| = SLUMDOG | sanu gabriela [24.Feb.09 16:54] |
| de ce america? regizorul este englez si indienii s-au "speriat "la vizionarea filmului acum desigur ,dupa "oscar" aplauda!!! india ,fosta colonie britanica...deci pentru ei este un film al "ocupantului" (care s-a scuzat de altfel ,spunând ca a vrut sa sublinieze vitalitatea extraordinara a acestui popor demn si foarte curajos...) faptul ca acest englez arata viata acestor 1 milion de bieti oameni (dar de o extrema vitalitate) a socat India castelor (si restul populatiei de altfel) e ,într-un fel reactia unor persoane la noi ,când un regizor român revine cu premii despre filme cu tigani,care cânta,recurg la subterfugii de supravietuire... superba lectie de toleranta,acest mare film !!! | |
| = critică de pe margine | Anghel Pop [24.Feb.09 12:52] |
| mda, și ce facem cu restul de indieni care nu sunt suficient de inteligenți ca să câștige căruțe de bani la un concurs de cultură generală? ăia ce fac? crapă în anonimat. nu zic că povestea nu e bună, dar e iritant să vezi aceleași clișee americane: eroul, lupta pentru a ieși din rahat, pentru un partener sexual (iubire sirop), pentru bani. riscul e de a pierde viziunea generală din cauza magiei poveștii. viziunea generală e aici rahatul din care încearcă să iasă eroul, nu zbaterile eroului. când văd astfel de filme mă simt manipulat emoțional. un film mult mai cinstit despre India e City of God. un film care nu a primit Oscar, și de care nu a auzit nimeni. recomand și Calcutta (1969), sau Koyaanisqatsi. să nu mi se spună că Boyle e englez. el a țintit clar Hollywoodul, și tot ce face de la "A Life Less Ordinary" încoace e pt targetul american. eternele clișee americane maniheiste, cu lupta între bine și rău. realitatea e mult mai nuanțată. nu-ți reproșez nimic, maria, e un film bun, dar pb e că maschează rahatul globalist care în India, focalizând pe o poveste de succes. la urma urmei, ce contează că unul câștigă, când sute de milioane nu câștigă și crapă ca niște câini, după o viață de foame fără niciun orizont. reteța filmelor inspiraționale începe să mă calce pe nervi. | |
| = erată | Anghel Pop [24.Feb.09 14:42] |
| E filmul City of Joy, nu City of God. | |
| = critică de pe marginea marginii | Maria Gold [24.Feb.09 16:33] |
| NO bun. N-am văzut City of Joy. Nici celelalte două, dar promit să le văd azi și mîine. Boyle a țintit Holywoodul? Nu mă deranjeză pentru că m-a prins și pe mine. Pe mine aia care mă cert cu bărbatu-mi de fiecare dată cînd alegem un film și îi zic: Fără efecte speciale. Din alea premiate pentru. Cu excepția a două, trei detalii povestea este fascinantă tocmai pentru că trece peste granițele Indiei. La fel de bine eroii ar putea fi orice altă nație. De exemplu: Avem noi mitul că vei fi norocos dacă calci în rahat? Jamal a căzut cu totul. Avem noi sau oricare alt popor copiii străzii care produc pentru șacalii ei? Puternică scena în care copilul este orbit ca să producă de două ori mai mult. Cînd cei doi copii au ajuns în fața Tajmahal-ului( și au început să se “descurce” unul vînzînd încălțaminte furată iar celălalt făcînd pe ghidul neautorizat, am văzut cea mai fină demonstrație a nașterii intreprinzătorului fără granițe. Umor atît de fin încît eroii sunt percepuți instant ca adulți. Povestea de iubire nici nu are sirop. Nici nu se insistă pe poveste, iar asta mi-a plăcut pentru că nici iubirea și nici banii nu au fost miza filmului. Ceva simplu. Ceva care nu costă. Pentru că cele mai bune și cele mai frumoase momente în viață așa sunt. Ce este extraordinar de puternic și de frumos vine dacă te adaptezi dar nu te lași înghițit, dacă prin tot ce faci crești în tine semințele bunătății, frumosului și adevărului. Personajul Jamal s-a folosit o clipă de faimă ca să-și împlinească ceea ce credea el că este scris. Nu dăunează. E ca și cum s-a folosit de internet să-și găsească fratele. S-a folosit de show nu ca să cîștige bani ci pentru a-și împlini destinul. Și