| = :) | Carmen-Manuela Macelaru [14.Nov.08 18:07] |
| da, o concluzie pertinenta, era firesc sa fie teoria fetelor frumoase, ai explicat degajat,placut, intr-o atmosfera de vacanta. si finalul, cu melnacolia a inchis scurt si fara alte comentarii textul. ce ai mai avea de spus atunci, cand melancolia iese din valuri. mmc | |
| = . | Leonard Ancuta [14.Nov.08 18:18] |
| am citit mai multe fragmente. istorisirile imi plac, nici ideile sunt rele. nu-mi prea place expunerea, e cam sablonata, tinde sa explice prea mult, incorseteaza si cititorul si personajele, nu le lasa prea multa libertate. genul de scriere in care autorul e dictatorial, el stie si el hotaraaste tot. in plus, acest lucru creeaza o doza de neautenticitate, se vede ca e "facut" romanul, nu "povestit" . apoi mi se pare ca e prea clasic, prea nevinovat, lucru care nu-i da o anume virtuozitate, o angajare, si chiar o iuteala la parcurgere. risca sa plictiseasca. desigur, e doar o parere. | |
| = Dreptul la melancolie | Emil Dogaru [14.Nov.08 20:11] |
| Carmen Îți mulțumesc de aprecieri. Aș preciza că fragmentul e rupt dintr-un (con)text, are evident și forța lui de sine stătătoare care să-l facă de înțeles, fără a mai aștepta și o continuare. Mi-a plăcut imaginea sugerată cu melancolia ieșind din valuri, o și văd în toată splendoarea ei... (de fapt ce iese din valuri îți aduce melancolia în suflet) | |
| = La concret | Emil Dogaru [14.Nov.08 21:38] |
| Leonard Intervenția ta îmi este folositoare pentru că faci referiri concrete la ceea ce ai simțit citindu-mi textele. Tu se pare că ai un spirit mai dornic de libertate și consideri poate o ușoară ofensă explicitarea prea detaliată. Nu uita totuși că ai de-a face cu un teoretician (dispus la o adică să despice și firul în patru). El nu emite sentințe ci susține, așa cum crede el de cuviință, sau pentru a fi convingător, niște așa-zise teorii (evident că termenul nu trebuie luat mot a mot, multe făcând parte din filozofia facilă a vieții de zi cu zi). În concluzie teoreticianul meu nu spune bancuri ale căror poante n-ar mai trebui explicate (poate doar milițienilor), ci simte nevoia să-și motiveze expunerile fie prin explicitare fie printr-o povestioară cu tentă de demonstrație. Deocamdată autorul nu este dictatorial, pot să ți-o garantez, ci doar reflectă cu destulă fidelitate gândirea teoreticanului din diverse perioade ale vieții sale. Pe parcursul romanului însă, deși în principiu este de partea personajului său, el se va desprinde uneori de el și-și va permite unele observații cu tentă ironică, poate ușor mustrătoare. Despre celelalte observații se pot spune multe respectând inevitabil "teoria" relativității. C-ar fi prea clasic... în ce sens... nu m-aș simți în stare să scriu un roman clasic... eu mi l-aș numi mai degrabă un roman secvențial, (unii l-au considerat realist-psihologic) La mine e o, să-i spunem, relatare aproape continuă, "bântuită" de la un moment dat de intervenția psihologicului. În general calificativul "nevinovat" ar trebui să fie ceva bun (în justiție sigur este) aici îl iau ca un reproș. (amical) Preferai vinovat? Îmi amintește de un dialog mai vechi în care eu vorbeam în fața unei femei despre tipul de femei fără prejudecăți, la care am fost intrebat dacă eu prefer femeile cu prejudecăți.(întrebare grea, să recunoaștem) La plictis și autenticitate nu mă tem prea tare. Stilul artistic mi-a mai fost criticat (și uneori pe drept cuvânt) dar cei cărora le-a plăcut romanul meu asta au apreciat: ușurința parcurgerii și nota de autenticitate. E-adevărat că mi-am propus și am selectat fragmente care pot fi citite și înțelese independent de acțiune în sine, așa încât despre ce e vorba în roman cititorii de pe acest site nu-și vor putea da seama. Mulțumesc de observații. | |
| = cu prietenie și sinceritate | Roman Anamaria [14.Nov.08 22:33] |
| Emil, uite, eu am să-ți mărtusisesc ceva, în calitate de simplu cititor al tău. Mie îmi place stilul tău, ți-am mai spus că apreciez foarte mult fina autoironie pe care o presari ici și colo în text. Nu agreez nici eu personajele (și nici persoanele! :)) care se declară atotștiutoare. Dar sunt situații când astfel de "autoaprecieri" îți stârnesc zâmbete. Atotștiutorul tău personaj îmi pare că așteaptă deseori confirmări, încurajări... sau a treia bere... Are nevoie să fie ascultat dar și să se asculte. Mie îmi pare că "face pe viteazul". "Dați-i omului o mască și vă va spune cine este." Cred că Oscar Wilde te-a învățat să te "ascunzi" puțin după acest personaj pe care l-ai creat... În felul acesta mie mi-ai spus cine ești, prietene... Uite, am să fiu sinceră până la capăt și-ți voi mărturisi că "Un student trădat în dragoste" a fost puțin... altfel decât scrierile cu care mă obișnuisem (obișnuisei)... poate puțin mai... plictisitoare. :) În fapt, erau acolo lucruri relativ banale și parcă trebuia să mai faci un "ceva" să evidențiezi textul... nu mă întreba ce, că nu-s critic și nici scriitor. Sunt simplu cititor și acolo, oarecum, m-am plictisit. Dar toate celelalte texte ale tale mi-au plăcut foarte mult și îți mulțumesc, din nou, pentru plăcuta lectură. Prietenul nostru comun (de câte 50%) Octavian Paler spunea că "Dacă încetezi să judeci, singura soluție este surâsul". Iar eu am să surâd și am să-ți mulțumesc încă o dată pentru plăcuta lectură prilejuită de scrierile tale. :) anamaria | |