| = Vasile Munteanu, DA - o poezie de referință, un monument, o statuie | Cornel Ștefan Ghica [07.Dec.08 10:30] |
| maestre, oricât am încerca noi (ceilalți) să respirăm artificial (și virtual) un aer poetik, nu prea ne reușete - ne pute gura a rețete și "eu"-ri. de fiecare dată când te citesc mă bucur că (mai) există și talent poetic - nu doar poeți. mi-o plăcut această ("expusă") "haină de hiară", întregu' ei croit. este o poezie de referință. reverență, maestre. cu respect, Cornel Ghica | |
| = Mă simt sub ceasul iernii urs bătrân | George Floarea [07.Dec.08 16:59] |
| Poemul acesta îmi pare de fapt o frântură din portretul spiritual al unui om care a atins o deplină maturitate. Ușurința cu care tu sădești în mintea și sufletul cititorului emoții puternice dar și trupul unor idei care ar trebui să-l încarce cu ce este esențial; mă face să-mi exprim întregul meu respect pentru priceperea cu care tu devi pentru mine - poetul profundelor evocări. În poemul de față, tu mergi pe linia pe care eu am mai întălnit-o și în alta poeme ale tale, însă aici eu detectez o încărcătură emoțională mai mare pentru că aici tu ești în centrul acestei imagini hrănită de acest spațiu mirific pe care des îl evoci. Un volum care să conțină toate aceste poeme cu o adâncă pornire spre lucrurile care te definesc atât de bine, eu cred că ar avea un soi de recunoaștere sănătos venit din partea celor ce au capacitatea de aprecia operele de o reală valoare.gf | |
| = Închiderea în CarTe | George Pașa [07.Dec.08 16:50] |
| Revin, după ceva timp, cu un semn de lectură la un text de V. Munteanu, deși am citit, în tăcerea care (ne) definește mai bine, cam tot ce a postat aici în ultimele luni. Textul are, pe lângă armonia ce a devenit aproape o constantă a versurilor autorului, și gânduri profunde, ce pendulează permanent între "afară" și "înăuntru", între certitudinea unui drum al ființei/ creației ce nu a fost părăsit și indoiala ce vine din afară. Începutul e încărcat de taina ființării poetice, a (dis)cernerii cuvintelor ce exprimă cel mai bine starea sufletească sau, mai bine zis, a curgerii sufletului prin sita nemiloasă a cuvintelor. E aici o dramă a eului care ființează într-un topos spiritual ale cărui rădăcini sunt fixate în atemporal, "într-un Rucăr mioritic și cuminte". Strofele următoare au imagini deosebite, deși nu neapărat imagistica ar fi punctul forte, ci stările poetice învăluite oarecum într-o detașare de sine. Sunt multe de spus, dar ce m-a impresionat mai mult este păstrarea încrederii în menirea cărții. Poate că acea grafie aleasă, "CarTe", "CarTea", deși conștientă, lasă o ușoară notă de (auto)ironie, nu știu dacă și benefică pentru mesajul poetic. Dar sunt în poezia aceasta semne ale unei scriituri de calitate. | |
| = m-oi fi rărit | Liviu-Ioan Muresan [07.Dec.08 19:13] |
| Versul doi din prima strofa e cel care m-a atins cel mai puternic. Acea rarire de unde provine disperarea. Dorinta de a pastra si transmite adevaratele valori e, cred, un sentiment al tuturor celor ce inteleg valoarea. Un poem mai mult decit placut. Se citeste de mai multe ori si se retine. Cu multumire, LIM. | |
| = aici/acolo... | Vasile Munteanu [07.Dec.08 22:21] |
| am învățat mersul patruped și biped al ființei umane; n-am știut cum să mulțumesc altfel cuvintelor voastre decât astfel: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/1813303/DIN_LUNG_PRELUNG_DE_CÂMPULUNG nu este falsă modestie, rostirea mea nu va satisface niciodată necesitatea "evocării" și nici "frumusețea naturală" a locului. încă o dată, mulțumesc. | |
| = părere | Liviu Nanu [07.Dec.08 23:13] |
| Cîteva versuri care mi-au zgîriat nițel urechea: "aluatul cu lumină de gutuie" "iese-un ciobănesc fără stăpân" - cred că "apare" ar fi fost mai nimerit "un câine să se lumineze de la sânge" - lumineze? nu crezi că ai forțat puțin? Cam atît. Sper ca intervenția mea să nu deranjeze, n-aș fi lăsat semn dacă nu m-ar fi atins poemul acesta. citit, plăcut anton | |
| = . | Vasile Munteanu [08.Dec.08 08:27] |
| mulțumesc, Liviu; bine venit echilibrul între comentarii; chit că el lipsește de la alte texte; când spun lipsește, mă refer, desigur, că el lipsește fie parțial, ca aici, fie de tot, ca în toate; ca un chirurg care te operează de ziua ta (caz real, nu e o figură de stil). ai dreptate, câteva versuri "zgîrie nițel urechea", mai ales iarna; nici nu ar putea fi altfel limba unora care (mai) au în vocabular cuvinte ca: pâne, câne, cochil ș.a. după cum mărturiseam cale de câteva poezii în urmă: "tatăl meu a fost scotchian și vorbesc scotchiana" aceasta, da, este o figură de stil... | |