| = Pentru Ela | Dan Carlea [05.May.06 15:11] |
| Ca fantoma a unui fost copac,fost copil,"cu patimile decolorate din radacina",intre niste mesteceni de gheata,gheata hotarata,raspicata,frusta,ma gandesc dacu nu cumva trebuia sa cunosc padurile mai devreme,ca sa ma scoata la plimbare,inainte de a fi dezvirginat de inocenta,cu himenul visului sfasaiat de viata-babatie,unsa cu toate alifiile,"desfermecat". (mai e necesar sa spun ca mi-a placut?) multumec,dan-viatasiatat | |
| = ...mai departe... | MA [05.May.06 15:11] |
| "mestecenii tac" Eu nu comentez, doar citesc ce scrie pe scoarță... "și devin alb de trunchi " MA | |
| = ...si dormi in plansul frunzelor. | ciurtin octavian sergiu [05.May.06 15:12] |
| Ela, vreau sa fim alaturi, in feeria poetica a unei inocente paduri de mesteacan, cu haine-albe scoarta, si-n ceata rostogolita peste joaca umbrelor in dumbrava fara noapte..., si-n transformarea femeii mesteacan. felicitari, si iarta-ma de visarea ivita in poala poemului tau. cu drag tavy | |
| = da | Lucian Mușet [05.May.06 15:43] |
| strofele 2 și 4 sunt minunate! părerea mea de rosinante! o fi din cauză că am eu ce am cu pădurile? iar ultimul vers cred că mergea și "desferecată" deși ambii termeni îmi sună a un anumit poet, tot de pe aici ;) plăcut mult! cu bine, | |
| = ]n dumbrava fără noapte... | Oana Georgeta [05.May.06 20:14] |
| în lacrimi de frunze, să devii copacul luminii... | |
| = răspunsuri | Ela Victoria Luca [05.May.06 20:20] |
| Uneori copacii ne povestesc despre farmecul unui a fi, ca și cum noi, oamenii, am fi uitat să fim fiind. Mulțumesc,, mi-e bine spre păduri. MA, tăcerea mestecenilor este ca o incantație, pentru desfermecare. Fiindcă se duc departe spirite ce ating albul, scoarța ascunde un miez anume. Mulțam. Octav, fără o reverie prin pădurile din noi, fără umbletul simplu prin alb, nici iarba nu ne-ar deschide cărările. Mulțumesc pentru pășirea din ceață în vis. Lucien, ce bine că te întâmpin în dumbrava asta, iar desfermecat vine de la "dumbrava fermecată", tu știi ce este, locul acela între pământ și cer, locul unde mestecenii tac. Nu știu cine cum a mai zis, eu așa simt de copilă, când mestecenii îmi deschideau viața. (Desferecarea fiind și ea, aici, în sens de eliberare). Ela | |
| = Oana | Ela Victoria Luca [05.May.06 20:21] |
| În inima frunzelor să fii verdele luminii. :) Și uite cum nu mai plâng mestecenii. Mulțam, te mai aștept. Ela | |
| = alb desfermecat | emilian valeriu pal [05.May.06 22:27] |
| Ca text, m-au impresionat a doua si ultima strofa. Ca atmosfera poemul m-a facut sa ma intreb cum ar arata o padure de mesteceni albi care se misca intr-un cerc ce acopera o dumbrava minunata pentru adulti. "Joaca de-a umbrele devine singura piatra cu sens"... Frumoasa melancolie de padure de oameni asteptind fermecarea. | |
| = Emilian | Ela Victoria Luca [05.May.06 23:04] |
| Emilian, nu întâmplător 1 și 3 sunt cumva mai în ceață, ca realizare. Ce mă bucură, este că ai văzut dansul mestecenilor, în-cercuirea și conturul dumbravei. Prin urmare, ai văzut totul. :) Și ai prins în vrajă chipul tău. Mulțumesc. Ela | |
| = impresie | anca codrea [10.May.06 01:11] |
| Un poem cald, din care am retinut cel mai mult 'tu pleci mai departe și dormi în plânsul frunzelor amintindu-ți nervurile unei inimi oprite' apoi 'uneori joaca de-a umbrele devine singura piatră cu sens în rostogolirea prin ceață' astea mi se par 'esentele' ce bat in acest poem luminos; imi place contexul de natura, da o aura speciala poeziei;multaaa inspiratie in continuare draga Ela!Anca | |