| = Quis necavit equitem? | Zaharia Ramona [02.Oct.08 19:04] |
| O întoarcere care nu își mai găsește matca, frumos ilustrată. Totuși, cel care aduce moartea altor ființe umane nu se îndreaptă cu arma către sine decât din orgoliu, ca un fel de șah mat în fața evidențelor. | |
| = Ramona, prototipul eroului... | Emil Iliescu [02.Oct.08 19:50] |
| Ramona, Milthiades este prototipul eroului care nu-și mai găsește identitatea decât într-un d i n c o l o, unde Milthiades nu poate semăna decât cu Milthiades. Am fost întotdeauna fascinat de structura moral-volitivă a eroilor greci, în general. Mă bucur că ai trecut din nou prin pagina mea. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Omul care semăna cu Milthiades | Doru Dorian David [02.Oct.08 20:37] |
| Razboiul Spartanilor(cei 300 ) ramane unul din cele mai discutate in istorie... Frumoasa povestea, scrisa matur, imbietoare.... am trecut cu placere prin miezul ei pilduitor... naratiunea curge bland de la un capat in altul! O zi buna | |
| = Doru, orgoliul spartan... | Emil Iliescu [02.Oct.08 20:51] |
| Doru, orgoliul spartan, poate la fel de mare și neânduplecat, ca și vitejia lor, m-a fascinat mereu. În facultate, deși sufletul meu tânăr ar fi trebuit să prefere poezia trubadurilor și sonetele de dragoste ale lui Petrarca, rămânea mereu lângă marii tragici greci. Este un semn, târziu, dar plin de sentiment, pe care îl ofer peste ani acelor amintiri blânde! Prezența ta în pagina mea este o clipă de bucurie! Cu prietenie, Emil | |
| = O parabolă | Diana Coconescu [02.Oct.08 22:30] |
| Un text amar, dar care, ca orice medicament, vindecă. Sau ne învață. Proza acesta are puterea unei pilde biblice. Spuneați undeva domnule Iliescu, poate citez inexact, că nu vă încumetați să scrieți roman. Mie personal textele dvs. îmi amintesc de stilul mult lăudatului Paulo Coelho. De ce n-ați încerca? | |
| = despre eroi si zei si nu doar atat | noemi kronstadt [02.Oct.08 23:09] |
| scriitura domniei voastre imi pare o poveste perfect compatibila cu victoria logicii formale asupra logicilor existentiale alternative.milthiade traieste esecul incercarii de a iesi din propriul sau mit, dar nu esueaza in conformismul cu mitul dependentei absolute de ceilalti.o cezura transcedentala cu sabia, s-ar putea spune... echilibrul se reface in fata zeului, care , zeu fiind , dar nu cretan, ci grec, deci, partial umanizat, stie ca cel ce seamana cu sine, in toate predicatele sale, chiar este cine este | |
| = Diana, când am afirmat... | Emil Iliescu [02.Oct.08 23:25] |
| Diana, când am afirmat că nu dețin uneltele maturității scriitoricești, cele care pot da viață unui roman, nu am vrut să fiu modest! Mă cunosc perfect și îmi cunosc limitele, de aceea voi fi fericit dacă voi putea da viață în continuare unor eroi la scară redusă, dar care să corespundă structurii mele emoționale. Cu prietenie, pentru gândurile tale frumoase, Emil Iliescu | |
| = Noemi, am încercat... | Emil Iliescu [02.Oct.08 23:32] |
| Noemi, am încercat ca eroul meu să stea în fața a două tribunale existențiale: cel uman și cel divin. Judecata umană, făcută deseori cu patimă, cu egoismul specific rasei, l-a așezat pe omul viu într-o legendă dureroasă. Lumina neapropiată a marelui Zeu a întrezărit însă în bărbatul de la picioarele tronului prelungirea creației sale, pe care niciodată nu o va putea defăima sau părăsi în momentele de răscruce umană... Îți mulțumesc pentru analiza ta deosebit de pertinentă, Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Legenda vie | Maria-Gabriela Dobrescu [03.Oct.08 06:03] |
| Ce poate fi mai dureros pentru un erou decât renegarea? Orgoliul nemăsurat ne face adesea să luăm decizii pripite. Recunoașterea eroului de către zeu îi asigură totuși rămânerea în Câmpiile Fericite. Am citit cu plăcere, Maria | |