asta este puternic. Nu e vorba despre o sărăcie fizică în filmul acesta, este vorba despre cea mentală. În fața morții toți spun: n-aș mai fi alergat după bani toată viața. (Și mai știm că banii vin cînd nu alergi după ei și cînd te bucuri de pasiunea pentru care te-ai născut). Cam așa și aici. Nu este vorba despre o Indie săracă sau o lume săracă. Este vorba doar despre o lume sărăcită spiritual. Care moare spre final încetul cu încetul, rînd pe rînd prin toate personajele negative. Și ce dacă mesajul este unul așa de pozitiv? Are Holywood licență pe fericire sau ce? Eu am crezut că filmul n-a costat mai mult de două trei milioane, dar chiar și cinsprezece e puțin. Nu a venit cu efecte speciale de zeci de milioane. Din acelea pe placul Holywoodului, al publicului ameriacan. Am zis, uite un film pentru întreg pămîntul. | |
| = completări | Anghel Pop [24.Feb.09 17:54] |
| părerile tale, Maria, îmi par pertinente. nu neg că este un film bine făcut. boyle e un regizor bun, i-am văzut cam toate filmele. însă eu unul aș fi apreciat mai mult filmul dacă n-ar fi fost cu acel concurs de cultură generală (care aduce automat faimă, bani, etc). aici mă deranjează. să se fi limitat la descrierea nemiloasă a condițiilor inumane în care trăiesc cu adevărat cei din mahalalele indiene. nu degeaba indienii au protestat împotriva filmului, cu pancarte pe care scria "nu suntem câini" și altele. aș fi preferat realism crud, nu ficțiune cu happy-end. uite care e realitatea indiană cu adevărat: "Un jurnalist de la ,,Newsweek’’, care și-a petrecut copilăria în barăci indiene insalubre, critică mult oscarizatul și fericit încheiatul “Vagabond milionar”: poveștile nu se termină frumos pentru copiii de pe străzile Indiei. “Oamenii nu mai contenesc să laude prezentarea «realistă» a vieții din mahalalele indiene. Dar asta nu-i adevărat. Viața de mahala este o cușcă. Te lasă fără nici o urmă de încredere în tine în fața celor bogați și a celor avantajați. Îți fură mândria, îți omoară ambiția, îți limitează imaginația și te schilodește psihologic de fiecare dată când ieși din zona de confort a cartierului tău. Cei mai mulți oameni din mahalale nu trăiesc niciodată un sfârșit de poveste”, scrie în ,,Newsweek’’ Sudip Mazumdar, care în urmă cu 35 de ani trăia în iadul înghesuit și fetid al barăcilor indiene. Jurnalistul, care spre norocul lui n-a fost orfan precum copiii din film, își amintește de ziua în care s-a născut prima dintre cele cinci surori ale sale: “S-a născut într-o baracă plină de șobolani, când aveam trei ani. Tatăl meu era plecat din oraș, lucrând ca muncitor în construcții la o sută de kilometri de casă. Mama m-a trimis împreună cu fratele meu de șase ani după moașă, o analfabetă fumătoare de opium. Copilul s-a născut înainte să venim, așa că moașa a tăiat doar cordonul ombilical cu o lamă de ras. Mama mea și-a petrecut restul nopții încercând să găsească un loc în care să nu plouă peste noul-născut”. Trei ani mai târziu, când tatăl său a obținut o slujbă de funcționar mărunt la o firmă de construcții, jurnalistul a reușit să iasă din mahala. Toată familia stătea cu chirie într-o singură cameră, dar era cel mai bun loc în care copiii stătuseră vreodată. Ca toți adolescenții mahalalelor, Sudip Mazumdar a fost în mai multe găști de cartier, în care singurul vis al tuturor era să-și găsească o slujbă, orice slujbă. “Mi-aș fi putut petrece întreaga viață în mahala sau în închisoare, dacă n-ar fi fost cărțile. Până la șase ani, părinții mei m-au învățat să scriu și să citesc în Bengali. (...) Am învățat singur engleza cu ajutorul cărților de copii împrumutate și al unui dicționar Oxford furat. Pentru pronunție, ascultam Vocea Americii și BBC World Service la un radio furat”, povestește jurnalistul care în final a reușit să obțină un post neplătit de stagiar la un mic ziar în limba engleză. “Deliram de fericire. Îmi petreceam toate orele în care eram treaz la ziar și, după șase luni, am primit