Comentariile membrilor:

=  Și pe poeți trebuie să-i iubească cineva...	Maria-Gabriela Dobrescu [26.Sep.08 11:35]
Sincer, eu chiar așteptam interviul acesta. Am avut încredere în reporterul ăsta insistent. Într-o oarecare măsură sunt nevoită să îi dau dreptate fetei din livadă. Poate că, da, e greu să ții la cineva care are amantă poezia. Atunci când amanta e o femeie în carne și oase știi cu cine îți măsori puterile și încerci să fii mai bună. Dar atunci când lupți cu poezia, lupți cu morile de vânt. Din alt punct de vedere îl înțeleg și pe Călin. Hai să nu-l punem la zid!Trebuie să-i iubeasca și pe poeți cineva. Și sunt sigură că există persoana aceea. Să nu spunem cuvinte pe care nu le mai putem lua înapoi. S-ar putea să regretăm... Eu nu cred că fetei din livadă nu îi este dor de Călin. A zis doar așa dintr-o răutate specific feminină ca să-i plătească polițe pentru "hăituire" Părerea mea este că au existat mai multe fete. Au fost însă doar himerele celei adevărate, niște surogate amăgitoare, defecte, cărora le-a lipsit doar inima ca să fie perfecte. http://www.youtube.com/watch?v=yayJiIlVr10
=  ...	ioana matei [26.Sep.08 11:37]
nu-mi place fata din livada...vorbeste prea mult si prea tare...e superficiala si cruda...si, mai ales, nu intelege sufletul poetului...felicitari, Calin!....pentru inchipuire... inalt finalul: "R.: Plouă! F.d.l.: Nu plouă, în cer îngerii și-au adus aminte iarăși de noi doi. Acum plecați!" Ioana Matei
=  D-le Călin, fata din livadă...	Emil Iliescu [26.Sep.08 12:07]
D-le Călin, fata din livadă este eterna enigmă a iubirilor pământene! Este pretextul poetului de a trăi prin această enigmă nedescifrată vreodată și prin șoaptele ei, este catharsa eliberatoare pentru toate durerile acestui pământ, care devine mai mic și mai puțin albastru, atunci când suntem părăsiți de ființa iubită! Nu pot spune, citind proza d-voastră, că aici este vorba despre o iubire neâmplinită. Din contră, fructul acestei iubiri nu a încetat nici o clipă să crească, cu amintiri, frumoase sau dureroase, dar a crescut și, iată, se oferă lumii, ca un dar literar de excepție. Sigur, atunci când ne părăsesc femeile din viața noastră ele încearcă să ne culpabilizeze total, aruncă întreaga vină pentru gestul lor pe incapacitatea noastră de a le înțelege, de a le implica fizic și psihic în actul creației noastre. Dar ele nu își dau seama că numai și prin simplul fapt al trecerii lor grațioase prin livada de piersici a sentimentelor noastre, le-am nemurit, pentru eternitate... Cu prietenie, Emil Iliescu
=  E vie!	Călin Sămărghițan [26.Sep.08 12:24]
Oau, prieteni! Astea da reacții! Deja discutăm despre personaj și asta nu face decât să arunce comentariile la un alt nivel. Maria, văd că te-ai implicat personal, iar Ioana scrie cu furie împotriva fetei. Domnule Iliescu, mă bucură percepția și abstractizarea la care vă ridicați pornind de la text. Asta înseamnă că "personajul" meu e credibil, că e viu și asta absolut mă încântă. Vă înfurie, vă melancolizează, ori vă provoacă. Asta voiam, e vie!, mi-ați confirmat. Nu cred că mă așteptam la reacții care să depășească nivelul textului și să intre deja în lumea descrisă. Foarte mulțumesc, mi-ați depășit așteptările.
=  DA...	ioana matei [26.Sep.08 19:07]
fata din livada e vie! iar poetul creaza lumi ce il angreneaza (uneori pana la inghitere) pe receptor (si el, poetul, stie asta)...iata de ce poetul si cuvintele lui sunt o forta! iata de ce poetul nu trebuie sa creeze niciodata un *viu* care sa ucida...
=  cu luciditate	Călin Sămărghițan [26.Sep.08 14:29]
Da Ioana, mi-a plăcut mie mai mult să spun "cu furie", nu pot explica exact de ce. Cu luciditate, bineînțeles pe care am receptat-o imediat. Finalul îmi place și mie foarte mult. Acolo aproape că-i pare rău. Eu așa înțeleg, fără a intra prea mult în meandrele minții feminine. De aceea-l și expediază. Că a zgândărit prea mult.
=  Domnule Sămărghițan,	Silvia Bitere [10.Dec.18 14:27]
acesta este un text filozofic și nu SF ca să mă arăt nițel isteață. Am citit cu mare plăcere textul de față. Este o proză adâncă, așa am perceput-o eu. Dialogurile sunt gen: "Între Dumnezeu și neamul meu" (P. Țuțea)Orice întrebare, orice replică este dată de Călin (adevărate file de poveste)așa de bine încât nu poți să nu pătrunzi în universul lui poetic, să-i superi puțin intimitatea. Diferența de dialog constă doar în subiect. La Călin dragostea față de ființa femeie, la Țuțea dragostea față de Dumnezeu. Ce este mai greu în interviul propus de Domnul Călin, este modul în care reușește să fie și reporter și fata din livadă în ghilimele, categoric. Nu trebuie să fii nici dur cu fata din livadă, nici sensibil, părerea mea. Trebuie să vezi dincolo de dialog aspectul universal. Fata din livadă poate fi oricine. E generică. Oricum, ca femeie, ca să fiu și eu puțin în ton cu antevorbitorii mei, ca femeie am asistat la o discuție frumoasă unde EA care a fost A LUI, este o femeie deșteaptă, unde EL nu putea să iubească decât o astfel de femeie.
