| = de departe | Maria Dago [15.May.06 16:49] |
| Frate Floriane, Noi două ne-am gînditu că suntem doamne de departe și uitîndu-ne una la alta am zis hai să-i raspundem. “Mă întrebi unde m-am născut fără să știi că cheile pe care le ai prinse într-un metalic inel zornăie străin pământul” … Inelelor noastre le place metalul care nu ruginește, ba chiar strălucește dimineața pe toarta ceștii de cafea, prin bobul acela de piatră albă, cea mai prețioasă… Suntem aluat din acela, de fomeie nu e vina noastră… “Casele de copii unde am locuit țin ușa deschisă...” Așa zicem și noi, să lăsăm ușa deschisă când trecem vămile, orașele, apele și pământurile. “Da toate casele au o singură ușă…” Dar au multe ferestre…. “- Acum am un laptop pe care o să-l vând ca să pot cumpăra un bilet doar...întors mai apoi să scriu un poem despre distanțele apei și desigur spre dimineață să am de-un pachet de JPS și o cafea cubaneză” Că așa ziceam și noi, numai cafea, dar ce faci frate fără laptop? Cum poți supraviețui mai departe fără el? Noi zicem că mai poți răbda de foame, sete și iubire, dar laptop? Asta nu! ” Am auzit la știri că a dat iarba pe acolo că stânjenei sălbatici înfloresc în vârtejul oceanului.” Noi nu credem în știri… Stînjeneii sălbatici erau niște dejecții ca să spele ceva, numai minciuni… “Ce naufragiu! Strigă și tu marinarul pe care-l saluți la semafor ! - Măăăăă domnule vin apele mari vine-mă și prinde-mă !” Lasă că ne-am pus centurile de siguranță, așa noi doamnele mai precaute, mergem cu viteză, însă bine ancorate, ca să rămînem vii, neputrezite; pruncii ăia se uită la noi ca la icoane. “Da ...e o distracție ...se face galben apoi verde și pornești mai departe. Apa ce vine nu e pentru tine ci pentru vaporașul meu care trage spre mal inima unui străin. Degeaba încearcă pescărușii o respirare Degeaba de vreme ce nu te arăți!” Nu cunoaștem pescărușii, au altă naționalitate, vorbesc limbi diferite de noi. Noi suntem femei de la țară, simple ca bună ziua, poți citi prin noi ca prin ferestre. Cu prietenie și drag de mata, Maria și Ciocîrlia Frate Floriane, Noi două ne-am gînditu că suntem doamne de departe și uitîndu-ne una la alta am zis hai să-i raspundem. “Mă întrebi unde m-am născut fără să știi că cheile pe care le ai prinse într-un metalic inel zornăie străin pământul” … Inelelor noastre le place metalul care nu ruginește, ba chiar strălucește dimineața pe toarta ceștii de cafea, prin bobul acela de piatră albă, cea mai prețioasă… Suntem aluat din acela, de foameie nu e vina noastră… “Casele de copii unde am locuit țin ușa deschisă...” Așa zicem și noi, să lăsăm ușa deschisă când trecem vămile, orașele, apele și pământurile. “Da toate casele au o singură ușă…” Dar au multe ferestre…. “- Acum am un laptop pe care o să-l vând ca să pot cumpăra un bilet doar...întors mai apoi să scriu un poem despre distanțele apei și desigur spre dimineață să am de-un pachet de JPS și o cafea cubaneză” Că așa ziceam și noi, numai cafea, dar ce faci frate fără laptop? Cum poți supraviețui mai departe fără el? Noi zicem că mai poți răbda de foame, sete și iubire, dar laptop? Asta nu! ” Am auzit la știri că a dat iarba pe acolo că stânjenei sălbatici înfloresc în vârtejul oceanului.” Noi nu credem în știri… Stînjeneii sălbatici erau niște dejecții ca să spele ceva, numai minciuni… “Ce naufragiu! Strigă și tu marinarul pe care-l saluți la semafor ! - Măăăăă domnule vin apele mari vine-mă și prinde-mă !” Lasă că ne-am pus centurile de siguranță, așa noi doamnele mai precaute, mergem cu viteză, însă bine ancorate, ca să rămînem vii, neputrezite; pruncii ăia se uită la noi ca la icoane. “Da ...e o distracție ...se face galben apoi verde și pornești mai departe. Apa ce vine nu e pentru tine ci pentru vaporașul meu care trage spre mal inima unui străin. Degeaba încearcă pescărușii o respirare Degeaba de vreme ce nu te arăți!” Nu cunoaștem pescărușii, au altă naționalitate, vorbesc limbi diferite de noi. Noi suntem femei de la țară, simple ca bună ziua, poți citi prin noi ca prin ferestre. Cu prietenie și drag de mata, Maria și Ciocîrlia | |
| = cu înstrăinare-doar unul | florian silișteanu [15.May.06 18:11] |
| Văd cum că poștașul e întreg! Ce repede ajung veștile proaste...Noi domnii am trimis doamnelor o secundă. La rândul ei secunda trimite timp prin lume.La fiecare fereastă există loc pentru timp.Ia fiecare dacă vrea dacă are trebuință dacă e loc dacă se trăiește ori moare Când pe afrară se ud zgomote despre război bine este să stingem luminile Cu înstrăinare de ce este rău florian silișteanu - doar unul | |