o slujbă plătită.” A avut apoi joburi din ce în ce mai importante, până când, în timp ce cutreiera Statele Unite cu o bursă, în urmă cu 25 de ani, a ajuns la birourile ,,Newsweek’’ și a fost angajat. “Casa mea este acum un apartament modest din New Delhi, în care stau cu chirie. Încerc să țin legătura cu prietenii din trecut. Unii au murit, alții sunt alcoolici, iar câțiva chiar au reușit să aibă vieți bune. Am întâlnit foști locuitori ai mahalalelor, care au scăpat din cușcă, în ciuda tuturor piedicilor întâlnite, mult mai rele decât cele de care am avut eu parte. Totuși, cei mai mulți locuitori ai mahalalelor nu scapă niciodată. Și nici copiii lor”, scrie jurnalistul indian." Sursa: http://www.cotidianul.ro/marele_castigator_la_oscar_demontat_de_un_slumdog_adevarat-74549.html ok, deci asta am vrut să zic. când e vorba de rahat, de sărăcie cruntă, de mediu pauper, de lipsă de orizont, de condiții inumane, de rabdă sau crapă, etc, prefer de 1000 de ori un film sau un roman de un realism extrem, în locul unei ficțiuni cosmetizate. pentru că sunt aburit cu povestea unui câștig neverosimil, iar poveștile celor care au crăpat deja nu le spune nimeni, și nu interesează pe nimeni. sunt de acord cu ideile tale că e bine să ai o gândire pozitivă, să cauți momentele importante în viață, nu banii, că lumea e săracă spiritual. știi că noi vedem lumea în multe privințe la fel. doar că eu mi-am pierdut speranța că lumea nu se va duce dracu. mi-aduc aminte de o frază din Matrix: oamenii sunt ca virușii. lacomi, distrug tot. nu mă refer aici la puținele excepții umane valoroase, ci la direcția în care merge umanitatea. distrugerea planetei. vezi finalul din Fight Club. | |
| = raspuns intirziat pentru Anghel si Gabriela | Maria Gold [14.Apr.09 01:53] |
| Am lasat sa treaca timp, Gabriela si Anghel, l-am mai vazut de data asta nu pe ecran mare, intre timp am vazut alte filme fantastice, scuze ca nu v-am raspuns, dragii mei. Sigur ca mentin afiramatia ca toata lumea trebuie sa-l vada insa am invatat ca afirmatia "cel mai bun, cea mai buna" nu isi are sustinere in lumea artei. Important este mesajul si mai ales cit de multa speranta trimite consumatorului. Deci in film muzica face enorm. Si vazut pe ecran mare te cuprinde in totul ei. Draga Anghel as vrea sa pot scrie povestile celor care crapa si nu-i cunoaste nimeni. Pentru ca si eu ca si tine cred ca sunt eroi pe linga noi si ar fi o inspiratie pentru multa lume daca povestile lor ar fi cunoscute. In curind, | |
| = slumdog, hm | Ligia Pârvulescu [14.Apr.09 02:01] |
| Acum am vazut postarea, acum las un semn. Sunt de acord intru totul cu ce spune Anghel. Partile pozitive au fost ca mi-a adus aminte de copilarie intr-adevar, iar prima parte are un ritm sustinut si filmari bune. De la jumate incolo se dilueaza, se siroposeaza, e oricum americanizat, da, iar finalul acela oarecum indian e foarte jenant dupa parerea mea, fals, eu asa l-am simtit. Cand se-ntalnesc ei nu era nimeni in gara, pe urma apar tot felul de indivizi care danseaza si canta iar la sfarsit toti isi vad de treaba ca si cum erau acolo dinainte...numai ca din filmare nu reise decat ca inainte in gara aia era tare pustiu, in afara de cei doi siroposi. Filmul a inceput bine, dar m-a dezamagit pe parcurs, si are multe clisee. Sunt alte filme mult mai bune si nepremiate, sau cu mai putine premii. Nu dau exemple, le-as nedreptati pe cele pe care as uita sa le mentionez. Dar sa gandim pozitiv: chiar daca nu e asta, totusi exista filme mai credibile si bazate pe o emotionalitate umana mult mai profunda. Maria, multam pentru postare, a fost interesant. Abordarea ta pozitiva e laudabila. Salutari, prietenos :) | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [08.May.09 21:06] |
| Maria, si eu , la rand, cum s/ar zice...si cu placere. in ton cu Anghel. succes! | |
| = Zimbesc | Maria Gold [08.May.09 21:24] |
| Acuma, dupa atita timp, si eu in rind cu voi. Multam de prezenta. | |