Comentariile membrilor:

= Iubiri stranii
Maria-Gabriela Dobrescu
[18.Feb.09 21:23]
Întotdeauna am fost atrasă de poveștile de dragoste ciudate. Și aceasta este una dintre ele. Ce poate fi mai frumos decât emoția așteptării unui gest sau a unei priviri care să-ți certifice că și celălalt simte la fel? O iubire născută din muzică și poezie, o iubire nedeclarată, dar care se simte în fiecare respirație a celor doi. Frumos. Aștept să o cunosc mai bine și pe Amy. Cred că ea o să întregească imaginea idealului feminin. Iubirile chinuite au o frumusețe aparte pe care nu orcine e capabil să o înțeleagă.

Maria
= Ai
Călin Sămărghițan
[19.Feb.09 12:25]
Maria, cred că ai intuit o "întâlnire" a trei femei interesante. Să vedem. Aștept și critici ca să știu pe unde mai e de lucru ori dacă totul nu va rămâne decât în sertar.

Dacă par stranii iubirile astea, e bine. Din punctul meu de vedere așa ceva aș vrea să fie. Probabil vreau să scap odată de subiectul ăsta și să mă apuc de altceva mai serios.
= de la povestea anonimului venețian
cezara răducu
[19.Feb.09 18:38]
ne mutăm cu rochia de bal într-o vioară. pendularea între mistic și suprarealism în proză este o artă,iar călin face saltul cu o precizie uimitoare, care, paradoxal nu cadențează textul ba chiar devine fluid iar planurile se interpun sinergic.
apoi, inserția personajelor, progresivă să spunem, crează o altă perspectivă asupra poveștii, numele lor sunt povești în sine.poate nici nu ar trebui să aibă final povestea asta stranie. să rămînă așa, de spus...
nu mai spun cuvinte, nu am citit cu un ochi de analist, am citit cu ochi de femeie care își caută încă povestea.
cu sfială pe aici, în sala de concert,
rara
= Olivia este...
Emil Iliescu
[19.Feb.09 19:06]
Olivia este o chintesență perfectă a femeilor de până acum din viața lui Filip. Are visarea Francescăi și aerul de intelectual al traducătoarei, Amy. Dar mai are ceva tainic, ce nu i se poate lua: armonia unui trup care împrumută tragismul sau exuberanța compozitorilor enumerați de autor. Olivia este un cântec. Ajuns la urechile lui Fil care încă nu a reușit să-l transcrie pe portativul inimii lui.
Astfel, înconjurat de trei grații, ca orice bărbat, va fi pus în fața unei alegeri existențiale. Nu mai vreau să fac supoziții. Aștept verdictul lui Fil și seara de la Praga. Ea poate descifra enigma din sufletul bărbatului acestuia, care, nu știu de ce, mi se pare trist și nehotărât.
Cu prietenie, Emil Iliescu
= Despre episodul Olivia
Călin Sămărghițan
[19.Feb.09 23:09]
Rara, spunând "mistic", spui un cuvânt care mi se strecoară departe. Am vrut, îmtr-adevăr, să nu fie salturi cadențate ci un fluid cum spui. Așa sunt conexiunile dintre lucruri, urmărite atât de autor în construcție, cât și de personaje pe scenă; ai văzut au apărut chiar și în dialoguri, și vor mai apărea. E important. Ai remarcat "inserția". Da, prin apariția noului personaj am schimbat total accentele și, sper, perspectiva asupra întregului. A fost pregătit îndelung acest personaj, dar nu avea nuanță. E o poveste întregă pe care îmi place s-o spun. A chemat-o Lara inițial și era bibliotecară. Apoi Iulia, apoi Inés și devenise vânzătoare de draperii și proprietara magazinului. Apoi a devenit Olivia și violoncelistă, și doar fiica proprietarei. Dezvăluirea legăturii cu Amy n-am mai păstrat-o pentru mai târziu, și am spus-o de acum. Asta a fost o schimbare de moment. Finalul există, e conturat, scena finală e scrisă deja, dar bineînțeles, încă tace. Dar să ajung acolo. Ai citit cu ochiul de care aveam nevoie. Te rog să mai treci.