| = . | Iolanda Bob [03.Oct.08 00:59] |
| Ador aura mitică, armele, problemele înalte/de conștiință, penumbra misterioasă a Istoriei care-mi permite generoasă să mă furișez în poveștile ei perfecte aproape cum doresc...Le regăsesc în povestea dvs cu titlu perfect și atmosferă credibilă. Ca formă, vreau să spun, p a g i n a ț i e, aș fi preferat ca textul să fie mai puțin aerisit, mai compact, asemeni scrierilor antice. Cărțile foarte vechi nu speculau trucurile lizibilității maxime... Considerați, vă rog, că v-am lăsat un lung comentariu admirativ, pentru dramatism și culoare. Ce actor v-ar plăcea v-ar plăcea să-l interpreteze pe protagonist?? Vă rog să vă gândiți la trei distribuții: cea ideală(actori din toate timpurile), actor român, și, vorba studenților, un actor posibil:) MAIOR E LONGINQUO REVERENTIA | |
| = când visul se transformă în tăcere | Roman Anamaria [03.Oct.08 14:20] |
| Sunt foarte impresionată de eroul dumneavoastră și de aceea îndrăznesc să las aici câteva cuvinte. Milthiades a uitat, o clipă, cine este și a încercat să se împlinească pe sine, întinzând mâna după un vis. Doar că visurile pământene sunt pentru pământeni. Pentru că atunci când un erou întinde mâna spre un astfel de vis, acest vis se transformă în tăcere... asemeni lui Euridice la porțile Infernului, când Orfeu s-a întors spre ea... Milthiades nu are loc în propria legendă... pentru că legendele se nasc atunci când ceea ce le-a creat moare... ele există doar dincolo de timpul lor. Dar, ca o consolare, devin nemuritoare. Mulțumesc pentru bucuria clipelor de lectură. anamaria | |
| + O proză 3D | Călin Sămărghițan [03.Oct.08 11:30] |
| "Călărețul și calul se transformaseră într-o cascadă care sfâșia aerul tainic al munților" este o imagine vizuală (chiar și sonoră aș îndrăzni să spun - vezi aliterația), care cucerește de la început și deschide chiar o atmosferă Rilke-iană din "Cartea orelor". Mă gândesc cum ar fi ca textul să înceapă chiar așa, iar "ploua de trei zile, neîncetat" să vină abia după. Aceleași imagini poetice, cu care Emil Iliescu ne-a obișnuit în prozele domniei sale, parcă aici își regăsesc adevărata valoare, se potrivesc parcă mai bine decât oriunde, și dau tot aerul mititc atât de necesar unei adevărate proze 3D, care te învăluie de peste tot. Am citit cu atenție și comentariile făcute și am văzut că fiecare a surprins câte ceva din valențele multiple ale acetui text. Am văzut un "șah mat" al destinului, o curgere armomioasă și ritmică specifică tragediilor grecești. O povestire apropiată parabolelor biblice, antrenând sofisticate înțelesuri, unde personajul se vede prins între două "tribunale", între cele două tipuri de judecată, cum spune chiar autorul, născând apoi legenda. Tentația de a găsi actorul potrivit (chiar pentru fiecare rol), înseamnă că proza are forță vizuală. Prin stilul scrierii, autorul face mereu apel chiar și la corul antic nevăzut, auzit doar în ecourile ce îngână marile gesturi: o topică inversată, ghilimele, puncte de suspensie, abundența semnelor de punctuație vizând intonația. Autorul are grijă de toate acestea pentru a crea o atmosferă care nu-i scapă din mână nici o clipă. La sfârșit, simțeam regretul că eroul n-a înțeles sensul morții încă din mijlocul sulițelor inamice, și a trebuit să aștepte trei ani pentru a realiza că imaginea unui general erou sfârșește în moartea glorioasă pe câmpul de luptă și nu în cea a vieții ferice în fața focului de la gura căminului. Dar aceasta l-ar fi lipsit de realizarea a ceea ce autorul aduce în atenție: omul ține la proiecția ideală a judecăților sale, sacrificând destine, pe când divinitatea cuprinde în înțelegerea ei întreaga persoana umană, cu virtuțile dar și slăbiciunile sale, și o recunoaște întotdeauna după adevăratul ei chip și dorita ei asemănare. "Semănând" cu tine însuți, ești una cu sinele tău autentic. Finalul e alegoric. Sunt foarte tentat să adaug aici, reamintind, o imagine absolută: "Dar când totul se-nchide peste el, sunt totuși iarăși grădini și cele șaisprezece săbii îndoite, care s-abat peste el, rază pe rază, sunt o sărbătoare! Un hohot de căderi de apă." (Rilke) | |
