| = a fi viu și perfect | angela furtuna [18.Mar.09 14:05] |
| Cenușă de câțiva ani am un obicei ciudat în fiecare zi ies desculț în curtea casei la ora trei după miezul nopții îi ating zidurile cu mâna cu buzele de parcă le-aș sorbi tăcerea mă rezem de trunchiul unui palmier iar el mă ține în brațe mă piaptănă cu aerul din palma sa și îmi povestește despre felul cum palmierii pornesc la drum în deșert până ce răsare soarele aseară mi-a spus că eu m-am născut într-o zi de toamnă la aceeași oră când el a fost plantat de mama lui nu era nimic verde în casă pe atunci în afară de el și de ochii mamei palmierul își aduce mereu aminte de ea de atingere și de umbre mama nu scotea niciun sunet doar îi spăla frunzele în fiecare zi de un singur lucru îi pare rău acum de ce n-a întrebat-o unde să-i lase cenușa și dacă rădăcinile trebuie să rămână înfipte în pământ atunci când va pleca în căutarea ei sau încă nu Domnule Mahmoud Djamal, am eliminat din poemul tău câteva sonorități ce impietau asupra nașterii textului ideal. Faptul că am făcut chirurgie pe acest text nu este ilegal, doar o operație cu pacientul adus în stare de curarizare. Imaginarul poetic auctorial folosit aici este exceptional, însă găsesc că mijloacele expresive erau sub nivelul ideii, iar varianta propusă de mine îți va sluji mai bine: eliminarea epitetelor care banalizează, a genitivului excesiv, a unor conjuncții și prepoziții ce nu te lăsau să navighezi ușor către aterizarea finală, pe care mi-am permis să o pun sub semnul surprizei și al paradoxului. Acum, e același poem, mai seren, după resuscitarea lingvistică. Pacientul și medicul împărtășesc bucuria textului de a fi viu și perfect. | |
| = Angela Furtuna | Mahmoud Djamal [18.Mar.09 14:20] |
| Doamnă Angela Furtuna, mă onorează fiecare vizită a dumneavoastră, eu am făcut ceva modificări chiar înainte să văd variantă dumneavoastră din subsol. le voi lăsa pe amândouă așteptând și alte păreri. toate cele bune | |
| = *** | Marina Nicolaev [18.Mar.09 15:10] |
| Mahmoud Djamal, pe acest site suntem doar poeți, prozatori și mai ales, prieteni. Aceasta este părerea mea directă și sinceră. În acest poem pe care îl întâmpinăm cu sensibilitate și înțelepciune răzbate suflul poetic al ființei plecate pe alte țărmuri agnostice pentru alții, carne vie pentru cei rămași în viață. Este emoționantă imaginea vie a mamei (numai cine nu mai are, poate înțelege) într-o metamorfoză însingurată, casa mereu altfel "îi pipăi zidurile de parcă aș bea/din tăcerea lor" unde suferința urcă pe ziduri impenetrabilă, indicibilă spre paroxism. Finalul este realmente tulburător, atât de tulburător că poate stârni mareele de nisip și dureri ale lumii, ale tuturor pietrelor cerului întoarse la matcă: "iar când încep să ațipesc scoate umbra mamei/ascunsă bine în rădăcini/mi-o întinde și cheamă/toate păsările să-mi cânte până-i adorm în brațe..." Francezii spun simplu: Chapeau! Eu, mai simplu, spun: Plecăciune! în fața unei arte fără frontiere numită POEZIE. | |
| = Simbioza tainică... | Emil Iliescu [18.Mar.09 16:05] |
| Simbioza tainică între trunchiul palmierului și amintirea mamei, totul macerat într-un spațiu demult apus și poate de aceea mai mirific, potențează actul creației d-voastră oferindu-i eternitatea valorii. Un text pe care l-am parcurs cu emoție și cu o lacrimă ascunsă pentru o amintire maternală pierdută și ea la amurguri însângerate... "Atingerea caldă" și "umbra cuminte" sunt dovezi existențiale ale trecerii oricărei mame prin umbra leagănului copilăriei... Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Zona border a lumii multiculturale | angela furtuna [18.Mar.09 16:15] |