Domnule Emil, ați simțit că am pus mult accent pe Olivia, e un personaj principal, chiar dacă apare doar pe la mijloc. Se face ori nu se face așa ceva? Chiar nu știu. Ați perceput-o exact cum am vrut să fie. Compozitorii au și ei rolul lor aici. Primele părți mi se par un Corelli, de aceea l-am adăugat, aici e un Bach clar cu semnificație aparte pe cele 15 secunde din finalul "Preludiului" (cea mai bună interpretare a finalului mi se pare cea a lui Maisky, http://www.youtube.com/watch?v=S6yuR8efotI, deși per ansamblu prefer interpretarea lui Yo-Yo Ma, probabil datorită mai sensibilei percepții asiatice). Finalul va trebui citit pe Barber, care va fi din nou prezent chiar și în text, și chiar mai mult, cu adagio-ul de coarde. Iminenta seară de la Praga mi se pare acum imposibil de scris, sunt câteva momente acolo care necesită mare atenție, dar așa mi s-a părut și Olivia, dar am scris-o până la urmă și sper că a mers (acum am numărat... 13 zile de "dospire", plus Serile artgotice, care se pare că m-au inspirat, apoi în câteva ore epuizante pentru 3 pagini jumate de text, cam asta a fost. Chiar sunt curios alții cum scriu). Nu cred că va fi atât de mult o alegere (între patru, nu uitați premiul) și nu cred că neapărat un verdict... înca nu știu ce nuanță îi voi da, mai am câteva episoade până acolo. Iar enigma, cred că numai el și-o poate descifra. Dacă o va descifra. Poate, ca și până acum, nu se va întâmpla nimic, vorba Cezarei "să rămînă așa, de spus". Mulțumesc.
= Închipuitorul
Silvia Bitere
[20.Feb.09 14:36]
Femaia lui Fil este ea, "femeia". Nu are importanță că este Amy, Olivia, ș.a.m.d pentru mine ca cititor. Firește, din punctul meu de vedere. Eu aș numi-o cu puțin optimism din partea mea, și cu un strop de iertare din partea autorului, Fata din Livadă. Femeia rochiei de bal a lui Fil nu este niciuna dintre cele prezente în scriitura propriu-zisă. Prind a respira doar conceptul în sine de iubire ca ideal, de neputință ca materializare al unui egou înălțat din prea mult spirit de tot ce înseamnă frumos. Cerul sus, jos pământul. Cuplarea celor două aspecte, lumi, se face prin absolut și așa ceva este dat de datul fiecărui individ. Forma este utopică, crezul în sine depășește bariera însă, transcendetul blagian ne devine brusc o minune scrisă de astă dată. Apoi ne revenim. Apoi doar plutirea. Oniricul capătă forme vii și aproape reușim să-l iubim pe Fil. Aproape, da. Capricios ca o femeie, capricios ca vremea este și Fil. Premiul este dorința lui născută din egoismul pentru sine, căci Fil are personalitate. La el iubirea de sine reprezintă iubirea pentru sine. În fiecare om există un egoist, altfel nu am exista așa perfecți?! Dacă se ceartă cu el însuși, dacă își dorește ceva bun pentru el(în cazul lui premiul, proiectul la care a muncit cu drag)asta se întâmplă pentru că este exigent cu el și atunci egoismul lui este justificat, perfect justificat. El reprezintă un dar de fapt pentru femeia lui. Egoismul lui este un dar pentru femeia lui, căci el caută înțelegerea, de aici și nenumăratele îndoieli, căutări. Este vorba de acceptarea lui Fill, așa cum este. El nu este de mijloc. Pe el îl poți iubi sau nu.

Te mai citesc,
Silvia
= Despre egoism și teamă
Călin Sămărghițan
[10.Dec.18 14:27]
Silvia ai spus două lucruri interesante de care am să mă leg în continuare.

1. De legătura cu "Fata din livadă" mi-a mai spus cineva și chiar m-a luat prin surprindere. I-am dat oarecum dreptate, se prea poate să existe această legătură. Dar eu ca autor al ambelor scrieri vreau să spun că aici e cu totul altceva. Acolo a fost poezie. Ținea de inspirație și de stări de moment. (Încadrarea la SF a fost o revoltă conjuncturală împotriva receptării acelor texte.) Fac precizarea aici, "Fata din livadă" este poem în proză. Deci aparține genului liric. În schimb, "Rochia de bal" e o proză clară, e ficțiune, are un fir epic (!?!) stabilit, are personaje cu rolul lor bine determinat. Frâiele sunt de data aceasta de partea autorului, el decide tot. Deci "motorul" scrierii este cu totul altul, dacă sunt bine înțeles. E mai complex și un text mai atent controlat decât superficial scrisa "Fată din livadă".

2. Ai spus "egoismul lui este un dar". La o primă vedere acest lucru e absurd. Însă îți voi explica de ce îmi place că ai spus așa: Filip este capricios deoarece el resimte imediat tot ce se întâmplă în jur, tot ce-l atinge sau chiar îl lovește, el intră imediat în rezonanță. De aceea și poate să scrie. Chiar dacă eu ca autor am spus "egoism", am spus-o din ironie la adresa personajului, pentru ca el să pară neînțeles și chiar de către mine ca autor, dar este, de fapt, o reacție de apărare a lui. El nu este egoist, el este o broască țestoasă. O țestoasă nu se ascunde în carapace din egoismul de a-i fi bine doar ei, ci din teama de a nu fi lovită. Nu din orgoliu, ci din instinct de supraviețuire. Deci nu egoismul propriuzis este un dar, ci, da, exact: "teama". El își aduce propria teamă în dar pentru femeia iubită, își expune vulnerabilitatea oricărei lovituri. El își "expune" sau chiar își sacrifică teama. (Așa fac și câinii pentru a-și arăta dragostea față de stăpân? Se întorc pe spate, cu picioarele în sus, nu pentru a fi scărpinați!, e greșit înțeles, ci descoperindu-și burta, cea mai vulnerabilă parte, lăsându-se descoperiți în fața celui pe care îl iubesc și îl consideră stăpân).

