| = rotire in spirala | Maria Gheorghe [08.Oct.08 17:33] |
| un altfel de toamna, ca un anotimp-scancet, ce sapa-n amintiri si are nevoie de ziua de maine... ca o speranta stoarsa din schije... o toamna cu teiu'-nflorit... o noapte cu camp de lucerna albastra.... cerul "soldatului" parasit... am trecut, maria | |
| = o străină care a cunoscut câteva pierderi în lucernă și nu aș fi vrut | Silvia Goteanschii [08.Oct.08 18:24] |
| am mai rămas ceva din el - acele cântece stoarse din pântece, stoarse din pământ pentru el nu va mai răsări un soare vor crește numai foi de lucernă și iubita teiului înflorit se va pierde prin el ca într-o amintire care a rămas departe într-o fantasmă care poartă armă și are ochii verzi - de-acolo probabil au crescut și firele de iarbă plăcut cu sinceritate, Silvia | |
| = "Am nevoie de moartea asta singur"... | Maria-Gabriela Dobrescu [08.Oct.08 19:33] |
| Neputința de a ne exprima uneori, pustiul pe care îl simțim a amenințare, neîmplinirile ne fac să vedem doar noroiul din ploaia aceasta care ne inundă sufletul și îl amenință cu moartea. Există întotdeauna un refugiu pentru că ea mai visează încă și cu siguranță va păstra cântecele prin care el va deveni nemuritor în sufletul ei. Chiar dacă scrisoarea spunea că el nu va veni, ea îl va aștepta mereu cu emoții de toamnă sub teiul înflorit încercând să-l convingă de necesitatea zilei de mâine. Și să nu uităm că soldații, chiar și cei părăsiți de soartă, dacă mor la datorie, sunt eroi! Cu prietenie, Maria | |
| = primo secundo tertio | Plopeanu Petrache [08.Oct.08 20:24] |
| Primo: confundarea cu iarba, ploaia, noroiul - studiu în albastru Secundo: renașterea ca dorință a ei, ca o formă ciudat de apropiată de frunză, de copac, de cântec - gând al ei la el copil al ei Tertio: refuzul, adevărata confundare, adevărata renaștere/regăsire în singurătatea stabilității de cândva Mă atrage ceea ce ai scris, scuze dacă m-am înfățișat - poate - pe mine și nu am reușit - din nou poate - să ajung la tne Cu stimă PP | |
| = Iubita teiului înflorit | Camelia Silea [08.Oct.08 23:54] |
| “A amintiri ce-ar fi putut să fie, ea zgâria cu unghia pe spatele frunzelor forme ciudate…” Sunt aproape dureroase aceste amintiri pentru oricare ar fi “ea”, tocmai pentru că doar ar fi putut să fie. Impresionantă prin mesajul pe care îl transmite scrisoarea de la piept, descompusă. Mi-ar fi plăcut să se întoarcă pentru acel mâine care lasă, totuși, loc unui “ceva”, dar poate că teiul înflorit din titlu, mă gândesc, c-ar însemna tot o reîntoarcere a lui, ca mister al creației, teiul fiind și simbolul unei statornice fidelități De aici cea de-a doua parte a titlului “iubita teiului înflorit”. Doar cu gânduri bune, Cami | |
| + amorul celest la migratoarele schije | dorin cozan [08.Oct.08 22:06] |
| atuul ac text consta in puterea autorului de a manipula imaginile intr un mod surprinzator incat imaginile reprezentate in mintea cititorului sa pare cu atat mai credibile cu cat sunt mai incredibile. plus un titlu ales cu grija imagini tandre si reci :D, limbaj potrivit patului lui procust, atmosfera de dragoste dar fara abjectie, pe scurt, o stare de gratie felicitari | |
| = Fără conveniențe... | Victor Potra [08.Oct.08 23:28] |
| Conveniențele spun că nu ar trebui să comentez un text de-al tău, imediat după ce am primit aprecierea ta pe un text de-al meu. Încă un tabu local, mă scuzați dacă nu mi-l asum :) Am descoperit poezia acum, am o stare de grație, și vreau s-o împărtășesc până nu se risipește, e voie?! Iar mă cert cu norii... Și dacă el e îngropat în livadă, unde teiul abia urmeză să fie sădit, de dragul lui, și el simte mirosul amintirilor ce vor fi să vie; pentru moment, un fir de iarbă, tras prin tâmplă, îi spune povestea născândă, odată cu ochii - mii - din lucernă, povestea