| = Scrisul ca o apă vie... | Emil Dogaru [06.Nov.08 18:26] |
| Anamaria Verbul din final de fapt caracterizează toate scrierile tale, mă refer le cele vreo cinci poate șase proze pe care le-am citit și eu. Am reușit să-mi dau seama în sfârșit de ce îmi place așa de mult cum scrii. Lumea descrisă de tine e vie. Nu doar întâmplările în sine dau senzația de viață, ci totul, până la cel mai mic sau neînsemnat lucru. Deci asta era! - mi-am zis eu azi după ce mă tot străduiam să înțeleg de ce. De ce îmi place atât de mult scrisul tău. Ei, bine, tu însuflețești totul. Nu-mi explic fenomenul prin aceea că tu ai împrumuta din sufletul tău fiecăruia câte o bucățică iar la terminarea spectacolului îți recuperezi recuzita. Nu, tu chiar crezi sincer că fiecare are sufletul său, așa cum o fi el, iar tu nu faci altceva decât să i-l scoți în evidență. Mărturisesc că fără scrisul tău nu m-aș fi gândit la asta. Când am ajuns la ...apele Jiului nu știau să vorbească... m-ai făcut dintr-odată să trăiesc parcă momentele de neputință ale acelor ape. Nu puteau dezvălui un adevăr trist, o faptă la care fuseseră părtașe fără voia lor. Iar că ...lemnele au viitoarea sculptură în ele... conduce la o definiție senzațională a sculpturii pe care bineînțeles că o și dai cu vorbele tale. Sculptura - ceea ce mai rămâne din lemn după ce înlături părțile inutile. Tu o spui mult mai frumos, incluzând în definiție și pe sculptor, cel care ajută pe ceilalți să vadă în lemn ceea ce el văzuse de prima dată. Vrei să știi ceva? Din ce-am văzut pe site, apreciez că eu n-aș putea să scriu ca mulți dintre autori, unii foarte buni, printre care și tu. Ce spun în continuare e valabil îndeosebi pentru tine: simt uneori o umbră de invidie față de scisul tău. Nu trebuie să fii îngrijorată însă, atâta timp cât eu însumi mi-o identific ca pe o formă mascată de admirație. | |
| = Un vis devenit realitate... | Emil Iliescu [06.Nov.08 16:44] |
| Un vis devenit realitate...Așa se întâmplă, când ceea ce ai dorit în copilărie îmbracă haina împlinirii la maturitate. Un personaj, Constantin, plin de talent și de dorința de a atinge cu mâna, prin artă, stelele. O povestire plină de acel inefabil, pe care relația om-animal o trezește întotdeauna. O atmosferă idilică, cea a unei copilării străluminată de bunici povestitori, care se va răsfrânge negreșit pe destinul artistului de mai târziu. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = privire spre stele | Zaharia Ramona [06.Nov.08 20:25] |
| Două momente esențiale: cel în care "afli" ce trebuie să devi și cel în care "aștepți" confirmarea a ceea ce ești. Frumoasă alăturarea lor, este ca o privire spre stele. | |
| = între suflet și destin | Roman Anamaria [10.Dec.18 14:27] |
| Prietene Emil Dogaru, în problema cu sufletul ai dreptate... E "călcâiul lui Ahile" al meu... și e motivul pentru care scriu... îmi "descarc" apăsările, apoi respir mai ușor. Dar tu știi asta, pentru că o cunoști pe "fetița aceea"... Și ai dreptate: nu-mi iau niciodată "recuzita" înapoi. Emil, lucrurile chiar au suflet! Trebuie doar să ne oprim puțin și să le privim... atât... Ți-aș spune mai multe, dar mă tem că voi fi din nou trecută la offtopic... Așa că îți voi spune despre text: mi-a fost inspirat de un prieten. De la el știu că "se poartă diferit, diferitele lemne"... și că lemnul de păr e tenebros, cel de prun e docil iar cel de salcâm e cochet... El obișnuiește să își "sădească gândurile" în lemne... și ce lucruri