| = Semn: | Doru Emanuel Iconar [03.Oct.08 15:35] |
| Eu ce să mai spun după un comentariu atât de elaborat ca cel lăsat aici de domnul Călin Sămărghițan? Chiar nu am ce, dânsul a spus cam ce eu abia peste câțiva ani voi putea exprima chiar dacă fiecare cuvânt sau gând zace în mine. Mă bucur că v-am descoperit de la primele postări aici, mă bucur că instinctul meu este bun și a crezut în textele dumneavoastră. mă simt eu însămi răsplătit. Vreau să vă felicit pentru steluță. O meritați cu prisosință. Textul de față este o încununare a eforturilor spre mai bine. Cu prietenie Doru Emanuel | |
| = Maria, regenerarea unui... | Emil Iliescu [03.Oct.08 18:45] |
| Maria, regenerarea unui spirit ales, ca cel al generalului, nu se poate face decât dincolo de granițele slăbiciunilor omenești. Câmpiile Fericite își culeg nimbul de fericire tocmai datorită spiritelor înalte care azi, din ce în ce mai rar, le populează. Cu prietenie pentru atenția cu care mă citești, Emil Iliescu | |
| = Iolanda. mă bucur... | Emil Iliescu [03.Oct.08 19:06] |
| Iolanda, mă bucur să te am alături în încercarea mea de a reconstrui un destin ales, dar tragic. Sigur, aș fi vrut să pot așterne în fața cititorilor mei o scriere, care să poată respecta ca formă și conținut aura unui timp și a unui melos străvechi. Dar numai când trăiești în acea epocă, când poți simți cu fiecare adiere de vânt respirația eroilor tăi, numai atunci prin cuvintele tale se prelungește destinul unui om ales. Nu vreau să dramatizez prea mult, dar, atunci când am scris acest text, m-am simțit clipă de clipă acolo, lângă zidurile Spartei, sub negura din ochii și de pe sufletul eroului meu, pe care nu știam dacă îl mai pot salva de la sentința umană, nedreaptă pentru noi, cei de azi, dar atât de înrădăcinată în cutumele unui popor dârz și crud cu sine însuși. În privința unui actor preferat: - Anthony Quinn, dar nu cel de la senectute... - regretatul Adrian Pintea(pentru privirea aceea tragică pe care o purta în ochi, asemenea eroului meu părăsit de toți și de toate) - Propria-mi persoană...căci l-am simțit atât de aproape de suflet, ca pe un alter-ego măcinat de secole de uitare... | |
| = Anamaria, ai surprins... | Emil Iliescu [03.Oct.08 19:10] |
| Anamaria, ai surprins deosebit de pertinent mecanismele care l-au adus în legendă pe eroul meu, și totodată l-au repudiat pe nedrept. Legenda rămâne pentru oameni și locuri, nemurirea este singurul atribut pe care Milthiades nu îl poate împărți cu nimeni altcineva. Cu prietenie pentru atenția cu care m-ai citit, Emil Iliescu | |
| = D-le Sămărghițan, în primul rând... | Emil Iliescu [03.Oct.08 19:22] |
| D-le Sămărghițan, în primul rând mulțumiri pentru strălucirea astrală, pe care a-ți revărsat-o asupra textului meu! Analiza d-voastră surprinde atât de veridic tot ceea ce am gândit, atunci când am început să scriu acest text. Sulițele inamice sau liniștea domestică? Eroul meu, în ciuda genei războinice și a asumării unui fatuum ineluctabil, propriu spartan, a ales să trăiască mai departe alături de semenii săi. Poate că atunci când a aruncat armura și coiful, nu a făcut-o printr-un gest de lașitate asumată, ci dintr-o dorință ca zilele lui, câte vor mai fi fost lăsate de la marele Zeu, să le petreacă alături de Eirene, în casa de lângă vulturi! Poate că nu a făcut alegerea cea mai bună. Dar nu întotdeauna facem asta în viață! Voi face modificarea pe care ați sesizat-o în deschiderea comentariului d-voastră! Cu stimă, Emil Iliescu | |
