocenta si candoarea au fost zdruncinate din temelii viata este derutanta,imprevizibila si esecul e un dus rece "lânga bicicleta cu lantul cazut" viata este absurda,"strainul" camusian nu e departe,poetul resimte contrariat "o retinere /în felul de a-ti strânge mâna" ultima strofa este ferma,originala,un suflet însetat de viata "qui accorde le pardon..." | |
| = Re | florin caragiu [30.Apr.09 11:24] |
| mulțumesc, Dane, mă bucur că ai trecut pe aici și ai lăsat un semn. Angela: vă mulțumesc, așa este, în viață lucruriule sunt amestecate, încurcate, și totuși paradoxal, în cele din urmă, se întrevede o dâră "fermă" de sens, atât pentru noi cât și pentru ceilalți. | |
| = zic | Alexandru Corneliu ENEA [02.May.09 23:41] |
| zic si eu, ca rezumat la poezia ta:orice fapta buna trebuie pedepsita! apoi,simbolul bicicletei cu lantul rupt,pacaleala, palma,boala,plansul ....cred ca te-am inteles corect, privind atent in directia ta cu sincer semn de bunavointa si mai mult.m-au amuzat unele comentarii de mai sus.greu de inteles versurile cu idei incifrate si refulari.fiecare cat poate, conform geometriei in care crede ca se include.poezia ta m-a impacat.salut. | |
| = Alexandru | florin caragiu [04.May.09 14:47] |
| eu am o bănuială că n-ai înțeles mai nimic, dar e bine că poezia te-a împăcat. mersi și să auzim de bine. | |