Ironia este că Filip "și-a sacrificat teama" pentru cine nu trebuia, pentru Francesca, cea care l-a trădat, iar față de Olivia, cea care l-ar fi înțeles, se ascunde. Se va rezolva acest conflict? Asta nu pot spune eu, ci doar textul pe mai departe. Asta e ideea aici, și îmi dau totodată seama că ar trebui să fiu, totuși, mai explicit, pentru a răzbate mai limpede din text. Bine c-ai trecut.
= Călin, felicitări...
Victor Potra
[22.Feb.09 10:01]
"Da, l-au vrăjit imediat. Mâinile! Parcă desenau în aer forme alambicate, parcă întregul ei trup nu era în acele clipe decât mâini. Parcă în ele singure sălășluia întreaga viață a universului. Și toate tainele lui. Erau sigure și ferme, dar moi și unduitoare. Parcă erau fluturi o clipă, pentru a se tranforma, brusc, în văpăi aprinse. Apoi erau iarăși câmpii și..., și totul cu o delicatețe de neimaginat."

Călin, felicitări, acest pasaj te reprezintă în întregime.
Parcă aș fi parcat în parcul parcimonios al parcursului omniprezentei tentații a efeminării, care, vai, ne pândește pe toți...

Victor Potra
= Câteva distincții
Călin Sămărghițan
[22.Feb.09 16:41]
Victor, cred că în receptarea unui text trebuie făcută diferența între persoana autorului și intenția lui în text. Aș spune că e chiar foarte important. Cred că e vorba de diferența dintre "distincțiile verbale" și "distincțiile mentale". Și chiar dacă nu există o foarte mare deosebire între ele, asta nu înseamnă că poți judeca autorul după personaj, ori invers. Proza de față e una cu multe accente lirice, și cred că asta te debusolează puțin.

Rămân la ideea, amintită și în altă parte, că într-un scriitor trebuie să se rostească vocile personajelor sale, iar acestea să fie cât mai credibile. Și, în plus, ca o părere personală, capacitatea unui bărbat de a admira finețea unor mâini feminine nu cred că înseamnă efeminarea aceluia, ba chiar dimpotrivă.
= Arta descrieii
Raluca Oprita
[22.Feb.09 18:17]
Arta descrierii ajunsă în mâinile unui vrăjitor. Indiferent că este violoncelistă, bibliotecară sau traducătore, la Călin, universul feminin atinge pragul perfecțiuni, sublimului pentru că el receptează într-un mod special, ajungând în profunzimea stărilor, a conexiunilor cu o sensibilitate de „seismograf”. Cu o notă de noblețe și rafinament (de invidiat) autorul dezvăluie viziunea sa asupra principiului de iubire.

felicitări, Călin!
= erată
Raluca Oprita
[22.Feb.09 18:20]
prefecțiunii - bineînțeles
= da, caline!
Anca Roshu
[23.Feb.09 08:19]
esti un magician al cuvintelor cand e vorba despre descrierea universului feminin, un fin observator si (constat acum, de cand urmaresc rochiile tale) un prozator la fel de bun pe cat ne-ai convins ca si poet.
astept cu nerabdare sa ne dezvalui finalul povestii cu iulia-ines-olivia, francesca si filip, si, de ce nu, cezar (pe care vad ca l-ai cam neglijat in ultimele parti). poate si amy. finalul se poate modifica, nu-i asa, si poate un hepi end, care nu pare asa, in prima faza, sau nu pare oricui, sa fie asa, cand vei posta ultima rochie.
imi plac foarte tare bucatile astea de nuvela, si, cum a mai zis mai sus, mi se pare ca surprinzi foarte atent complicatele cai ale ego-ului feminin, fara sa neglijezi deloc descrierea invelisului lui exterior (pana la urma, corpul nu este altceva decat o reflectare a spiritului, cred eu).
citisem, nu foarte demult, o statistica efectuata pe cateva t-spe mii de masculi, in urma careia a rezultat ca acestia se uita la femei in primul rand la sani, dupa aia la fund, si dupa aia la picioare.
desigur, pentru un mascul care nu a depasit faza de hommo erectus, o descriere a mainilor unei femei nu poate fi decat banala; cred c-ai fi atras mai multi cititori din aceasta categorie dand niste detalii biometrice, sau spunandu-ne dimensiunile exacte ale bustului sau posteriorului protagonistelor! :)
dar cum, in cazul de fata, scrierea ta nu e pentru cei multi veniti, ci doar pentru aia (mai) putini alesi sa inteleaga, eu zic ca e foarte bine, si pe mine m-ai cucerit cu rochiile tale, lupule! :-)
= Cataclisme și mângâieri
Călin Sămărghițan
[22.Feb.09 22:20]
Raluca, mulțumesc pentru generozitatea comentariului, dar mă supraevaluează. Nu cunosc universul feminin nici pe departe, ci ofer doar o perspectivă, poate îngustă, asupra lui, fără pretenții de generalizare sau absolutizare. Personajele mele sunt niște oameni imperfecți, ca noi toți, dar dacă ceea ce văd eu acolo, ori construiesc, e totuși credibil, nu poate decât să mă bucure. Da, încerc să urmăresc de la adieri, până la cutremure interioare. Să vedem ce iese.
= revenire
Raluca Oprita
[23.Feb.09 00:41]
Așa cum pe mine nu mă caracterizează generozitatea, nici pe tine, în momentul de față, nu ar trabui să te caracterizeze modestia. Când am spus că "universul feminin atinge pragul sublimului, al perfecțiunii" nu m-am referit la virtuți.

cele bune!
= Răspunsuri, la o cafea
Călin Sămărghițan
[23.Feb.09 13:27]
Anca, stilul tău de a comenta mă intimidează puțin, dar îți mulțumesc pentru aprecieri, sper să nu-ți dezamăgesc așteptările. Dacă crezi că mâinile ”au prins”, mă bucur. Era important aici. Și-mi lărgești aria de cititori. Dacă ceea ce pun acolo are sens și pentru altcineva în afară de mine, înseamnă că încă nu e inutil.

