| = începusem să mor | Nicoleta Iuhoș [01.May.06 13:03] |
| e incredibil câtă putere au cuvintele de rugă. Ai surprins atât de frumos o temere: să nu repeți la infinit viața cu aceleași greșeli... Poate amiaza se rupe și cade peste tine transformându-te într-o bucată de soare. | |
| = Nicoleta, | Nuta Craciun [02.May.06 00:19] |
iti multumesc de trecerea prin amiaza aceasta cu lamentari:) ca uneori suntem patetici nu mai e o noutate, din pacate doar atunci ne amintim cuvintele de ruga… despre gandul tau optimist din final…sa fie! macar o farama mica de soare pentru fiecare gand negru pe care-l am:) Anana | |
| = Pana | valentin [03.May.06 11:08] |
| Fiecare dintre noi poate spune ca a trait o eternitate, fiindca eu, tu, noi nu am murit inca vreodata...Ce alta masura a vesniciei cunoastem? Decat una repetitiva... Nu vad alta alternativa, din pacate. Observ ca si tu simti acelasi lucru, insa inca mai speri, inca te mai rogi... Cu respect, Valentin | |
| = “masura vesniciei” | Nuta Craciun [04.May.06 00:14] |
frumos ce ai spus tu aici Valentin, dar a muri inseamna si atunci cand nu simtim ceva, cand repetam ceva mecanic… deci cred ca murim tot timpul, iar din pacate rugaciunea ne-o amintim numai cand suntem tristi, sau cand se rupe brusc cate-o amiaza si ne cade cate in cap:)) dar toate astea pot fi mai bune, decat o viata care se repeta in fiecare zi, pana in cele mai mici amanunte… cam asta voiam eu sa spun. iti multumesc de trecere si de interpretare cu prietenie Anana | | |
| = ...nu e chinul cel mai rau. | Frasin Dorin Manec [04.May.06 13:31] |
| am revenit dar mi-e frica sa mai spun ceva ca ma iei cu sturionii..., doar ca-mi plac versurile tale, spun foarte mult(versurile) , si de aceea in amiaza am vrut sa te caut..., pentru ca n-am inteles cum incepi sa mori, si peste mine a cazut amiaza, asta`i semn ca incepi sa mori? Bine accept ca viata se repeta...,dar la infinit ? si echinul cel mai rau sa traiesti? sa traim bine,:))) dorin | |
| = Dorin... | Nuta Craciun [06.May.06 01:18] |
| nu-ti fie frica Dorin... ma bucur ca ai revenit, dar cosmarul cu sturionii tot o sa-l ai, asta pentru ca ai ras de visele mele zburatoare:) uite, acum chiar o sa incerc sa-ti explic cum mor eu putin cate putin... cred ca am inceput sa mor din momentul in care am parasit „dulcea mea casa” si am ajuns aici unde viata se repeta si se repeta fara nici o posibilitate de a schimba ceva, iar chinul cel mai rau, da, e chiar lipsa asta de perspectiva, monotonia... si da, e mai rau si decat sa mori... asta am simtit eu, pacat ca nu poti schimba cu mine macar o zi, mi-as dori enorm sa merg la pescuit de sturioni... nu stiu cum te-ai descurca tu ... :)) toate cele bune Anana | |