rochiilor de seară purtate pentru cel ce-ar fi putut să fie, renașterea lui în grația reverențelor cântate, perpetuarea lui, în ecuația imposibilă, din pământ în pântece, până la nașterea formelor ciudate, zgâriate cu unghia pe spatele frunzelor. Apoi o scrisoare către ar fi fost să fie: dacă doar așa putem avea un mâine, atunci moartea asta mi-e întipărită în naștere, și atunci, ea fiind deja trăită, trebuie că am fost singur în ea. Eu dorm, tu ocupă-te de mâine... Călin, pe mine nu mă păcălești, suntem prea asemănători, e una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste, chiar dacă textul are și valențe filosofice... | |
| = Văd acolo, sub teiul... | Emil Iliescu [09.Oct.08 00:12] |
| Văd acolo, sub teiul învăluit sub volta de rochii de seară ale durerii, o scrisoarea descompusă. Literele suie dimineață de dimineață prin firul crud al lucernei, albastră, ca și sufletul celui ascuns printre silabe, suflet întors sub lacrimile norilor contopite cu noroiul ultimului tranșeu cu fața spre eternitate, când(splendidă metafora!) "el își trase un fir de iarbă prin tâmplă". De pe corabia unei speranțe pâlpâind de-a pururi, iubita va vedea, de acolo, din mijlocul valurilor de amintiri ce amenință să o acopere, lumina teiului sfânt, cântând sub lumina zilei ce a trecut... O poezie pentru sufletele care caută un țărm de pace adâncă... Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Luce lucernă | Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27] |
| Maria, anotimpul acela "scâncește" în fiecare dintre noi, îmi place să cred. Știi tu ceva, de vreme ce pui "soldat" în ghilimele. Silvia, viziunea ta luminoasă îmi salvează poeziile întotdeauna. Da, din el au rămas cântece stoarse din pântece. Maria-Gabriela, există "ele" care nu păstreză nimic, crede-mă. Dar și invers, da. Dacă din soldatul meu faci un erou, nu se va mai putea odihni niciodată sub lucerna albastră. Ai citat versul meu preferat. Petrache, cei trei tempo remarcați bat ritmuri subpământene. Îi spui "copil", îmi place. Camelia, te-ai oprit la portretul ei. Poate că ea este "soarta", iar el e "teiul înflorit". Și tu vrei să-mi salvezi soldatul. S-ar bucura să știe asta. Dorin, da, așa credibil cum este, e incredibil. Titlul a căzut din cer. Stare de grație zici? Hm! Mă bucur că cineva vede și ceva rece aici. Ți-aș mulțumi pentru stea, dar mai mult îți mulțumesc pentru colțurile ei. Victor, m-aș fi mirat dacă NU lăsai conveniențele deoparte, și e bine că n-ai făcut-o. Eu te cred. Exact la tine și la Dorin m-am gândit că n-o să vă pot păcăli. De fapt toți ați văzut-o ca pe o poezie de dragoste. Dar poate că de la un moment dat încolo, dragostea devine filosofie. Sau nu? Asta numai voi știți, eu nu. Iar vorbești de livadă... dar ai văzut un secret: rochia de seară e amintirea posibilă a LUI, nu a ei. Ai scris frumos despre cum "putem avea un mâine". Dar pot să vă întreb ceva?, că nu-s lămurit: De ce toți vedeți aici fericire, pace și armonie? | |
| = De-aș vedea | Călin Sămărghițan [09.Oct.08 00:44] |
| Domnule Emil, mă cuceriți de fiecare dată cu interpretările dumneavoastră. Vedeți întotdeauna atât de frumos! După ce vă citesc, mă citesc altfel și pe mine. Sunt bucuros că ați tecut. | |
| = un semn | Doru Dorian David [09.Oct.08 15:57] |
| Calin, acesta este un poem in care cuvintele sunt "de neclintit"... ma raliez semnului stelar pus cu plecaciuni! O zi buna! | |
| = Ți se pare că... | Victor Potra [10.Dec.18 14:27] |
| ... văd aici fericire, pace și armonie? "Ar fi fost să fie" este una dintre cele mai amare folosiri ale verbului a fi în română... | |
| = Îmi amintesc... | Călin Sămărghițan [09.Oct.08 22:32] |
| Doru, cu bucuria că-ți place, mulțumesc pentru citire și semn. Victor, îmi amintesc nu atât lucrurile trecute, cât cele care ar fi putut să fie. | |