Raluca, știu ce spuneai și mă bucur că are rezonanță ceea ce scriu. Totuși nu am pretenții atât de înalte, sunt abia la prima proză mai susținută, și încă sondez. Sunt încâlcit și amestecat în ea până în gât și nu știu cum am s-o scot la capăt. Cert este că îmi trebuie tot mai mult timp și efort să o duc mai departe, probabil și datorită personajelor care îmi par tot mai complexe și pretențioase. Anca a și remarcat că pe Cezar l-am cam uitat pe drum, și cred că așa o să și rămână. Găsesc proza ca pe un cu totul alt efort decât poezia. Citirea ta o simt atentă și pretențioasă întotdeauna. Să-mi spui și când scârțâie ceva.
= ep. V
Petru Teodor
[24.Apr.09 21:44]
Relatarea unei morți calculate (- corecturi și * notițe pe marginea paginii):
- "Dar, odată intrat întâmplător," sau "Dar, pătrunzând întâmplător,"
- "scria [...] purta [...] și știa că nu-și prea călca cămășile [...]" ;
- "Îi simțea însă, cu durere, ezitarea continuă și îi venea să urle și să-l izbească cu pumnii în piept."

* Filip Conta (Filip [greaca] philos = prieten + hippos = cal; conta - cel ce contează) este o proiecție a autorului; sufletul poetului, dar și al partiturii, al poeziei acesteia;

* apare Olivia - jumătatea spirituală a poetului, proiecția lui înaltă, adevărata răsplata, care nu este o femeie în carne și oase, ci o adunare de arcuri, arcușuri, strune, gesturi, dansuri etc.; "Nimic artificial, , nimic atent studiat, ci doar o revărsare naturală, parcă neconștientizată, a unui balet ocult și armonios al gesturilor simple. Mișcările brațelor ei suple erau valuri ale unui ocean teribil, care îl inunda prin toate fisurile ființei lui, până în străfunduri. Simțea furtuni clocotind și simțea adieri ale unei mângâieri de care abia dacă-și mai amintea.";

* există un cuplu al contrastelor între Francesca (Franciscus/Francesca = francez; simbol al senzualității, este cea care tulbură) și Olivia (Olivia [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina] oliva = maslin; pacea interioară); voi mai reveni asupra lor în fragmentul următor; oricum Olivia este contrapunctul lui Filip, este spiritul poeziei/poetului, sau dorința de ascensiune.

* fragment important (mă rog, tot episodul V este important în conturarea Oliviei): "Să dai lecții de violoncel la copii? Câți mai cântă azi la violoncel? Îl fac barcă! Barcă îl fac! Da, era într-adevăr o barcă. Violoncelul era corabia ei de salvare. Se agăța de el cu disperare atunci când avea nevoie, iar el o ducea mai departe. Că de furtuni n-avea lipsă. Era reazem, era fereastră. Îi vorbea ca unui frate mai mare. Ca unui tată pe care îl pierduse încă din copilărie, atât de cumplit. N-a înțeles niciodată unde-i tot spunea mama că s-a dus. Unde? Cât de departe s-a putut duce și de ce nu mai vine? Și de ce rochița ei aia, pătată cu sânge, n-a mai văzut-o niciodată? Ha? Spune-mi! Spuneee-mi! Reazem." (Tatăl care nu mai este; nașterea văzuta ca un sacrificiu - rochița pătată cu sânge - detalii peste care la prima vedere treci ușor).

(va urma)
= Olivia și șansa unui nou destin
Călin Sămărghițan
[06.May.09 14:48]
Teodor, aproape două săptămâni mi-a luat ”construirea” Oliviei pentru că nu aveam nimic, decât niște mâini și un zâmbet pe care le-am văzut într-o seară. Dar apare acest trio care oferă dintr-o dată o foarte generoasă paletă de variante. Olivia este tot ce poate să-i placă lui Filip, ai remarcat.

Am căutat numele îndelung, am căutat profesia, pasiuni personale, a durat. Nu numai singur căutam, desigur, mai vorbeam cu unii și alții, dar nu cred că ei își dădeau seama că eu căutam un personaj de fapt. Dar țin bine minte, ideea finală mi-a venit într-o seară, era întuneric cu lumini portocalii, era iarnă, și aruncam cu bulgări de zăpadă în trunchiurile unor copaci. Apoi am scris-o, da, și m-am îndrăgostit în mod absolut de ea. O voiam în final cu Filip. Era exact ce-i trebuia lui Filip pentru a fi fericit. Din păcate el n-a vrut. E un încăpățânat, și nu m-a lăsat. Filip voia deja să moară. Ea îi dăruia tot, dar el... el dovedește că într-adevăr are o problemă mare de fixație cu Francesca. Eu personal aș fi rămas cu Olivia. E momentul în care autorul se desprinde de Filip. (Din punct de vedere strict sentimental, am o variantă în care Filip rămâne cu Olivia.) Cred că Filip a simțit că am creat-o de fapt pe Olivia pentru mine, nu pentru el.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= Iubiri stranii	Maria-Gabriela Dobrescu [18.Feb.09 21:23]
Întotdeauna am fost atrasă de poveștile de dragoste ciudate. Și aceasta este una dintre ele. Ce poate fi mai frumos decât emoția așteptării unui gest sau a unei priviri care să-ți certifice că și celălalt simte la fel? O iubire născută din muzică și poezie, o iubire nedeclarată, dar care se simte în fiecare respirație a celor doi. Frumos. Aștept să o cunosc mai bine și pe Amy. Cred că ea o să întregească imaginea idealului feminin. Iubirile chinuite au o frumusețe aparte pe care nu orcine e capabil să o înțeleagă. Maria

