| = Frunți pline de gânduri fac pustiul o scânteie, însă gestul dăruirii poat' | DIANA CIULEI [22.Oct.08 19:57] |
| Sa fie oare acesta tributul pentru încercarea de a preleva prin cuvinte Timpul, Viața, Iubirea? Crearea unei lumi "condeiești" sa fie oare un subterfugiu a temerii de a FI? Scria Serban Georgescu "că nu scrii ca să arăți cine ești, ci dimpotrivă, ca să-l ascunzi pe cel care ești". Dar dacă am putea dărui o floare unui necunoscut, zâmbi unui copil, prinde între degete razele soarelui printre frunze sau am putea crește o plantă, un copac, un copil, lasând o urmă vie....am putea astfel împăca însăși "viața care nu mai trece pe lângă noi"? Cu admirația scrierilor tale, | |
| = să încep îngenuncherea | Doru Dorian David [22.Oct.08 22:56] |
| Cand viata nu mai trece pe langa noi, poezia isi arata zambetul de lup, ea poezia capata greutate isi amplifica sensul, profunzimea, devine precum durerea, o traim ne petrecem prin ea o suferim... "de unde să încep îngenuncherea din care colț să te iau în deșărtăciunea mea nu ne putem ajunge și plângem în doi într-un soare exagerat " | |
| = Diana, DDD | Silvia Goteanschii [23.Oct.08 22:30] |
| Diana Ciulei, teama aceasta de a fi, am eu senzația, e proprie fiecărui suflet care poate crea poezie, miile de întrebări fără răspunsuri care ne macină se prefac în versuri și astfel, (ni) se trăiește mai ușor, mai împăcat, mai curat. DDD, sunt sigură că tu știi cum este să fii și să nu fii în același timp, să mesteci o suferință mai mult sau mai puțin reală până se face rană în cuvânt. cu prietenie, Silvia | |