| = a 12-a cină | dorin cozan [08.May.06 12:16] |
| repudierea războiului care neînțelegere a relațiilor dintre situatii si semeni vine, cred, dintr-o perspectivă redusă asupra funcției negativului. in plus, transpare in text, "adevaratul" motiv: acceptarea "indurarii" lucrurilor, care stau sub semnul "celor unsprezece tăceri", a nespusului care, revelat prin miracol, arata plenitudinea existentei. aceasta ar implica o atitudine virilă, barbateasca asupra realitatii; o maturizare... insa, nu e pana la urma, o autoiluzionare, autoimpusa ptr a suporta destinul? credinta in mai bine imi pare, aici, o voalata atitudine etern-religioasa din neputinta de a viza intreaga realitate. | |
| = erata | dorin cozan [08.May.06 12:18] |
| "ca neintelegere..." | |
| = solemnitatea oboselii | Corneliu Traian Atanasiu [08.May.06 15:58] |
Războiul. E vorba de modul războinic de a simți că te înfrunți/confrunți cu ceva care de fapt nu-ți este ostil. Destinul nu este ceva ce este împotriva ta, este, dacă ai talent, mai curînd ceva pe potriva ta. Înțelegerea este împăcare și consimțire: amor fati. Destin înseamnă mai puțin a fi (pre)destinat, cît te bucura de cele ce-ți sînt destinate și a-ți găsi astfel o destinație. Îndurarea este văzută ca răbdătoare asumare a condiției în care ca magician știi că de tine ține să sus-ții o lume, adică să-i asiguri noblețea, înălțimea, bogăția. A îndura viril să ai o responsabilitate mult sporită. Să născocești mereu o realitate în care să merite să trăiești. Realitatea în sensul uneia care ar fi dată fără participarea noastră este una inconsistentă, friabilă. Schimbătoare, perisabilă, cum zice minunat un coleg de site, Horia Pătrașcu: paradită. Oricînd gata să devină o ruină. Trebuie să fii matur ca să-ți asumi că din destinul tău face parte chiar grija pentru ca realitatea să existe consistent îmbogățind-o, înnobilînd-o, împrospătînd-o, frăgezind-o. Asigurîndu-i cu suflare ta doza benefică de duh. | |