= Ai	Călin Sămărghițan [19.Feb.09 12:25]
Maria, cred că ai intuit o "întâlnire" a trei femei interesante. Să vedem. Aștept și critici ca să știu pe unde mai e de lucru ori dacă totul nu va rămâne decât în sertar. Dacă par stranii iubirile astea, e bine. Din punctul meu de vedere așa ceva aș vrea să fie. Probabil vreau să scap odată de subiectul ăsta și să mă apuc de altceva mai serios.

= de la povestea anonimului venețian	cezara răducu [19.Feb.09 18:38]
ne mutăm cu rochia de bal într-o vioară. pendularea între mistic și suprarealism în proză este o artă,iar călin face saltul cu o precizie uimitoare, care, paradoxal nu cadențează textul ba chiar devine fluid iar planurile se interpun sinergic. apoi, inserția personajelor, progresivă să spunem, crează o altă perspectivă asupra poveștii, numele lor sunt povești în sine.poate nici nu ar trebui să aibă final povestea asta stranie. să rămînă așa, de spus... nu mai spun cuvinte, nu am citit cu un ochi de analist, am citit cu ochi de femeie care își caută încă povestea. cu sfială pe aici, în sala de concert, rara

= Olivia este...	Emil Iliescu [19.Feb.09 19:06]
Olivia este o chintesență perfectă a femeilor de până acum din viața lui Filip. Are visarea Francescăi și aerul de intelectual al traducătoarei, Amy. Dar mai are ceva tainic, ce nu i se poate lua: armonia unui trup care împrumută tragismul sau exuberanța compozitorilor enumerați de autor. Olivia este un cântec. Ajuns la urechile lui Fil care încă nu a reușit să-l transcrie pe portativul inimii lui. Astfel, înconjurat de trei grații, ca orice bărbat, va fi pus în fața unei alegeri existențiale. Nu mai vreau să fac supoziții. Aștept verdictul lui Fil și seara de la Praga. Ea poate descifra enigma din sufletul bărbatului acestuia, care, nu știu de ce, mi se pare trist și nehotărât. Cu prietenie, Emil Iliescu

= Despre episodul Olivia	Călin Sămărghițan [19.Feb.09 23:09]
Rara, spunând "mistic", spui un cuvânt care mi se strecoară departe. Am vrut, îmtr-adevăr, să nu fie salturi cadențate ci un fluid cum spui. Așa sunt conexiunile dintre lucruri, urmărite atât de autor în construcție, cât și de personaje pe scenă; ai văzut au apărut chiar și în dialoguri, și vor mai apărea. E important. Ai remarcat "inserția". Da, prin apariția noului personaj am schimbat total accentele și, sper, perspectiva asupra întregului. A fost pregătit îndelung acest personaj, dar nu avea nuanță. E o poveste întregă pe care îmi place s-o spun. A chemat-o Lara inițial și era bibliotecară. Apoi Iulia, apoi Inés și devenise vânzătoare de draperii și proprietara magazinului. Apoi a devenit Olivia și violoncelistă, și doar fiica proprietarei. Dezvăluirea legăturii cu Amy n-am mai păstrat-o pentru mai târziu, și am spus-o de acum. Asta a fost o schimbare de moment. Finalul există, e conturat, scena finală e scrisă deja, dar bineînțeles, încă tace. Dar să ajung acolo. Ai citit cu ochiul de care aveam nevoie. Te rog să mai treci. Domnule Emil, ați simțit că am pus mult accent pe Olivia, e un personaj principal, chiar dacă apare doar pe la mijloc. Se face ori nu se face așa ceva? Chiar nu știu. Ați perceput-o exact cum am vrut să fie. Compozitorii au și ei rolul lor aici. Primele părți mi se par un Corelli, de aceea l-am adăugat, aici e un Bach clar cu semnificație aparte pe cele 15 secunde din finalul "Preludiului" (cea mai bună interpretare a finalului mi se pare cea a lui Maisky, http://www.youtube.com/watch?v=S6yuR8efotI, deși per ansamblu prefer interpretarea lui Yo-Yo Ma, probabil datorită mai sensibilei percepții asiatice). Finalul va trebui citit pe Barber, care va fi din nou prezent chiar și în text, și chiar mai mult, cu adagio-ul de coarde. Iminenta seară de la Praga mi se pare acum imposibil de scris, sunt câteva momente acolo care necesită mare atenție, dar așa mi s-a părut și Olivia, dar am scris-o până la urmă și sper că a mers (acum am numărat... 13 zile de "dospire", plus Serile artgotice, care se pare că m-au inspirat, apoi în câteva ore epuizante pentru 3 pagini jumate de text, cam asta a fost. Chiar sunt curios alții cum scriu). Nu cred că va fi atât de mult o alegere (între patru, nu uitați premiul) și nu cred că neapărat un verdict... înca nu știu ce nuanță îi voi da, mai am câteva episoade până acolo. Iar enigma, cred că numai el și-o poate descifra. Dacă o va descifra. Poate, ca și până acum, nu se va întâmpla nimic, vorba Cezarei "să rămînă așa, de spus". Mulțumesc.