| = Doruleț, tu ai fost mereu... | Emil Iliescu [03.Oct.08 19:26] |
| Doruleț, tu ai fost mereu lângă mine, și în clipele bune și în cele mai puțin fericite. Acesta este atributul unui prieten adevărat! Vreau ca peste o lună să te pot felicita și eu pentru rezultatul concursului, la care ai fost nominalizat ca posibil câștigător! Familia agonică se poate mândri cu un puști talentat ca tine! Sper să nu fiu aruncat în Offtopic pentru asta! Cu drag, Emil | |
| = * | Andrei Trocea [06.Oct.08 13:53] |
| o atmosfera pastrata doar din cateva obiecte si texte vechi e adusa aici si este extrem de vie. spiritul spartan care a dus cetatea atat de departe, apoi a rapus-o, merge impreuna cu eroul nostru. expresii frumoase inserate doar atat cat sa nu liricizeze proza. un dramatism in spate si un fir epic straniu, bazat pe alte legi. personaj bine conturat, fara abundenta de detalii. o proza mai mult decat reusita. cu prietenie, andrei t | |
| = Andrei, mă bucur... | Emil Iliescu [06.Oct.08 15:57] |
| Andrei, mă bucur că omul din tine, legat încă prin fire nevăzute de istorie, a rezonat la dramatismul eroului meu. Comentariul tău, ca de obicei,a surprins esența mesajului meu. Cu prietenie, Emil | |
| = totul aproape de suflet... | Teodor Dume [06.Oct.08 17:35] |
| domnule emil, mă bucură mult ceea ce văd aici, un text care onorează stilul și autorul său, comentarii elaborate pe măsură și o stea de merit. eu cu plecăciune...tac rezonând în atmosfera creată (simțind totul aproape de suflet) "Parcă ar fi purtat în spate toate durerile nespuse ale întregii lumi. Se strecură pe poteci numai de el știute spre vârful muntelui, acolo, unde voiau să-și facă amândoi o casă. Acolo, sus. Numai ei și vulturii!" cu prietenie, teodor dume, | |
| = D-le Teodor, prietenia... | Emil Iliescu [06.Oct.08 18:09] |
| D-le Teodor,prietenia d-voastră și faptul că simțiți lumea așa cum o simt și eu, cum a simțit-o și eroul meu, acolo, lângă zidurile fumurii ale Spartei, mă îndreptățesc să cred că afinitățile elective dintre noi doi sunt deja o realitate consfințită pe deplin. Cu aceeași prietenie, Emil Iliescu | |
| = Deloc laconic despre Laconia | Adrian DUMITRU [06.Oct.08 20:16] |
| Dle Iliescu, am citit cu interes povestirea dvs., asha cum citesc aproape orice text care trateaza - beletristic- lumea Greciei antice. Fara a vrea sa fiu mai chitzibushar decat papa, am cateva mici observatzii. Ashadar: 1. este MilTIades, nu MilTHIades. Nu se poate spune cu certitudine daca in greaca clasica - in varianta doriana, mai ales- exista o diferentza de pronuntzie. Presupunand ca numele Miltiades putea fi gasit la Sparta (este foarte posibil sa fie un nume predilect ionian) inainte de secolul III. 2. Miltiades care se preda shi nu moare este un caz foarte ciudat la Sparta - practic sunt foarte putzine de spartani cazutzi shi vanduzti in sclavie - cum sunt cei capturatzi de atenieni in "stalingradul" de la Sphacteria. Totushi, pentru a va reconforta shi intari in constructzia dvs., am sa va spun ca in Plutarch, "Agesilaos" ("Vietzile paralele" au fost traduse in romana, spre desosebire de "Apophtegme", acolo unde sunt de regasit majoritatea citatelor celebre ale personalitatzile antice) exista o povestire foarte asemanatoare referitoare la supravietzuitorii bataliei de la Leuctra, care nu au avut presa buna la intoarcerea acasa, spre deosebire de cei cazutzi pe campul de batalie. Am sa specific insa ca in acest caz proportzia supravietzuitori/victime a fost inversata - in principiu, dupa Leuctra cam toate familiile de spartani erau in doliu... 3. DImItrios este varianta moderna (unde "eta" se pronuntza "ita") a numelui antic DEmEtrios, iar Tarula este shi el un nume din neogreaca, de-a dreptul greu de gasit in perioada clasica, insa relativ comun in perioada bizantina. 