| Justă observația emoțională a Marinei Nicolaev, însă util și demersul meu perfecționist, profesionist, de a-l pregăti pe Mahmoud Djamal pentru o apariție impecabilă în limba română a cărții sale de expresie română...În acest sens, Agonia este și atelier de creative writing sau de consiliere. Impresia mea autorizată este că Mahmoud Djamal nu intră în categoria celor ce scriu defulator, terapeutic, ci că este preocupat de cariera sa de scriitor profesionist ce vrea să ocupe un rol în literatura de expresie română. Nimeni nu se apucă să scrie într-o limbă străină din hobby, și încă în spațiu mediatic. Personal, nu încurajez textilismul gratuit și mă implic în susținerea talentelor reale, din simplul motiv că recunosc imediat potențialul unui autor care merită să fie susținut. Altminteri, dragă Marina Nicolaev, numai prietenia nu ține loc de valoare literară, de aceea nu trebuie amestecate lucrurile acestea. La Mahmoud Djamal eu vad un potențial artistic ce merită susținut cu rigoare critică și severitate, pentru a-l ajuta să evolueze și să ocupe locul pe care îl merită. Există și alți autori excepțional înzestrați, însă puțini, pe Agonia. Cei care, însă, prin natura profesiei, se simt responsabili pentru identificarea valorilor reale și pentru editarea lor ulterioară nu trebuie să se lase copleșiți de concesii. Agonia are două clase: clasa normal și clasa copii supradotați și teribili, pentru că este o comunitate de oameni nu una de roboți politic corecți. Djamal intră la ordinea celor înzestrași și care se iau în serios, de accea îi cerem mult. Și încă ceva, tot strict profesional. Există un fenomen interesant ce vine din zona border a lumii multiculturale. Adesea, din contactul a două civilizații, a două limbi, a două culturi diferite, se naște un imaginar fabulos ce generează o literatură ce inovează tot și propune lucruri absolut uluitoare. Pe acest teren merită de stăruit cu perfecționismul. | |
| = Păsările și umbra | angela furtuna [18.Mar.09 19:23] |
| Remarc noul:...palmierul scoate umbra mamei ascunsă bine în rădăcini mi-o întinde și cheamă toate păsările să-mi cânte până-i adorm în brațe... Așadar, textul încă este în curs de eliberare, Mahmoud Djamal. Nu v-ați decis încă asupra versiunii finale. Merită de staruit mult asupra construcției acestui text, pentru că întrevăd un poem superb. Ideea e sclipitoare, tonul curge - înțeleg după muzicalitatea apropiată de Gibran - cu sinuozitatea sugestibilă caracteristică frazărilor arabe: să sperăm că veți găsi soluțiile lingvistice ideale, până la urmă. Pentru că ceea ce mai trebuie e o anume șlefuire vicleană care să rotunjească și să dizolve în liric excesele epicului. | |
| = multumiri | Mahmoud Djamal [19.Mar.09 00:36] |
| Marina Nicolaev, mă bucură trecerea ta și mă plec în fața sensibiltății tale. Emil Iliescu, mulțumesc pt apreciere. toate cele bune | |
| = Angela Furtuna | Mahmoud Djamal [19.Mar.09 07:44] |
| vă mulțumesc pt apreciere, atenția dumnăvoastră mă onorează. ați atins coarda cea mai sensibilă a inimii și a minții mele, sper că voi reuși să fiu la înalțimea așteptărilor. cu deosebită considerație Djamal | |
| = erata | Mahmoud Djamal [19.Mar.09 15:16] |
| dumneavoastră, scuze | |
| = Umbră cu umbră, pas cu pas | angela furtuna [19.Mar.09 21:41] |
| Umbra poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Mahmoud Djamal [Djamal ] 2009-03-18 | | de câțiva ani am un obicei ciudat în fiecare zi ies desculț în curtea casei la ora trei după miezul nopții îi pipăi zidurile de parcă aș bea din tăcerea lor mă rezem de trunchiul unui palmier iar el mângâindu-mă cu aerul din palma sa îmi povestește tot felul de întâmplări aseară mi-a spus că eu m-am născut într-o zi de toamnă la aceeași oră când a fost plantat nu era nimic verde în casă pe atunci în afară de el și de ochii mamei își aduce aminte de ea mereu avea o atingere (atât de) caldă o umbră cuminte ce nu făcea niciodată vreun zgomot îi spăla frunzele (destul de des) adesea încât îl învidiau toți copacii din jur așa îmi povestește palmierul până ce răsare soarele iar când încep să ațipesc el scoate umbra mamei ascunsă bine în rădăcini mi-o întinde și cheamă toate păsările să-mi cânte până-i adorm în brațe... Domnule Mahmoud Djamal, textul e bun acum - cel de mai sus - s-a cumințit, se înnobilează, aurul e acum decantat iar noi îi putem simți atracția. Eu aș renunța la cele câteva cuvinte incluse de mine in micile paranteză (adjectivul induce aici un grad de seismicitate nedorită), adăungându-l pe următorul (se vede în textul de sus). Să medităm împreună, ca exercițiu, și la alternativa urmatoare de final: iar când încep să ațipesc umbra mamei iese sfioasă din rădăcini precum o altă noapte ce cheamă toate păsările să-mi cânte până