= Închipuitorul	Silvia Bitere [20.Feb.09 14:36]
Femaia lui Fil este ea, "femeia". Nu are importanță că este Amy, Olivia, ș.a.m.d pentru mine ca cititor. Firește, din punctul meu de vedere. Eu aș numi-o cu puțin optimism din partea mea, și cu un strop de iertare din partea autorului, Fata din Livadă. Femeia rochiei de bal a lui Fil nu este niciuna dintre cele prezente în scriitura propriu-zisă. Prind a respira doar conceptul în sine de iubire ca ideal, de neputință ca materializare al unui egou înălțat din prea mult spirit de tot ce înseamnă frumos. Cerul sus, jos pământul. Cuplarea celor două aspecte, lumi, se face prin absolut și așa ceva este dat de datul fiecărui individ. Forma este utopică, crezul în sine depășește bariera însă, transcendetul blagian ne devine brusc o minune scrisă de astă dată. Apoi ne revenim. Apoi doar plutirea. Oniricul capătă forme vii și aproape reușim să-l iubim pe Fil. Aproape, da. Capricios ca o femeie, capricios ca vremea este și Fil. Premiul este dorința lui născută din egoismul pentru sine, căci Fil are personalitate. La el iubirea de sine reprezintă iubirea pentru sine. În fiecare om există un egoist, altfel nu am exista așa perfecți?! Dacă se ceartă cu el însuși, dacă își dorește ceva bun pentru el(în cazul lui premiul, proiectul la care a muncit cu drag)asta se întâmplă pentru că este exigent cu el și atunci egoismul lui este justificat, perfect justificat. El reprezintă un dar de fapt pentru femeia lui. Egoismul lui este un dar pentru femeia lui, căci el caută înțelegerea, de aici și nenumăratele îndoieli, căutări. Este vorba de acceptarea lui Fill, așa cum este. El nu este de mijloc. Pe el îl poți iubi sau nu. Te mai citesc, Silvia

= Despre egoism și teamă	Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27]
Silvia ai spus două lucruri interesante de care am să mă leg în continuare. 1. De legătura cu "Fata din livadă" mi-a mai spus cineva și chiar m-a luat prin surprindere. I-am dat oarecum dreptate, se prea poate să existe această legătură. Dar eu ca autor al ambelor scrieri vreau să spun că aici e cu totul altceva. Acolo a fost poezie. Ținea de inspirație și de stări de moment. (Încadrarea la SF a fost o revoltă conjuncturală împotriva receptării acelor texte.) Fac precizarea aici, "Fata din livadă" este poem în proză. Deci aparține genului liric. În schimb, "Rochia de bal" e o proză clară, e ficțiune, are un fir epic (!?!) stabilit, are personaje cu rolul lor bine determinat. Frâiele sunt de data aceasta de partea autorului, el decide tot. Deci "motorul" scrierii este cu totul altul, dacă sunt bine înțeles. E mai complex și un text mai atent controlat decât superficial scrisa "Fată din livadă". 2. Ai spus "egoismul lui este un dar". La o primă vedere acest lucru e absurd. Însă îți voi explica de ce îmi place că ai spus așa: Filip este capricios deoarece el resimte imediat tot ce se întâmplă în jur, tot ce-l atinge sau chiar îl lovește, el intră imediat în rezonanță. De aceea și poate să scrie. Chiar dacă eu ca autor am spus "egoism", am spus-o din ironie la adresa personajului, pentru ca el să pară neînțeles și chiar de către mine ca autor, dar este, de fapt, o reacție de apărare a lui. El nu este egoist, el este o broască țestoasă. O țestoasă nu se ascunde în carapace din egoismul de a-i fi bine doar ei, ci din teama de a nu fi lovită. Nu din orgoliu, ci din instinct de supraviețuire. Deci nu egoismul propriuzis este un dar, ci, da, exact: "teama". El își aduce propria teamă în dar pentru femeia iubită, își expune vulnerabilitatea oricărei lovituri. El își "expune" sau chiar își sacrifică teama. (Așa fac și câinii pentru a-și arăta dragostea față de stăpân? Se întorc pe spate, cu picioarele în sus, nu pentru a fi scărpinați!, e greșit înțeles, ci descoperindu-și burta, cea mai vulnerabilă parte, lăsându-se descoperiți în fața celui pe care îl iubesc și îl consideră stăpân). Ironia este că Filip "și-a sacrificat teama" pentru cine nu trebuia, pentru Francesca, cea care l-a trădat, iar față de Olivia, cea care l-ar fi înțeles, se ascunde. Se va rezolva acest conflict? Asta nu pot spune eu, ci doar textul pe mai departe. Asta e ideea aici, și îmi dau totodată seama că ar trebui să fiu, totuși, mai explicit, pentru a răzbate mai limpede din text. Bine c-ai trecut.