4. In sfarshit, amanuntul cu "drachma de argint" este - sau poate fi - ushor anacronistic, shi ar fi recomnadat sa fie evitat. In perioada in care spartanii se luptau cu pershii shi piereau in masa pe campul de batalie (presupun ca atzi avut in vedere sec. V, shi batalia de la Termopyle, mai mult decat secolul IV)... moneda nu prea se gasea in uz la Sparta (nu shtim foarte multe despre asta, asha cum nu shtim, de fapt, mai nimic nici despre Sparta. O sa ramanetzi surpprins, citind sursele antice, sa descoperitzi cat de putzina informatzie la prima mana circula in antichitate despre Sparta. De obicei, cam totul e din auzite... shi intens contradictoriu...). Un spartan platindu-shi consumatzia cu o drachma de argint intr-o taverna la Sparta - iata ceva insolit pentru un istoric (de pilda, Sparta a emis moneda doar incepand cu secolul II, cand independentza ei apusese), dar shi, probabil, pentru un spartan. 5. Un sclav eliberat de pe o plantatzie de curmali in lumea persana este ceva la fel de improbabil ca un sclav eliberat platindu-shi consumatzia in drachme de argint shi nu in oboli de bronz (o drachma de argint este salariul unui mercenar, de pilda. Este destul de mult). Imi permit sa va sugerez o tentativa reushita de evadare. Nu mi-o luatzi, ashadar, in nume de rau ca mi-am permis sa ofer aceste precizari/sugestii. PS ca un fel de ironie, in greaca "eirene" inseamna "pace"... | |
| = D-le Adrian Dumitru, proza mea... | Emil Iliescu [06.Oct.08 22:13] |
| D-le Adrian, proza mea este o încercare de a demitiza tipul arhicunoscut al eroului spartan. Milthiades, cum tot atât de bine există, în paralel, și scrierea Miltiades chiar și astăzi(ginerele meu, grec, purtând chiar acest nume cu "th" și nu doar cu "t" )nu este ancorat la mine într-o perioadă bine stabilită istoric, referindu-ne la anul și locul unei bătălii anume. Pentru mine, Milthiades este un soldat, înainte să fie general, un simplu om care vrea să fie liber din punct de vedere al destinului său. Să iubească, să fie iubit, să-și clădească o casă printre aripile de neatins ale vulturilor. De aceea a preferat sclavia, morții eroice. Drahma de argint era o monedă, care circula în Grecia antică având pe ea gravat sigiliul regelui sau cetății emitente. Eu nu m-am referit la o perioadă bine determinată. Nu reiese de nicăieri faptul că Milthiades avea drahma de la fostul său stăpân persan. Trecuse până să ajungă în Sparta prin multe alte cetăți, unde putea să schimbe puținii bani cu care-l eliberase stăpânul de pe plantația de curmali într-o drahmă de argint. Pâinea și vinul cumpărate erau simple tentative de a reintra în atmosfera proprie cetății sale, de a se simți om printre oamenii simpli, într-o tavernă simplă, nu în palatul regelui. Numele părinților lui sunt nume pur grecești, deci nu mi-am pus niciodată problema că nu aparțin arealului respectiv sau perioadei cronologice( mi se pare că în greacă "e" se citește "i" în anumite cuvinte, ca și grupul vocalic "ei"). Decebal nu este un nume doar specific arealului daco-getic și în lumea modernă se mai poartă acest nume. Eirene înseamnă "pace" într-adevăr. Ce altceva îi oferă Eirene prin parabola pe care i-o prezintă decât alternativa unei păci lăuntrice într-un dincolo, unde va fi recunoscut ca identitate nealterată, față de realitatea imediată, a cetății, unde fusese umilit și înjosit? Mă bucură trecerea d-voastră prin textul meu și acribia cu care v-ați aplecat pe el, posedând și armele unui istoric redutabil. Astfel de comentarii nu fac decât să ajute la limpezirea unor aspecte, pe care poate eu nu le stăpânesc îndeajuns. Vă rog, totuși, să luați textul meu ca pe o simplă încercare literară. De aspecte pur istorice și de onomasiologia altor timpi și spații se pot ocupa cei care și-au făcut o pasiune din asta în viață. Mulțumesc încă o dată pentru intervenția d-voastră pertinentă! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Lapidar ca un lapicid | Adrian DUMITRU [06.Oct.08 23:55] |