când îi adorm în brațe E aceeași idee ca a dvs., însă în viziunea mea palmierul deja a ieșit din scenă și din însuflețire, iar năluca mamei din plăsmuirea dvs. devine acum din ce în ce mai intensă, iese din rădăcini și devine densă, în-trupată cumva, (jocul real-virtualității ce devine realitate), dând o relevanță și mai mare stării de dor și de nostalgie sfâșietoare... Totuși, finalul din versiunea dvs. este mai detașat, mai reținut, și reprezintă o atitudine tipică masculină, evident diferită de soluția descrisă de mine, care e feminină (cum altfel, dacă vine de la mine?) prin raportul mai pasional și incert propus între personaj și fantasma mamei. Căci acolo, la versiunea dvs., e starea de dialog între dvs. și palmier, cu acea notă de forță senină echilibrată pe care bărbații o au, îndeobște, atunci când își iau spațiul în stăpânire sau imaginarul. Umbra devine, acum, un text perfect, din care transpare o masculinitate profundă și tragică, iară nu o atitudine colerică superficială în fața eternei tragedii de invocare a mamei de către cel ce retrăiește nostalgia după cordonul ombilical: de câțiva ani am un obicei ciudat în fiecare zi ies desculț în curtea casei la ora trei după miezul nopții îi pipăi zidurile de parcă aș bea din tăcerea lor mă rezem de trunchiul unui palmier iar el mângâindu-mă cu aerul din palma sa îmi povestește tot felul de întâmplări aseară mi-a spus că eu m-am născut într-o zi de toamnă la aceeași oră când a fost plantat nu era nimic verde în casă pe atunci în afară de el și de ochii mamei își aduce aminte de ea mereu avea o atingere caldă o umbră cuminte ce nu făcea niciodată vreun zgomot îi spăla frunzele adesea încât îl învidiau toți copacii din jur așa îmi povestește palmierul până ce răsare soarele iar când încep să ațipesc el scoate umbra mamei ascunsă bine în rădăcini mi-o întinde și cheamă toate păsările să-mi cânte până-i adorm în brațe... (Voi face aici o paranteză, deși nu agreez intricările de observații personale cu analizele de text: întotdeauna am considerat că adevăratul cordon ombilical dintre mamă și copil se rupe nu la nașterea copilului, ci la moartea unuia dintre cei doi. Așadar, câtă vreme cei doi sunt vii, nimic nu îi poate despărți, niciun bisturiu fizic sau psihic. Pierderea mamei este durerea cea mai sfâșietoare, pentru că astfel omul își pierde practic dimensiunea fizică cea mai adâncă. Nu știu încă dacă și pierderea dimensiunii spirituale poate avea aceeași intensitate dureroasă.) Vă felicit pentru această Umbră aruncată ca un Remember peste o seară geroasă de martie. Sper să lucrați cu atenție noua carte, pas cu pas, umbră cu umbră. Cordial, Angela Furtună | |
| = Domnule Mahmoud Djamal, | serban georgescu? [20.Mar.09 11:15] |
| Mă bucur să aflu despre dumneavoastră că sunteți bine sănătos, că palmierii dumneavoastră preferă singurătatea, că nu se încolonează pentru a o lua la sănătoasa prin deșert și mai ales că nu au nevoie de mame care să-i planteze - Dumnezeu fiindu-le în acest sens mai mult decât suficient. De altfel poate că fericirea copacilor constă până la urmă tocmai în faptul că nu au nici sex și deci nici mame (cu excepția, desigur, a nebunaticului Ginko Biloba care, după cum putem observa, nu e chiar atât de fericit, găsindu-se el, după cum știm, de mai multe vremuri, pe cale de dispariție) Vă urez ședere îndelungată și rodnică în brațele țării noastre Limba Română dar nu uitați că aici, la noi, Sheherezadele nu prea au timp de povești iar furtunile de deșert se limitează adesea la un simplu pahar cu apă. Al dumneavoastră Jules Baliverne | |
| = Angela Furtuna | Mahmoud Djamal [21.Mar.09 18:49] |
| mulțumesc încă o dată. respectele mele | |
| = serban georgescu? | Mahmoud Djamal [21.Mar.09 18:55] |
| și eu am în smnatură doă linii parlele, semnul întrăbării și semnul exlamării. îți mulțumesc de trecere. | |
| = serban georgescu? | Mahmoud Djamal [21.Mar.09 18:55] |
| și eu am în smnatură doă linii parlele, semnul întrăbării și semnul exlamării. îți mulțumesc de trecere. | |
| = serban georgescu? | Mahmoud Djamal [21.Mar.09 19:31] |
| și eu am în semnătură două linii paralele, semnul întrebării și semnul exclamării. îți mulțumesc de trecere. | |