=  dincolo de dialog	Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27]
Silvia, primul lucru aș spune să nu mă mai domnești. Nu sunt specialistul care să spună dacă acesta e un text filosofic sau nu. În măsura în care orice concepție de viață e un text filosofic, atunci poate că da. Cel mai corect ar fi "scenariu" și cred că am prins gust pentru asta. Nu mă gândisem, dar răspunsurile ei poate că seamănă cu cele ale lui Țuțea, întrucât sunt date în răspăr, dar au, desigur, un cu totul alt registru. Ai privit dincolo de dialog, cred că într-acolo am privit și eu. Mulțumesc.
=  Te poți lăsa de toate, de scris nu îți permitem să te lași	Silvia Goteanschii [26.Sep.08 18:48]
Cred că în general e greu să iubești un scriitor. Au toanele lor. Ei nu-și găsesc ușor liniștea și nici nu vor asta de fapt, că altfel nu mai pot scrie - pacea sufletului ar distruge fata din livadă. Îngerii își aduc aminte și Călin începe să scrie, să scrie frumos. Căline, tu cunoști fericirea de a te iubi? urma de ruj - pecetea celui ales, stigmatul scrierei-prezența fetei din livadă. Diferențele se atrag. Setea de cuvânt nenorocește. Intensitatea cuvântului înalță. Dărnicia cerului nu poate fi cunoscută de toți. Îngerul la tine a fost. Nu vom pleca cu sinceritate, Silvia
=  turnul înalt și lumea cea plată	Călin Sămărghițan [26.Sep.08 19:50]
Silvia, de asta mă tem și eu: liniștea mea mi-ar distruge personajele. Dar ne-liniștea nu poate fi ușor îndurată și-atunci iar vrei pace. Aici e aporia. Femeia e cea care aduce echilibrul, dar echilibrul îl distruge pe creator, deoarece el creează din tensiunile lui interioare, din dezechilibrele lui. De aceea femeia e și dorită și totodată nedorită. O vrei, dar și fugi de ea: "toane". Mă întrebi ceva la care nu pot răspunde decât: cred că da, și cred că e ceea ce simți în momentele creației. Starea de a scrie (bine) nu o atingi decât prin însingurare și izolare, care nu sunt stări limpezi, prin ieșirea din lume, prin urcarea în turn, e o stare anevoie atins, de dezechilibru, dar e căutată de creator, căci e punctul de origine al "mișcării". Urma de ruj e și pecete, e și semn, e și "stigmat" așa cum spui. Îngerul te atinge uneori cu aripa lui, doar cât să știi că există.
=  un dialog cu fluturi	silviu viorel păcală [26.Sep.08 21:57]
mie îmi place povestea asta și cred că este reală, nu știu de ce dar cred că mi s-a întâmplat și mie cândva. Fiecărui poet i se întâmplă asemenea povești adevărate. Ele ne dau sens nouă acestora care ne învrednicim cu lustruirea cuvintelor. Sunt fericit că unui confrate i se întâmplă asta!
=  Alte trei ego-uri	Camelia Silea [26.Sep.08 23:30]
Sigur că au fost și de data asta câteva lucruri care mi-au atras atenția,ca întotdeauna, chiar dacă le înțeleg doar în felul meu, le înțeleg și gata, fără să pot spune foarte multe despre ele, cu toate că, uneori, mai că încerc să le ghicesc. Cred că ai reușit aici să creezi trei personaje, de fapt alte trei ego-uri ale tale și că te regăsesc în fiecare dintre ele, chiar și în acestă fată, fascinantă și imprevizibilă,căreia i-a dat viață imaginația ta, chiar dacă, mai mult ca sigur are un corespondent real, chiar tu spui că e vie… Însă te ascunzi chiar atunci când cititorul crede că se află exact în fața ta, lași loc echivocului într-un fel în care îi reții interesul și spui totodată atât de multe tocmai prin acest joc de-a v-ați ascuns cu tine. Te ascunzi într-un personaj, dezvăluindu-te de fapt în celelalte…Și asta poate însemna o căutare veșnică de sine. Rețin finalul, ploaia, cea care șterge urmele, este de fapt un plâns al îngerilor.
=  in templo	Călin Sămărghițan [26.Sep.08 23:14]
Silviu, o amintire comună poate. Fericiți cei cărora li se întâmplă, căci aceia vor scrie mai departe.
=  ascunderea și dezascunderea	Călin Sămărghițan [26.Sep.08 23:59]
Camelia, "ghicești" lucruri interesante. Îmi place mai ales cel cu ascunsul. Tot ceea ce spui, plus încă... vreo mie de lucruri. Tocmai ascult iar Frou Frou și-mi dau seama că totul e psihobabil. http://www.youtube.com/watch?v=L6Bd6ayDxNE
=  din sambure	noemi kronstadt [27.Sep.08 16:54]
hm...un reporter cam prostanac si cam insolent, dupa parerea mea... merita sa i se dea putin peste nas, nu crezi?
=  Ce-ar fi fost dacă?	Călin Sămărghițan [28.Sep.08 01:25]
Trebuia să arunce în el cu sâmburi.