| Dle Iliescu, avetzi fara indoiala in a-mi aduce aminte ca o proza este in primul literatura. Totushi, am sa mai adaug ca: 1. in chestiunea drachmei, problema era - shi o sa va surprinda, shtiu- ca nu shtim mai nimic azi despre uzul monedei la sparta, de catre spartani. Ca Sparta nu a batut moneda, este un fapt, ca monedele cetatzilor straine au putere de circulatzie la Sparta, este un alt fapt, despre care... well, oricat de surprinzator ar parea... nu shtim nimic. Ba dimpotriva. Exista surse (Plutarch, de pilda) care acrediteaza ideea ca in Sparta secolului V nu se folosea MAI DELOC moneda. Lucru ciudat, improbabil (cu atat mai improbabil cu cat Sparta nu ii numara numai pe austerii shi ciudatzii spartani in randul cetatzenilor, dar shi pe meteci, de pilda, care trebuie sa fi dus o viatza mai normala) - dar posibil. 2. pronuntzia limbii eline clasice este o chestiune care tzine evident de conventzie. in greaca noua exista mai multe tipuri de "e" shi "i", datorata faptului ca greaca noua are ca shi franceza o pronunatzare etimologica, spre deosebire de romana sau italiana care au o scriere shi o pronuntzie fonetica. "eta" - "e"-ul lung din greaca clasica- este astazi "ita" (iata de ce Demetrios da azi Dimitris), "ei", "oi", "eta" - sunt "i" in greaca moderna, "e-psilon" ("e"-ul scurt shi sec) shi "ai" sunt "e". 3. Am ramas surprins sa descopar putzinatatea informatziei pe care o avem despre Sparta, shi inca shi mai surprins sa descopar cat de putzin sigura este aceasta ea (ceea ce, evident, favorizeaza o bibliografie moderna destul de seaca shi repetitiva). Se pare ca anticii au scris despre Sparta - dar ca mai nimeni nu a scris despre Sparta decat din auzite. Ceea ce este bizar - dar poate ca nu mai bizar decat intregul eshafodaj lacedomonian. Al dvs. Adrian Dumitru | |
| = intrebare | bogdan dragomir [23.Nov.08 23:36] |
| va suna cunoscut tilul romanului "omul care seamana cu Oreste"?...doar intreb. Apoi eroul dv. se numeste Militiades si nu Milithiades. In greaca se scrie Μιλτιάδης si nu Μιλθιάδης... | |
| = Dragul meu, Bogdan... | Emil Iliescu [24.Nov.08 18:59] |
| Dragul meu Bogdan, mă bucur că o persoană tânără, ca tine, a citit "Omul care semăna cu Oreste" al lui Alvaro Cunqueiro, publicat în România în 1973! A fost o carte care mi-a marcat studenția, ca multe altele, de aceea am folosit acest titlu pentru proza mea. Am plagiat cumva romanul, dacă am folosit același titlu? Dacă ai citit romanul, ți-ai dat seama că acțiunea lui nu are nimic asemănător cu ceea ce am scris eu. Mă poți acuza sau nu de acest lucru! Dacă îmi voi intitula una dintre prozele următoare "Pădureanca", asta înseamnă că am furat unul dintre titlurile scrierilor lui Slavici? Sau dacă voi folosi "Curtezana", l-am plagiat cumva pe Andre Theuriet? În legătură cu personajul meu. Dacă ai fi citit cu atenție, el nu se numește Militiades, ci Milthiades! Scrierea cu "theta" se întâlnește chiar și azi. Nepoata mea se numește Milthiades Anamaria și trăiește în Cipru, având tată grec. Îți mulțumesc pentru comentariul tău! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = domnule Emil Iliescu, | bogdan dragomir [24.Nov.08 23:28] |
| da, am citit Omul care seamana cu Oreste, nu stiu daca se pune problema vreunui plagiat, eu stiu doar ca Oreste intarzie sa vina si sa puna capat groazei...o carte frumoasa. Subliniez: NU se aseamana in ceea ce priveste continutul...deloc. Intrebam numai din curiozitatea de a vedea daca este coincidenta de titlu sau nu. Cat priveste numele eroului, stiu ca foloseste si scrierea cu theta...doar e una din literele alfabetului elin... dar numele se gaseste sub forma Μιλτιάδης cu litera tau- τ...din cate cunosc | |