uimitoare ies! În rest... ți-aș spune doar că nu sunt îngrijorată de "invidia" pe care ai putea-o simți față de scrisul meu... ci de dezamăgirile pe care scrisul meu ți le-ar putea provoca, mai târziu... Emil, să "păstrăm proporțiile", deci :) Mulțumesc pentru aprecieri. Evident că sunt copleșită! anamaria Domnule profesor Emil Iliescu, mulțumesc pentru faptul că acordați atenție scrierilor mele. Constantin este un personaj pe care l-am creat cu mult drag. Eu iubesc tot ceea ce mă face să vibrez, tot ceea ce vine în întâmpinarea trăirilor mele. Oamenii sensibili crează lucruri minunate, iar sculptorii se numără printre ei. De aceea i-am creat lui Constantin - atât cât am putut - un destin fericit. Și, pentru a nu fi singur, i-am dat-o pe Duna... un suflet credincios... cu prietenie și mult respect, anamaria | |
| = a atins stelele... | Roman Anamaria [07.Nov.08 00:32] |
| Ramona, mă bucură revenirea ta pe paginile mele. Da, Constantin își visa "devenirile" ajutat fiind de șansa de a putea visa la "rădăcina" Coloanei fără sfârșit. Și, chiar dacă nu am spus, sunt convinsă că toți cei care ați citit acest text știți că "băiatul" a reușit... a atins stelele... Sunt puțin îngrijorată că, nu știu de ce, chiar și atunci când prezint o "istorioară" cu final fericit, tot patetică sunt... Nu cred că mă voi vindeca vreodată! Mulțumesc, Ramona. cu prietenie, anamaria | |
| = semn | tincuta horonceanu bernevic [06.Nov.08 21:00] |
| E vie povestea, pulsează. Și eu, odată cu ea! tincuța | |
| = semn | tincuta horonceanu bernevic [06.Nov.08 21:01] |
| E vie povestea, pulsează. Și eu, odată cu ea! tincuța | |
| = fiecare lucru are suflet | Roman Anamaria [07.Nov.08 00:32] |
| Tincuța, bine ai venit pe pagina mea! Faptul că pulsezi împreună cu povestea acesta mă bucură nespus. Sunt convinsă că tu știi că fiecare lucru, oricât de neînsemnat, are sufletul său... așa ca "omulețul din puzzle"... :) cu prietenie, anamaria | |
| = Si a pornit, cea fara de sfarsit! | florian abel [07.Nov.08 00:32] |
| Atat pot spune, parc-am scris-o eu. Nu am stiut ca porti in tine asa adanc indurerarea cuvintului si temeinicia mersului spre nestiutul copilului. Caci numai acolo asteapta trecutul si numai in trecerea asta cu dinti printre uitari iti regasesti pierdutul si nadejdea. Cu bucuria ca esti un suflet de stiut, Florian Abel | |
| = Să visăm... | Maria-Gabriela Dobrescu [07.Nov.08 00:32] |
| Nimeni nu ne poate împiedica să visăm. Atunci când visele devin realitate ne simțim într-adevăr mai aproape de stele. Mi-a plăcut povestea lui Constantin. Cu prietenie, Maria | |
| = florian, maria | Roman Anamaria [07.Nov.08 11:29] |
| Florian, mă bucură mult că rezonezi cu textul meu. Ce-și poate dori mai mult cel care-și împărtășește gândurile (a se citi "sufletul") celor care se opresc, o clipă, să citească? E superb "că porti in tine asa adanc indurerarea cuvintului"... nu știu dacă merit... cu aceeași bucurie că "ne-am aflat", anamaria Maria, (grozav ce-mi place prenumele tău!) povestea lui Constantin poate fi a fiecăruia dintre noi. Dacă este adevărat că destinul nostru stă în stele, trebuie "doar" să găsim o modalitate de a le atinge... iar visul este o cale... cea mai simplă, poate... Dacă-ți place Constantin, mă bucur. Mie mi-e foarte drag. Și i-am dat o parte din sufletul meu... cu prietenie, anamaria | |
| = Un acord | Emil Dogaru [13.Nov.08 22:02] |
| Anamaria Trebuie corectat un acord: ...salciei tinere și mlădii... | |