= Călin, felicitări...	Victor Potra [22.Feb.09 10:01]
"Da, l-au vrăjit imediat. Mâinile! Parcă desenau în aer forme alambicate, parcă întregul ei trup nu era în acele clipe decât mâini. Parcă în ele singure sălășluia întreaga viață a universului. Și toate tainele lui. Erau sigure și ferme, dar moi și unduitoare. Parcă erau fluturi o clipă, pentru a se tranforma, brusc, în văpăi aprinse. Apoi erau iarăși câmpii și..., și totul cu o delicatețe de neimaginat." Călin, felicitări, acest pasaj te reprezintă în întregime. Parcă aș fi parcat în parcul parcimonios al parcursului omniprezentei tentații a efeminării, care, vai, ne pândește pe toți... Victor Potra

= Câteva distincții	Călin Sămărghițan [22.Feb.09 16:41]
Victor, cred că în receptarea unui text trebuie făcută diferența între persoana autorului și intenția lui în text. Aș spune că e chiar foarte important. Cred că e vorba de diferența dintre "distincțiile verbale" și "distincțiile mentale". Și chiar dacă nu există o foarte mare deosebire între ele, asta nu înseamnă că poți judeca autorul după personaj, ori invers. Proza de față e una cu multe accente lirice, și cred că asta te debusolează puțin. Rămân la ideea, amintită și în altă parte, că într-un scriitor trebuie să se rostească vocile personajelor sale, iar acestea să fie cât mai credibile. Și, în plus, ca o părere personală, capacitatea unui bărbat de a admira finețea unor mâini feminine nu cred că înseamnă efeminarea aceluia, ba chiar dimpotrivă.

= Arta descrieii	Raluca Oprita [22.Feb.09 18:17]
Arta descrierii ajunsă în mâinile unui vrăjitor. Indiferent că este violoncelistă, bibliotecară sau traducătore, la Călin, universul feminin atinge pragul perfecțiuni, sublimului pentru că el receptează într-un mod special, ajungând în profunzimea stărilor, a conexiunilor cu o sensibilitate de „seismograf”. Cu o notă de noblețe și rafinament (de invidiat) autorul dezvăluie viziunea sa asupra principiului de iubire. felicitări, Călin!

= erată	Raluca Oprita [22.Feb.09 18:20]
prefecțiunii - bineînțeles

= da, caline!	Anca Roshu [23.Feb.09 08:19]
esti un magician al cuvintelor cand e vorba despre descrierea universului feminin, un fin observator si (constat acum, de cand urmaresc rochiile tale) un prozator la fel de bun pe cat ne-ai convins ca si poet. astept cu nerabdare sa ne dezvalui finalul povestii cu iulia-ines-olivia, francesca si filip, si, de ce nu, cezar (pe care vad ca l-ai cam neglijat in ultimele parti). poate si amy. finalul se poate modifica, nu-i asa, si poate un hepi end, care nu pare asa, in prima faza, sau nu pare oricui, sa fie asa, cand vei posta ultima rochie. imi plac foarte tare bucatile astea de nuvela, si, cum a mai zis mai sus, mi se pare ca surprinzi foarte atent complicatele cai ale ego-ului feminin, fara sa neglijezi deloc descrierea invelisului lui exterior (pana la urma, corpul nu este altceva decat o reflectare a spiritului, cred eu). citisem, nu foarte demult, o statistica efectuata pe cateva t-spe mii de masculi, in urma careia a rezultat ca acestia se uita la femei in primul rand la sani, dupa aia la fund, si dupa aia la picioare. desigur, pentru un mascul care nu a depasit faza de hommo erectus, o descriere a mainilor unei femei nu poate fi decat banala; cred c-ai fi atras mai multi cititori din aceasta categorie dand niste detalii biometrice, sau spunandu-ne dimensiunile exacte ale bustului sau posteriorului protagonistelor! :) dar cum, in cazul de fata, scrierea ta nu e pentru cei multi veniti, ci doar pentru aia (mai) putini alesi sa inteleaga, eu zic ca e foarte bine, si pe mine m-ai cucerit cu rochiile tale, lupule! :-)

= Cataclisme și mângâieri	Călin Sămărghițan [22.Feb.09 22:20]
Raluca, mulțumesc pentru generozitatea comentariului, dar mă supraevaluează. Nu cunosc universul feminin nici pe departe, ci ofer doar o perspectivă, poate îngustă, asupra lui, fără pretenții de generalizare sau absolutizare. Personajele mele sunt niște oameni imperfecți, ca noi toți, dar dacă ceea ce văd eu acolo, ori construiesc, e totuși credibil, nu poate decât să mă bucure. Da, încerc să urmăresc de la adieri, până la cutremure interioare. Să vedem ce iese.

= revenire	Raluca Oprita [23.Feb.09 00:41]
Așa cum pe mine nu mă caracterizează generozitatea, nici pe tine, în momentul de față, nu ar trabui să te caracterizeze modestia. Când am spus că "universul feminin atinge pragul sublimului, al perfecțiunii" nu m-am referit la virtuți. cele bune!

= Răspunsuri, la o cafea	Călin Sămărghițan [23.Feb.09 13:27]
Anca, stilul tău de a comenta mă intimidează puțin, dar îți mulțumesc pentru aprecieri, sper să nu-ți dezamăgesc așteptările. Dacă crezi că mâinile ”au prins”, mă bucur. Era important aici. Și-mi lărgești aria de cititori. Dacă ceea ce pun acolo are sens și pentru altcineva în afară de mine, înseamnă că încă nu e inutil. Raluca, știu ce spuneai și mă bucur că are rezonanță ceea ce scriu. Totuși nu am pretenții atât de înalte, sunt abia la prima proză mai susținută, și încă sondez. Sunt încâlcit și amestecat în ea până în gât și nu știu cum am s-o scot la capăt. Cert este că îmi trebuie tot mai mult timp și efort să o duc mai departe, probabil și datorită personajelor care îmi par tot mai complexe și pretențioase. Anca a și remarcat că pe Cezar l-am cam uitat pe drum, și cred că așa o să și rămână. Găsesc proza ca pe un cu totul alt efort decât poezia. Citirea ta o simt atentă și pretențioasă întotdeauna. Să-mi spui și când scârțâie ceva.

= ep. V	Petru Teodor [24.Apr.09 21:44]
Relatarea unei morți calculate (- corecturi și * notițe pe marginea paginii): - "Dar, odată intrat întâmplător," sau "Dar, pătrunzând întâmplător," - "scria [...] purta [...] și știa că nu-și prea călca cămășile [...]" ; - "Îi simțea însă, cu durere, ezitarea continuă și îi venea să urle și să-l izbească cu pumnii în piept." * Filip Conta (Filip [greaca] philos = prieten + hippos = cal; conta - cel ce contează) este o proiecție a autorului; sufletul poetului, dar și al partiturii, al poeziei acesteia; * apare Olivia - jumătatea spirituală a poetului, proiecția lui înaltă, adevărata răsplata, care nu este o femeie în carne și oase, ci o adunare de arcuri, arcușuri, strune, gesturi, dansuri etc.; "Nimic artificial, , nimic atent studiat, ci doar o revărsare naturală, parcă neconștientizată, a unui balet ocult și armonios al gesturilor simple. Mișcările brațelor ei suple erau valuri ale unui ocean teribil, care îl inunda prin toate fisurile ființei lui, până în străfunduri. Simțea furtuni clocotind și simțea adieri ale unei mângâieri de care abia dacă-și mai amintea."; * există un cuplu al contrastelor între Francesca (Franciscus/Francesca = francez; simbol al senzualității, este cea care tulbură) și Olivia (Olivia [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina] oliva = maslin; pacea interioară); voi mai reveni asupra lor în fragmentul următor; oricum Olivia este contrapunctul lui Filip, este spiritul poeziei/poetului, sau dorința de ascensiune. * fragment important (mă rog, tot episodul V este important în conturarea Oliviei): "Să dai lecții de violoncel la copii? Câți mai cântă azi la violoncel? Îl fac barcă! Barcă îl fac! Da, era într-adevăr o barcă. Violoncelul era corabia ei de salvare. Se agăța de el cu disperare atunci când avea nevoie, iar el o ducea mai departe. Că de furtuni n-avea lipsă. Era reazem, era fereastră. Îi vorbea ca unui frate mai mare. Ca unui tată pe care îl pierduse încă din copilărie, atât de cumplit. N-a înțeles niciodată unde-i tot spunea mama că s-a dus. Unde? Cât de departe s-a putut duce și de ce nu mai vine? Și de ce rochița ei aia, pătată cu sânge, n-a mai văzut-o niciodată? Ha? Spune-mi! Spuneee-mi! Reazem." (Tatăl care nu mai este; nașterea văzuta ca un sacrificiu - rochița pătată cu sânge - detalii peste care la prima vedere treci ușor). (va urma)

= Olivia și șansa unui nou destin	Călin Sămărghițan [06.May.09 14:48]
Teodor, aproape două săptămâni mi-a luat ”construirea” Oliviei pentru că nu aveam nimic, decât niște mâini și un zâmbet pe care le-am văzut într-o seară. Dar apare acest trio care oferă dintr-o dată o foarte generoasă paletă de variante. Olivia este tot ce poate să-i placă lui Filip, ai remarcat. Am căutat numele îndelung, am căutat profesia, pasiuni personale, a durat. Nu numai singur căutam, desigur, mai vorbeam cu unii și alții, dar nu cred că ei își dădeau seama că eu căutam un personaj de fapt. Dar țin bine minte, ideea finală mi-a venit într-o seară, era întuneric cu lumini portocalii, era iarnă, și aruncam cu bulgări de zăpadă în trunchiurile unor copaci. Apoi am scris-o, da, și m-am îndrăgostit în mod absolut de ea. O voiam în final cu Filip. Era exact ce-i trebuia lui Filip pentru a fi fericit. Din păcate el n-a vrut. E un încăpățânat, și nu m-a lăsat. Filip voia deja să moară. Ea îi dăruia tot, dar el... el dovedește că într-adevăr are o problemă mare de fixație cu Francesca. Eu personal aș fi rămas cu Olivia. E momentul în care autorul se desprinde de Filip. (Din punct de vedere strict sentimental, am o variantă în care Filip rămâne cu Olivia.) Cred că Filip a simțit că am creat-o de fapt pe Olivia pentru mine, nu pentru el.